Bolea vrea la infrastructură

Viceprim-ministrul Vladimir Bolea, candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ar putea face parte din componența noului Guvern, păstrându-și portofoliul de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).
Bolea a declarat pentru Realitatea Moldova că își dorește să continue activitatea la minister, însă a evitat să comenteze o posibilă candidatură a sa la funcția de prim-ministru. „Cred că trebuie să așteptăm rezultatul final”, a spus Bolea.
Oficialul a declarat că în prezent se poartă discuții privind componența noului Executiv și că ar fi acceptată candidatura sa la funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
„Cred că vor fi și oameni noi, vor rămâne și miniștri din actualul guvern, reieșind din numărul de rezultate și proiecte implementate la nivel de țară. Nu cred că a rămas mult până vom cunoaște numele miniștrilor și al prim-ministrului. Din discuțiile preliminare avute la nivel de colegi, cel mai probabil voi rămâne la Ministerul Infrastructurii pentru a continua și proiectul Drumuri – Europa este mai aproape. Dacă vorbim despre dorința mea personală, cu siguranță m-aș revedea în această funcție”, a declarat vicepremierul.
El a subliniat că echipa formată la MIDR și experiența acumulată în ultimii ani trebuie valorificate pentru a livra rezultate concrete cetățenilor.
„Noi am implementat 220 de proiecte din cele 579, la nivel de sate. Am pregătit programul Satul European III, discutăm cu primarii finalizarea proiectului Satul European II. Vom finaliza Curtea Europeană, unde avem 88 de proiecte în implementare și mai sunt 400 care urmează să fie realizate în anii următori. Toate lucrurile începute pe segmentul îmbunătățirii condițiilor de viață trebuie să continue. În următorii ani vom beneficia de fondurile de preaderare pentru dezvoltarea regională, iar noi venim cu o echipă bine formată și cu experiență, care trebuie să dea rezultate maxime pentru oamenii de rând”, a explicat Bolea.
Întrebat dacă i s-a propus funcția de prim-ministru, Bolea a spus că „nu este momentul” pentru astfel de discuții, dar s-a arătat onorat că este menționat printre posibilii candidați.
„Îmi place că mi se atribuie și mie o astfel de calitate. Evident, orice soldat vrea să fie general, dar nu cred că e cazul să vorbim despre funcția de prim-ministru și cine sunt candidații. Trebuie să așteptăm rezultatul final. Speculații sunt multe, dar asta mă bucură — înseamnă că există interes din partea societății. Trebuie să așteptăm validarea mandatelor, apoi prima ședință a Parlamentului, unde va fi anunțată public candidatura prim-ministrului. Urmează formarea echipei guvernamentale, un proces mai complex decât simpla menționare a câtorva nume”, a precizat oficialul.
Vicepremierul a menționat că următorul prim-ministru va avea responsabilități majore, având în vedere obiectivul guvernării de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până în anul 2028.
„Perioada care urmează este extrem de importantă pentru Republica Moldova — perioada aderării la Uniunea Europeană. Suntem foarte ambițioși. Oportunitatea de a adera în 2028 înseamnă reforme masive, dezvoltarea economiei și, în plus, viitorul prim-ministru, împreună cu echipa sa, va trebui să vorbească despre Moldova și moldoveni, despre cum dezvoltăm această țară pentru ca oamenii să trăiască acasă. Procesul de aderare și preaderare este unul complex și multidimensional, cu investiții mari și suport extern consistent. Este foarte mult de lucru, iar persoana aleasă în funcția de prim-ministru va avea o responsabilitate uriașă”, a concluzionat Vladimir Bolea.
Curtea Constituțională se va pronunța asupra validării rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie pe 16 octombrie 2025. De atunci, Guvernul condus de Dorin Recean va exercita doar atribuții limitate, până la învestirea noului Executiv. Noul Parlament va fi constituit în termen de 30 de zile, iar în maxim 10 zile după aceasta, Președintele va desemna un candidat la funcția de prim-ministru, care va fi votat de Parlament. Astfel, noul Guvern ar putea fi învestit între 16 octombrie și 25 noiembrie 2025.