Din păcate trebuie să revin la acest clan (cuvântul preferat al portavocii Ţopilor), pentru că intoxicarea informaţională pe care o promovează prin intermediul unui TRIST Media, devine din ce în ce mai supărătoare.
Aşadar, cazul Garaba. Personal nu am înţeles ce a vrut să obțină Antimafia prin debitarea aberaţiilor lui Mocanu. Dacă a vrut să-l “frece” pe Garaba, atunci atrăgând atâta atenţie asupra subiectului i-a reuşit exact inversul – după ce şoferul cu pricina şi-a recunoscut vina, diabolicul (în opinia lui Mocanu) Garaba a devenit victimă, iar cazul a luat o altă întorsătură.
“Procuror lovit de un individ în plină stradă” – cum sună titlul? Dar “Mocanu sare în apărarea agresorului lui Garaba” ? De accord, sunt cam trase de coadă, dar, mai repet, după ce omul şi-a recunoscut vina, Mocanu arată mai mult decât ridicol.
Există destule cazuri în care oamenii care s-au alăturat “cantorei” autoproclamatului lider al opoziţiei faţă de sine însuşi au renunţat la idee după ce şi-au dat seama din ce pribegie ţopo-germană cresc rădăcinile acesteia şi care este scopul tizilor fugari. Dar despre asta altă dată, poate… Nu sunt sigur că mai merită atenţia.
Să revenim însă la cazul Garaba. Prin târg se vorbeşte despre faptul că era destul de previzibil că omuleanul care l-ar fi pocnit pe procuror îşi va recunoaşte vina. Surse din cadrul organelor de forţă spun CĂ CAzierul acestuia nu e tocmai curat. Se pare că omul a mai fost implicat şi în alte accidente rutiere asemantoare, în falsificarea unor acte, în infracțiuni prin Portugalia şi muuuulte altele. Aşadar, chiar şi dacă nu ar fi vinovat în respectivul caz, individul nu avea interes să i se răscolească trecutul. E mai simplu să-şi recunoască vina pentru a nu-şi atrage alte pietre în cap.
Totodată, propunerea Ţopilor și a lui Mocanu de a li se alătura (cu alte cuvinte de a fi folosit în campania lor ), nu a fost la fel de importantă ca libertatea lui. Omul a ales ce a fost mai bine pentru el, firesc. Iar Mocanu și Topii au rămas cu buzele umflate, cu o acțiune mediatică penibilă și, cel mai grav pentrut ei, cu intenţiile reale developate.
Acum să revenim la titlul acestei postări “Impotenţa lui Mocanu și convulsiile Ţopilor”. Înţelegeţi unde vreau să ajung ?
Dacă nu, atunci vă explic – prin faptul că s-au făcut de cacao în urma campaniei mediatice lansate, aceştia au demonstrat că sunt defapt impotenţi. Un om informat, aşa cum pretinde a fi Mocanu, trebuia să ştie cine este personajul de pe urma căruia încerca să obţină dividente politice. Şi dacă ştia îşi dădea seama că omul, chiar dacă avea dreptate, era cel puţin şantajabil. Logica nu-l arunca pe un om cumpătat în campania în care s-a lansat nesăbuit Mocanu.
Un politician prost informat – e slab. E un nimeni. E un impotent care aberează. Fugarii Ţopi, la rândul lor, se zbat în convulsii prin Germania, încercând să găsească soluţii pentru adăugare de valoare portavocii lor. Mission Imposible – aşa se scrie?
Constat cu stupoare că la un moment dat o echipă de profesionişti a încercat să construiasca o televiziune. Una care era să devină tribuna delirului şi convulsiilor. Păcat.
P.S. Sper că e ultima dată când scriu despre cadavre, nu de alta dar şi imunitatea mea la politicieni de doi bani are limitele ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
