Asta poate pentru că, în premieră în istorie, președintele SUA cataloghează Uniunea Europeană drept inamic, poziționând-o pe același palier cu Republica Populară Chineză sau Federația Rusă, în timp ce îl scutește în mod oficial pe Vladimir Putin de orice vină în implicarea Moscovei în alegerile prezidențiale din SUA, din 2016, alegeri care l-au făcut, de altfel, preşedinte pe Trump. Foarte probabil, preşedintele american nu reprezintă profilul psihologic al unui homo politicus, capabil să admită ascensiunea sa pe baza unei interferențe a unei puteri străine, ceea ce probabil i-ar știrbi din personalitate și legitimitate. Mai degrabă este masculul politic alfa, dispus la câștig prin negociere. Așa poate fi înțeleasă relația sa cu liderul nord-coreean, Kim Jong Un, sau criticile la adresa aliaților NATO, cărora le-a cerut 4% din PIB pentru înarmarea militară, deși Tratatul Alianței presupune doar 2%. Aceasta este arta negocierii, iar dacă la final statele vor accepta 2,2%, acel surplus de 0,2% va reprezenta o imensă reușită, iar dacă acestea se vor limita la doar 2 procente, reușita va fi la fel de relevantă, întrucât SUA va fi principalul furnizor de armament pentru Aliați.
Pe acest fond, și Angela Merkel îi cere lui Trump să renunțe la proiectul Nord Stream 2, punând totodată presiune pe Bulgaria să blocheze South Stream, pentru ca resursele de gaz lichefiat american să poată fi vândute mult mai ușor pe piața europeană. Acesta, de fapt, nu este tocmai cel mai prietenos gest al administrației Trump la adresa Kremlinului.
Mai mult, liderul de la Casa Albă este un bun negociator, căutând să își asigure pârghiile necesare pentru strategii de succes, motiv pentru care va avea nevoie de sprijinul lui Vladimir Putin în privința negocierilor cu regimul nord-coreean și a reimpunerii embargoului economic Iranului. Pentru ca strategia americană vizavi de Iran să fie una de succes pe plan internațional, Statele Unite vor avea nevoie ca Arabia Saudită și Rusia să mărească producția de petrol, menținând prețul stabil al acestuia.
Ce concesii va oferi Trump în schimb? Rămâne de văzut, deși ochii sunt ațintiți către Siria și estul Europei. Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că ori de câte ori Occidentul a fost slăbit, angrenat în conflicte interne, Rusia a beneficiat de situație, devenind o putere globală, dar nu întotdeauna și cel mai viabil partener al Vestului, motiv pentru care Washingtonul ar trebui să fie mult mai atent la relația cu partenerii săi tradiționali.
