Actualitate

Bașkanul Gagauziei Irina Vlah va participa la forul economic de la Sankt Petersburg, alături de reprezentanții talibanilor

La Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, va sosi și un reprezentant al organizației ”Taliban” transmite TASS, citând o sursă din cercurile diplomatice. Este vorba despre însărcinatul cu afaceri afgan la Moscova Jamal Nasir Garhwal. Talibanii sunt o mișcare paramilitară politică și religioasă radicală islamistă interzisă în multe țări ale lumii. În Rusia, organizația a fost interzisă și ca organizație teroristă.

Cu toate acestea, reprezentantul talibanilor Garhwal a sosit în Rusia în februarie, iar în martie a fost acreditat de Ministerul rus de Externe. Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zakharova, a numit acest lucru un pas către reluarea contactelor diplomatice bilaterale cu Afganistan, dar a adăugat că este prea devreme pentru a vorbi despre recunoașterea regimului taliban. Pe 29 aprilie, dintr-o declarație a ministrului rus de externe Serghei Lavrov, s-a știut că Garhwal a început deja lucrările.

Zakharova a mai declarat că, Federația Rusă n-a întrerupt contactele diplomatice cu Afganistan nici după schimbarea puterii la Kabul. „Am avut contacte cu talibanii chiar înainte de schimbarea puterii. Ambasada Rusiei în Afganistan continuă să lucreze ca de obicei. În ceea ce privește personalul misiunii diplomatice afgane la Moscova, aceștia au fost numiți de guvernul anterior”, a spus ea.

Ce caută Găgăuzia la  forumul lui Putin

Secretarul de presă al Bashkanului Găgăuziei, Andrey Vedutenko a anunțat că delegație din Găgăuzia va merge și la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg.  Nu este prima dată când o delegație din Găgăuzia se deplasează la forul economic de la Sankt Petersburg. De exemplu, anul trecut, la acest fórum, delegația a fost  condusă de bașkanul Irina Vlah.

După invazia rusească în Ucraina, pe lângă faptul că participarea la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg a devenit absolut inutilă din punct de vedere economic, prezintă și mari riscuri reputaționale.  De la începutul invaziei militare a Ucrainei, Rusia s-a clasat pe primul loc în lume în ceea ce privește numărul de sancțiuni economice impuse împotriva acesteia. Recent, Uniunea Europeană a anunțat al șaselea pachet de sancțiuni, care, printre altele, prevede renuțarea la petrolului rusesc. Astfel, vorbim despre faptul că până la sfârșitul acestui an Uniunea Europeană va înceta să mai cumpere până la 90% din petrolul rusesc. După introducerea celui de-al șaselea pachet de sancțiuni care conțin un embargo asupra petrolului rusesc, Rusia va pierde jumătate din veniturile din petrol.

Cele cinci pachete anterioare de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei au lipsit economia rusească de șansa de dezvoltare pe termen lung, limitând accesul Rusiei și companiilor ruse la finanțare și tehnologie occidentală. Renunțând la petrol rusesc, Uniunea Europeană a  decis nu doar să submine  viabilitatea economiei ruse, dar și capacitatea Rusiei de a lupta împotriva Ucrainei.

Putin vrea să-și târască țara în prăpastie. De ce conducerea Găgăuziei se solidarizează cu țara agresoare?

În contextul izolării Rusiei și al accesului limitat la economia globală, forumul economic internațional de la Sankt Petersburg își pierde sensul. Dacă anul trecut acest forum a fost o platformă regională de discuții găzduită de o țară încorporată în economia mondială, după 24 februarie nu mai este cazul. Acest forum s-a transformat într-o platformă de discuții ținută într-o țară care se opune lumii întregi și încearcă să submine nu doar ordinea mondială existentă, ci și securitatea economică mondială. La astfel de forumuri, problemele globale sunt de obicei discutate nu numai în sfera economică, ci și probleme politice. Pentru că toate sunt legate. De asemenea, pe astfel de forumuri sunt conturate anumite tendințe. Mă întreb doar ce tendință va stabili Forumul Economic de la Sankt Petersburg în acest an: „Înapoi în URSS?”

