Avem pe Engel’i, Wolff’i, Vaillant’i, Şincai, Maiori, Gebhardy’i, Palauzovi, Sulzer’i, Asaki, etc., etc. însă cât e de departe de la cărţile acestor şi atâtor domni până la realizarea, în privirea ţărei noastre, a ideei cuprinse în cuvântul istoria!
Istoria este criteriul legilor naşterei, creşterei, dizvoltărei, slăbirei, pieirei şi renaşterei a popoarelor, în spaţiu şi în timp, şi ale părtăşiei ce toate aceste faze o au întru necontenitul progres al omenimei, pentru carea nestatornicirile deosebitelor neamuri sunt simplicele strămutări ale puncturilor, producători de o mai mare cerculaţiune şi, prin urmare, de o viaţă mai putinte!
Acesta e un ideal, precum tot idealul, numai în parte realizabil. Deci, arătaţi-mi o parte, fie ea cât de mică… Văd cuvinte şi iară cuvinte, când seci şi răzleţite, când pompoase şi mestreşugite! apoi învălită în ele, îmi apare un feliu de idee, ce se poate asemăna acum cu nişte stremţe discusute, acum cu o haină cârpită…
În scrierea istoriei sunt trei operaţiuni su[c]cesive şi neînlăturate: culegerea datelor, desluşirea lor în parte şi, în fine, clădirea edificiului. După Muratori’i, Mabillon’i, Montfaulcon’i, Lunig’i, Gruter’i, Du Cange’i, urmează cei ce apuc şi dizvoltă, una câte una, amănunţimile adunate de cătră cei[l]alţi, şi carii sunt prea numeroşi pentru ca să-i putem caracteriza prin câteva nume proprii. În sfârşit, după ce datele sunt întrunite şi prelucrate, se arată un arhitect ce le înorândueşte în o singură şi măreaţă întregime, relativeminte cea mai perfectă, adecă putincios cea mai apropiată de idealul istoriei.
Ei bine! Până azi, noi n-am putut încă trece nici chiar prin cea întâie din aceste trei operaţiuni. Ce e dreptul, nu ne lipsesc oarecari începuturi, însă ele sunt fără legătură, încât critica cea mai isteaţă şi geniul cel mai pătrunzetoriu n-ar fi în stare să le strângă în un lanţ. Întrebaţi-ne: Cine fost-au dacii? Cum strecuratu-s-au românii prin înrâurirea mez-evului? Care fost-au cauzele migraţiunilor române? Când şi sub cine statornicitu-s-au ţările noastre? şi câte altele. Noi vom răspunde sau prin nişte sisteme deşanţate, sau prin tăcere.
Foiţa mea are menirea de a aduna necunoscutele sau cele împrăştiate izvoare ale istoriei române; şi, din când în când, aflând sub mână nişte date mai numeroase sau mai lămurite, de a le petrece prin critică.
O ediţiune periodică înfăţăşează avantagiul discuţiunei şi mă voi grăbi, în urmare, de a priimi cu mulţămire de la oricine toate întâmpinările şi comunicările, ce mi s-ar putea adresa: „du choc des opinions jaillit la verité“, zicea Montesquieu.
Vrer-aş ca întreprinderea mea să poată pregăti calea unei istorii române, întru carea am videa schimbăciosul tablou al vieţei noastre naţionale în o armonioasă legătură cu viaţa omenităţei.
(Articol-program al revistei Foiţa de istorie şi literatură. Iaşi, 1860)
Din ediţia B.P. Hasdeu, Scrieri.
Volumul 7 (Scrieri istorice), în curs de apariţie la Editura „Ştiinţa”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
