Autoritățile suspendă restituirea prestațiilor sociale până la clarificarea situației

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) îndeamnă persoanele cu dizabilități care au fost contactate pentru a restitui bani din prestațiile sociale să nu achite nicio sumă până la finalizarea verificărilor desfășurate de instituțiile competente.
Anunțul a fost făcut după ce în spațiul public au apărut informații privind presupuse solicitări de restituire a unor sume aferente prestațiilor sociale acordate persoanelor cu dizabilități.
Pentru clarificarea situației, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a convocat reprezentanții Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă, ai Inspectoratului Social de Stat și ai Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Potrivit ministerului, instituțiile implicate au convenit să facă schimb de informații și să examineze fiecare caz în parte, pentru a identifica eventualele neconcordanțe, cauzele acestora și soluțiile necesare.
„Am convenit ca instituțiile implicate să facă schimb de date pentru a examina fiecare caz individual, astfel încât să fie identificate eventualele neconcordanțe, cauzele acestora și soluțiile necesare pentru clarificarea fiecărei situații în cel mai scurt timp”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Ministerul îi îndeamnă pe beneficiarii care au primit astfel de solicitări să nu restituie mijloacele financiare până la încheierea verificărilor.
Totodată, instituția dă asigurări că va monitoriza îndeaproape procesul și va interveni pentru protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
„Ministerul Muncii și Protecției Sociale va monitoriza îndeaproape acest proces și se va asigura că drepturile persoanelor cu dizabilități sunt protejate, iar în cazul în care vor fi identificate erori instituționale, acestea nu vor afecta beneficiarii prestațiilor sociale și familiile lor”, precizează ministerul.