Forumul se desfășoară sub patronajul personal al lui Putin. Pe pagina principală a site-ului forumului, el citează: „Faptul însuși de a organiza un astfel de forum reprezentativ este, desigur, un semn pozitiv și o altă dovadă că parteneriatele își recapătă forma obișnuită, normală. Observăm tendințe pozitive similare în economia globală. […] Este deja sigur să spunem că economia globală revine la normal.”

A fost un citat din Putin, deși nu este indicat când aanume a  spus Putin aceste cuvinte. Dar, este evident că această persoană trăiește într-o realitate paralelă.

Acest forum marginal nu este ocolit doar de liderii mondiali. El este ocolit chiar și în Rusia. Potrivit presei ruse, participanții la forumul de la Sankt Petersburg au cerut organizatorilor să ascundă informațiile despre ei. Unele companii nu vor să iasă în evidență, pentru că le este frică de sancțiunile occidentale. Din aceleași motive, unele organizații nu plătesc pentru participarea la acest forum direct, ci o fac prin intermediari. În acest sens, organizatorii forumului au introdus o opțiune care permite să nu se indice numele companiei și al vorbitorilor acesteia.

Rusiea, nici pe departe nu este cel mai mare partener comercial al Moldovei. Potrivit Biroului Național de Statistică al Moldovei, pentru primul trimestru al anului 2022, exporturile către Uniunea Europeană reprezintă 67% din totalul exporturilor țării. Ponderea exporturilor moldovenești către Rusia a fost de doar 5,4%. Dar ponderea importurilor rusești în Moldova este de 22%. Rusia vinde Moldovei mult mai mult decât cumpără de la noi. Cota ridicată a importurilor din Rusia se datorează în prinxcipal importului de gazele naturale.

Pe cheltuiala cui este participarea delegației gaguze la acest forum?

Participarea la acest forum va fi suprtată din bugetul UTA Gagauz Yeri. Terebuie să menționăm că doar  cota de participare, va costa peste 960 de mii de ruble (221 mii lei).

Ce a obținut Găgăuza de la întâlnirile Irinei  Vlah la forul economic de anul trecut?

Forumul de anul trecut nu a dat niciun rezultat pentru Găgăuzia. Ei bine, cu excepția faptului că a făcut bugetul găgăuz mai sărac prin suma cheltuielilor pentru participarea la acest forum. Întâlnirile pe care Bașcanul Gagauz Yery  le-a avut anul trecut cu Prim-ministru al Tatarstanului, guvernator al regiunii Omsk, prim-viceguvernator al regiunii Sverdlovsk, n-au adus nimic in bugetul Gagauz Yery, cu exceptia fotografiilor pentru rețelele de socializare ale Irinei Vlakh și ale tuturor celor care au mers cu ea pe acest forum. Oficialii găgăuzi au călătorit din nou în străinătate pe cheltuiala contribuabililor.

Departamentul de Relații Externe indică cu mândrie pe site-ul său că Republica Tatarstan a donat Găgăuziei instrumente muzicale, precum și 700 de perechi de ceasuri pentru participanții la Congresul Mondial al Găgăuzilor. Acesta, am înțeles, este ajutorul Găgăuziei! După o astfel de asistență, am simțit direct toată puterea sprijinului rus. Asta în timp ce UE și SUA, investesc zeci de milioane de euro în dezvoltarea Găgăuziei, cu bani reali, nu cu crasuri.

De altfel, Departamentul de Relații Externe al Găgăuziei a considerat că asistența Uniunii Europene nu este demnă de menționat pe site-ul agenției. Milioanele europene sunt mai putin importante decat ceasurile tătăreștir! Secțiunea de pe pagina oficiala, privind ajutorul din partea Uniunii Europene nu este activă. Comitetului Executiv este jenat să vorbească despre proiectele Uniunii Europene în Găgăuzia, in timp ce despre echipamente second-hand din Rusia relatează cu plăcere și foarte tare, pentru asta organizează spectacole întregi.

Nokta.md

Mihail Sirkeli

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

comentarii

  1. Degeaba priveste Chisinaul peste hotarul RM daca nu-si poate stapani CATARUL bezmetic gaguz.
    Pe dimensiunea nasului sa-i potriveasca si inelul …

Dă-i un răspuns lui Vlad Dracul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *