ROMÂNIA

Bărbatul care a măcelărit cuplul din Bran îi joacă pe degete pe anchetatori: A recunoscut parțial atacul, dar susține că e bolnav mintal

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au făcut, marţi dimineaţă, clarificări, cu privire la bărbatul suspect în cazul dublei crime din satul Şimon, comuna Bran. Anchetatorii au explicat că au intrat în casa suspectului după ce au obţinut un mandat, iar acesta s-a refugiat în pod, cu un cuţit, ameninţând că se omoară şi chiar zgâriindu-se cu cuţitul. Primele date din anchetă arată că între bărbatul ucis şi suspectul de crimă exista un litigiu la Judecătoria Zărneşti privind grăniţuirea, iar anterior suspectul reclamase la Poliţie familia victimei pe motiv că îi încalcă proprietatea, reclamaţiile fiind clasate, scriie News.ro.

Conform procurorilor, la locul faptei au fost găsite probe materiale, nu şi autorul, care a plecat după uciderea celor doi soţi. Anchetatorii au obţinut un mandat de percheziţie pentru a intra în locuinţa suspectului, care este vecin cu victimele. Tatăl bărbatului le-a deschis anchetatorilor uşa, în timp ce suspectul s-a refugiat în podul casei.

Acesta era înarmat cu un cuţit, ameninţând că se omoară, atunci când poliţiştii de la acţiuni speciale au ajuns în podul casei şi chiar s-a zgâriat cu cuţitul.

„A avut loc o negociere, cei de la acţiuni speciale au un om pregătit pentru astfel de situaţii şi negocierile au fost şi s-au terminat lucrurile fără acte victime. În faţa negociatorului a cedat, a înţeles probabil” a declarat procurorul Adrian Radu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

În ceea ce priveşte recunoaşterea parţială a faptelor, procurorii au explicat că inculpatul nu a recunoscut fapta în întregime. El a admis că i-a lovit cu cuţitul pe cei doi soţi, nu şi agresiunea cu toporul

În ceea ce priveşte mobilul crimei, procurorii au stabilit că exista o stare conflictuală mai veche între bărbatul care i-a ucis pe cei doi soţi şi pompierul ucis. La Judecătoria Zărneşti se afla un proces civil în care cei doi se judecau pe tema graniţei dintre curţile celor doi veri, iar în luna martie procesul are stabilit termen. Anterior, Poliţia a primit alte trei sesizări în care suspectul îi reclama pe fratele şi pe tatăl bărbatului decedat pentru violare de domiciliu, tulburare de posesie şi distrugere, cauzele fuseseră soluţionate prin clasare.

Nu există în schimb date conform cărora victimele sau familia lor să îl fi reclamat anterior pe bărbatul suspect de crimă. În schimb, în faţa procurorului inculpatul a afirmat că are istoric în ceea ce priveşte bolile psihice.

„A încercat să justifice (fapta – n.r), în acest context a fost afirmaţia”, subliniat procurorul.

Procurorii urmează a stabili dacă inculpatul are probleme psihice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *