Carte

Basarabeni, vă implor, citiți această carte!

Am auzit acest nume în sala de festivități de pe str. Kiev, încă din anii studenției, când învățam la Institutul „Ion Creangă”. A vorbit într-un mod memorabil despre poetul Mihai Eminescu. În acele timpuri sălile erau neîncăpătoare. Acestea să rămână doar amintiri?

Dar, revin la carte. O carte bună întotdeauna își face cale la cititorul harnic și interesat de lectură. Îi îndemn pe toți prietenii mei să o citească, apoi voi iniția un asemenea proiect de lectură și în biblioteci. Ar fi de mare folos pentru toți. Cartea nu se citește ușor, dar ce se citește ușor despre noi? Fără multe laude, cu Adevărul în față, C. Tănase ne face să medităm împreună cu el, să ne gândim la soarta noastră și a Țării, să cunoaștem riscurile la fel de fel de răscruci…

Astăzi, basarabeanul nu mai poate „de atâta străinătate” pe care i-o bagă în casă TV, presa și purtătorii de știri din Răsărit. E de ajuns Kremlinul prin kiseliovii săi, dar și dodonii de la noi împreună cu cei care nu simt creștinește și frățește.

Cartea lui Constantin Tănase e o carte vie, luptătoare și care nu poate fi învinsă. Latră unii în săptămâna vinerilor pe la colțuri, cu piatra în sân și cu venin pe limbă. Nu o să reușească! Așa cum regele Mihai nu poate fi niciodată pentru basarabeni regele Mihail. Orice pagină din cartea lui C. Tănase e plină de fraze memorabile și de învățături, pornind de la titlurile eseurilor și tabletelor: „O epocă sufocantă”, „Violențele de limbaj”, „Cele 10 porunci, un popor și două culturi”, „Noi cu ce ne mândrim?”, „Nu faceți din Istorie o târfă!” ș.a.

Cartea mai conține și referințe la munca sa de la TIMPUL.

Citiți această carte, dragi basarabeni! Nu veți regreta. Constantin Tănase nu este de „al vostru” (fals), ci de al nostru – talentat, din cohorta oamenilor valoroși și care merită să fie cunoscut de toți.

Iov Rusnac,
pedagog-pensionar,
s. Bulboaca, r-nul Briceni


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *