Actualitate

(BAC 2015) Elevii din clasa a XII-a susţin examenul la limba străină

Proba s-a desfăşurat în 68 de centre de bacalaureat, transmite Ministerul Educaţiei. În data de 5 iunie, a avut loc examenul la limba de instruire.

Cel de-al patrulea examen se va desfăşura pe data de 12 iunie. Candidaţii de la profilul real vor susţine proba de examen la matematică, iar cei de la profilul umanist – la istoria românilor şi universală. Examene de profil vor avea şi absolvenţii de la arte, sport şi profilul tehnologic. Pe data de 16 iunie se va desfăşura proba de examen la alegere. Candidaţii au selectat o disciplină din cele 7 propuse de Comisia Naţională de Examene – geografia, fizica, chimia, biologia, matematica, istoria românilor şi universală şi informatica. Ultima probă de bacalaureat din sesiunea curentă va avea loc pe 19 iunie – candidaţii vor susţine examenul la limba maternă (ucraineană, bulgară şi găgăuză).

Sesiunea de bacalaureat se va desfăşura în 103 centre de bacalaureat. Lucrările de examen vor fi verificate în perioada 2 – 26 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în centrele de BAC la 27 iunie. Candidaţii la bacalaureat vor avea la dispoziţie 48 de ore pentru depunerea contestaţiilor – în zilele de 27-28 iunie. Rezultatele finale, după examinarea contestaţiilor, vor fi anunţate la data de 6 iulie.

Sesiunea suplimentară de bacalaureat va avea loc în perioada 16-23 iulie. Ministerul Educaţiei precizează că în anul curent vor susţine examenul de bacalaureat 26818 candidaţi, dintre care 7533 sunt restanţieri din sesiunile precedente.

Totodată, Ministerul Educației a făcut câteva modificări și precizări cu privire la acordarea notei „10” din oficiu la proba de examen la limba străină pentru candidații care dețin certificate cu recunoaștere internațională și cu privire la asigurarea condițiilor speciale de examinare pentru candidații cu cerințe educaționale speciale.Ministerul Educației interzice colectarea de bani în scopul organizării examenelor de absolvire a gimnaziului și liceului în instituțiile de învățământ general, secundar profesional și superior.Reiterăm că, toate cheltuielile legate de organizarea și desfășurarea examenelor de bacalaureat sunt acoperite de către stat. Respectiv, orice formă de colectare de fonduri din partea profesorilor, directorilor sau a altor persoane implicate în organizarea examenelor este o acțiune ilegală.

De asemenea, persoanele care vor facilita publicarea testelor la examenele de Bacalaureat și a celor de absolvire a clasei a IX-a înainte sau în timpul probelor vor fi sancționate, inclusiv prin aplicarea de amenzi.

„Candidaţii eliminaţi din examen nu au dreptul de a participa la probele următoare ale examenului şi nici la sesiunea suplimentară; ei vor relua susţinerea integrală a examenului de bacalaureat în sesiunea de bază în următorul an, fără posibilitatea recunoaşterii notelor la probele susţinute anterior eliminării”, se menționează în comunicat.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *