Băsescu: Este inadmisibil ca rușii să obţină mai ușor viză pentru UE decât cetățenii moldoveni
Şeful statului a arătat că l-a informat pe preşedintele Estoniei cu privire la obiectivele României legate de Republica Moldova, care constau în interconectarea reţelei de energie electrică şi interconectarea sistemului de gaze naturale al României la Republica Moldova, pentru a da acestei ţări "posibilitatea de aprovizionare din surse diferite, fie că vorbim de energie electrică sau de gaze".
Şeful statului a mai spus că, în privinţa Republicii Moldova, importante sunt cele două acorduri care vor fi parafate la Vilnius, acordul de asociere la UE şi cel de liber schimb.
"Este esenţial ca cetăţenii Republicii Moldova să poată circula liber în Uniunea Europeană", a afirmat preşedintele Traian Băsescu.
Şeful statului a adăugat că "nu este permis ca pentru ruşi să fie mai uşor să obţină o viză pe Uniunea Europeană, decât pentru moldoveni sau ucraineni".
"Am mulţumit pentru sprijinul consecvent al Estoniei pentru atragerea ţărilor din Parteneriatul Estic înspre Uniunea Europeană", a mai declarat şeful statului, adăugând că o concluzie la care s-a ajuns a fost aceea că "o integrare viitoare a Ucrainei ar fi una dintre marile victorii ale UE, dar integrarea Moldovei ar fi una din marile victorii ale României şi ale ţărilor din regiune, inclusiv din ţările baltice".
La rândul său, preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a arătat că în Republica Moldova "este în mod clar o situaţie dificilă", moldovenii fiind "presaţi foarte tare cu tot felul de boicoturi şi ameninţările domnului Rogozin, care a spus să aibă grijă cu îngheţul".
"Desigur, nu este o parte a unui discurs civilizat, european, din timpurile noastre", a mai arătat preşedintele Estoniei, apreciind că România şi Estonia sunt doi dintre cei mai buni aliaţi ai Republicii Moldova.
Preşedintele Estoniei a mai afirmat că România este expertul în ceea ce priveşte Republica Moldova şi a arătat că Estonia a investit mult în această ţară, nu doar din punct de vedere economic, dar şi politic, în reţeaua IT, sau în guvernarea electronică.
Sursa: realitatea.net
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!