Bloomberg: Germania a ieşit din recesiune în condiţiile în care PIB-ul a stagnat în trimestrul al doilea
Germania a pus capăt la două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut, în condiţiile în care în trimestrul al doilea PIB-ul doar a stagnat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la starea de sănătate a celei mai importante economii europene, transmite Bloomberg.
Conform datelor revizuite în funcţie de variabilele sezoniere publicate vineri, Produsul Intern Brut al Germaniei a înregistrat o creştere zero în perioada aprilie-iunie 2023, după două trimestre consecutive de contracţie, de 0,4% respectiv 0,1%. Stagnarea economiei germane în trimestrul al doilea al acestui an este o performanţă sub estimările analiştilor, care mizau pe un avans de 0,3%.
Cheltuielile de consum ale gospodăriilor s-au stabilizat în al doilea trimestru al acestui an, după performanţele slabe din timpul iernii, însă aceasta nu a fost suficient pentru a contracara declinul din sectorul manufacturier, a precizat Oficiul federal de statistică (Destatis).
Germania „pare a fi blocată într-o zonă crepusculară între stagnare şi recesiune”, este de părere Carsten Brzeski, analist la ING Bank.
Datele dezamăgitoare publicate vineri de autorităţile germane contrastează cu cifrele mai optimiste care vin din Franţa şi Spania, care au mai diminuat din îngrijorările că economia zonei euro se îndreaptă spre o recesiune. Economia franceză, a doua mare economie din zona euro, a înregistrat un avans suprinzător de 0,5% în al doilea trimestru, în timp ce Produsul Intern Brut al Spaniei a înregistrat o creştere de 0,4%, mai puţin decât în primul trimestru dar peste estimările analiştilor. Oficiul european de statistică urmează să dea luni publicităţii o primă estimare privind creşterea economică a zonei euro în trimestrul al doilea.
În ultima sa evaluare, Banca Centrală a Germaniei estima că economia pare să fi revenit pe creştere în perioada aprilie-iunie dar cu toate acestea a subliniat că, pe ansamblul anului 2023, este posibil ca Produsul Intern Brut să înregistreze o contracţie mai amplă decât se estima anterior, în pofida uşoarei reveniri din trimestrul al doilea. În urmă cu o lună, Bundesbank prognoza că pe ansamblul acestui an, Produsul Intern Brut al Germaniei ar urma să se contracte cu 0,3%, pentru a reveni pe o creştere de 1,2% în 2024 şi un avans de 1,2% în 2025.
Conform prognozelor publicate zilele trecute de Fondul Monetar Internaţional, Germania va fi singura ţară din grupul statelor puternic industrializate (G7) a cărei economie se va contracta în acest an, ca urmare a impactului crizei energetice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!