Mă îndreptam cu troleul, la ora 22.00, spre casă. Urcasem când încă mai erau locurile libere, respectiv, m-am așezat. La ieșirea din centrul orașului, când nu prea mai era loc pentru a sta în picioare și troleibuzul s-a umplut, eu mi-am bunghit privirea-n geam ca să-mi odihnesc ochii de la mai mult de opt ore petrecute-n fața calculatorului.
La un moment dat m-am „trezit” fiind împunsă agresiv cu degetul de o rusoaică de aproximativ 50 de ani, care mă informa că lângă mine se află o bătrânică și că eu, „nesimțita și needucata”, stau pe scaun fără să mișc un deget. Când am rugat-o să nu mă bruscheze, și să-mi arate, astfel, că este mai „educată” decât mine, doamna s-a limitat la un „zacroi rot” (închide gura).
Bătrâna pentru care s-a pornit toată gălăgia, și ea rusoaică, a refuzat „victorioasă” să ia loc.
A doua zi, mă duceam cu autobuzul, iarăși așezată, la serviciu. Încă mi se păstrase gustul amar din seara precedentă. În timp ce, involuntar, îmi aminteam de bătrânele alea rusoaice, cu părul de-un violet deschis artificial, cu buzele roș-aprins și ochii negri-vișinii, de fumul de țigară și cuvintele vulgare ce curg din gura lor, în autocar a intrat o bătrânică.
Când m-am ridicat ca să-i cedez locul, ea s-a grăbit să mă întrebe, în română, dacă cobor în curând, nedorind să mă deranjeze. Mai mult, a trebuit chiar s-o conving să ia loc. „Să fii sănătoasă și să te aibă Domnu-n pază”, mi-a zis bătrânica. Până să cobor, mă căuta cu privirea la fiecare frână mai bruscă a șoferului, ca să vadă dacă sunt bine și să-mi zâmbească cu bunătate.
Ea mi s-a întipărit în minte ca fiind o tipică bunicuță româncuță – binevoitoare, luminoasă, evlavioasă și caldă. În ochii ei lipsea murdăria și trivialitatea cu care-am fost împroșcată de „baba rusoaică”.
Astea, doamnelor și domnilor, pot fi doar niște coincidențe, dar și niște caracteristici bine cunoscute a două națiuni complet diferite.
