Economie

Bitcoinul ar putea ajunge la 100.000 de dolari, spun experții, după ce a crescut cu 70% în 2023

Bitcoin a crescut cu aproape 70% în 2023, iar unele dintre cele mai importante voci din industrie spun că cea mai mare criptomonedă din lume ar putea depăşi maximul istoric şi ar putea ajunge la 100.000 de dolari. În noiembrie 2021, Bitcoin a înregistrat un maxim de 68.990 de dolari, iar de atunci criptomoneda a scăzut cu aproximativ 60%, scrie CNBC.

„Cred că moneda ar putea depăşi în acest an maximul istoric. Cifra de 100.000 de dolari nu este un prag imposibil de atins”, a declarat Marshall Beard, strateg în cadrul crypto exchange-ului Gemini din SUA.

Bitcoin ar trebui să urce cu aproximativ 270% pentru a ajunge la 100.000 de dolari.

Paolo Ardoino, director de tehnologie la Tether, emitentul de stablecoin, a declarat că Bitcoin ar putea “retesta” maximul istoric de 69.000 de dolari.

Previziunile privind noile maxime marchează o perspectivă mai optimistă decât în ianuarie, când directorii din industrie au declarat că se aşteaptă ca anul 2023 să fie un an al prudenţei.

O parte din viziunea pozitivă a industriei cu privire la Bitcoin în acest moment provine de fapt din modul în care activul s-a comportat în timpul turbulenţelor declanşate de prăbuşirea Silicon Valley Bank şi de eşecul a doi creditori cu focus pe criptomonede, Silvergate Capital şi Signature Bank.

În loc să se prăbuşească, moneda digitală s-a redresat.

Susţinătorii Bitcoin spun că aceasta este o dovadă că moneda digitală oferă o alternativă la sistemul bancar tradiţional ca loc în care oamenii îşi pot păstra banii în siguranţă.

„Cred că raliul este explicabil prin faptul că oamenii s-au speriat de prăbuşirile cu care s-a confruntat sistemul bancar”, a declarat Oliver Linch, CEO al Bittrex Global, într-un interviu acordat joi la Paris Blockchain Week.

Timp de mulţi ani, susţinătorii Bitcoin au susţinut că moneda este o formă de “aur digital” – un activ de refugiu care poate oferi investitorilor protecţie împotriva inflaţiei şi o oportunitate de investiţie în perioade de turbulenţe. Însă, în ultimii ani, Bitcoin s-a tranzacţionat în corelaţie cu acţiunile, în special cu Nasdaq, un indice bursier cu focus mai ales pe companii tech.

În prezent, există semne de decuplare, moneda virtuală depăşind masiv performanţa Nasdaq, multe alte active de risc şi aurul în acest an.

Însă Bitcoin a primit un impuls şi din cauza speranţelor că criza bancară ar putea reduce capacitatea Rezervei Federale a SUA de a fi la fel de agresivă în ceea ce priveşte majorarea ratelor dobânzilor, ceea ce ar putea stimula clasa activelor de risc precum criptomonedele.

Discuţiile despre unde ar putea ajunge preţul monedei digitale în acest an au fost numeroase de când Balaji Srinivasan, un investitor şi fost şef de tehnologie la Coinbase, a pariat pe 17 martie că Bitcoin va valora 1 milion de dolari sau chiar mai mult în 90 de zile. Fostul oficial Coinbase a pariat două milioane de dolari pe explozia preţului Bitcoin.

Pariul a fost venit ca răspuns pentru un utilizator de pe Twitter care a spus că ar paria 1 milion de dolari că SUA nu intră în hiperinflaţie.

Srinivasan a susţinut că lumea începe sa vadă în criptomonedă „aur digital”, pe măsură ce hiperinflaţia loveşte SUA şi produce devalorizarea dolarului, iar pentru a se pune la adăpost persoanele fizice şi companiile încep să cumpere cantităţi mari de Bitcoin.

Bitcoin și blockchain – ce sunt și cum funcționează

Bitcoin este o criptomonedă care a fost creată în anul 2009 și este una dintre cele mai cunoscute monede digitale. Bitcoin-ul a fost creat ca o alternativă la monedele tradiționale, care sunt controlate de guverne și bănci centrale. Acesta este construit pe o tehnologie numită blockchain, care este una dintre cele mai sigure și transparente modalități de a stoca și transfera informații.

Blockchain este o tehnologie care funcționează ca o bază de date distribuită și este utilizată pentru a stoca informații în mod sigur și transparent. În loc să fie stocate pe un server centralizat, informațiile sunt stocate pe mai multe calculatoare într-o rețea descentralizată. Fiecare nod în rețea are o copie a întregului lanț de blocuri și este necesar ca majoritatea nodurilor să fie de acord pentru a face o tranzacție.

Bitcoin este construit pe tehnologia blockchain și este o monedă digitală descentralizată. Acesta poate fi folosit pentru a face tranzacții online fără a fi nevoie de intermediari, cum ar fi băncile sau plata prin card. Fiecare tranzacție este înregistrată în mod sigur în blockchain și nu poate fi modificată sau ștearsă.

Bitcoin și blockchain sunt considerate a fi revoluționare datorită nivelului lor ridicat de securitate și transparență. În timp ce monedele tradiționale pot fi falsificate sau furate, Bitcoin și blockchain sunt concepute pentru a fi imposibil de falsificat și de a oferi o modalitate sigură de a face tranzacții. În plus, deoarece informațiile sunt stocate în mod transparent pe blockchain, utilizatorii pot urmări fiecare tranzacție și pot vedea exact cum și unde este cheltuită moneda lor.

Bitcoin și blockchain sunt două tehnologii care sunt considerate a fi revoluționare în lumea digitală. Împreună, acestea oferă o alternativă sigură și transparentă la monedele tradiționale și la sistemul bancar centralizat. Pe măsură ce utilizarea lor continuă să crească, este posibil să vedem o schimbare semnificativă în modul în care oamenii fac tranzacții și gestionează banii lor în viitor.


1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *