Boris Focşa, ministrul Culturii: „Oamenii de artă trebuie să înveţe a trăi şi a munci în condiţii de piaţă”

Î.: Vă simţiţi pregătit pentru funcţia de ministru al Culturii? Îmi amintesc că atunci când aţi fost numit, unii intelectuali au protestat împotriva dumneavoastră. V-aţi împăcat cu ei?(I. Melinte, profesor, Chişinău)

R.: Da, a trecut totul. Eu cred că intelectualii noştri se află în criză de comunicare unii cu alţii. Comunicarea ne-a lipsit ani la rând. Ne-am închis fiecare în turnul său de fildeş, în loc să ne unim eforturile şi să salvăm Cultura. Acest domeniu se află astăzi la pământ, e un sistem blocat şi îl putem debloca doar cu eforturi comune. La minister am găsit multă inerţie, cel puţin ultimii miniştri s-au ocupat cu tot ce vrei, numai nu cu elaborarea unor strategii şi politici culturale. Am început cu evaluarea legislaţiei, pentru că foarte multe prevederi nu mai corespund cerinţelor zilei.

Î.: Domnule ministru, cât timp salariile lucrătorilor din cultură vor fi cele mai mici?(E. Cemortan, Chişinău)

R.: E o situaţie critică în toate instituţiile de cultură. Când am venit la minister, am găsit toţi banii cheltuiţi pentru câteva luni înainte. Guvernarea comunistă a făcut aşa-numitele majorări de salarii, fără ca banii să fie prevăzuţi la buget – le-au achitat din salariile din lunile următoare. Practic, toate instituţiile se aflau în incapacitate de plată şi nu-şi puteau duce existenţa până la sfârşitul anului. Acesta a fost primul stres pe care l-am avut. A trebuit să stopăm „Caravela culturii”, alte proiecte ineficiente şi să redistribuim aceste sume, pentru a permite culturii să supravieţuiască. La întrebarea dumneavoastră aş putea răspunde şi altfel: sărăcia şi salariile mizere vor dispărea din domeniul culturii atunci când vom avea un management bine pus la punct. Astăzi, din păcate, încă nu-l avem.

Î.: Casele de cultură de la sate sunt în prezent ca nişte cimitire. Are ministerul un plan de relansare a culturii la sat?(A. Bâzgu, Călăraşi)

R.: Am elaborat un regulament special care vizează activitatea acestor case de cultură, care va permite o anumită libertate economică, din care ar putea să-şi majoreze salariile şi să-şi întreţină edificiile. Altfel, chiar casele de cultură reparate vor ajunge peste patru-cinci ani din nou fără bani. Regulamentul le va dezlega mâinile directorilor caselor de cultură. Noi considerăm că nu primarii, ci consiliul trebuie să aleagă, prin concurs, directorii caselor de cultură. La moment, documentul se află la toate secţiile de cultură, ne interesează şi opinia societăţii civile. Sper că o să putem urni carul din loc. Nu doar primăriile trebuie să beneficieze de autonomie, ci şi instituţiile de cultură. Astăzi, chiar dacă o casă de cultură face nişte bani, aceştia nu sunt ai ei, ci ai Primăriei.

Î.: Domnule ministru, vă place actuala Lege a Teatrelor?(Un actor, Bălţi)

R.: Nu, pentru că este deja depăşită de timp şi categoric nu corespunde legilor economiei de piaţă. De fapt, la elaborarea ei nu s-a ţinut cont de faptul că aceste instituţii vor trebui să activeze în condiţii de piaţă. Dacă statul nu le poate ajuta financiar, atunci cel puţin să le dea libertatea de a-şi câştiga singure banii, să se poată dezvolta. Legea nu trebuie să-i împiedice pe conducătorii de teatre să-şi obţină banii de care au nevoie pentru a-şi dezvolta instituţia. Astăzi teatrele nu sunt puse în situaţia de a se gândi să-şi facă un ban cu forţe proprii.

Î.: Dar cum sunt finanţate astăzi teatrele de la Buget?

R.: Legea prevede ca statul să finanţeze cu până la 80 la sută din necesităţi teatrele naţionale şi cu 60% restul teatrelor. Fiţi atenţi la formularea: până la. Asta înseamnă că poate fi finanţat şi cu 1%. La salarizare, până nu demult, se lua în considerare coeficientul 1,3 pentru teatrele naţionale şi 1 pentru celelalte teatre. M-am gândit să unificăm acest indice, să echilibrăm situaţia şi am propus un proiect de hotărâre de guvern prin care a fost stabilit un singur coeficient: 1,5 pentru toată lumea. În acest fel, salariile oamenilor de teatru au crescut cu vreo 500 de lei şi pentru început nu e rău.

Î.: De ce nu schimbaţi cadrele vechi, comuniste? Cât se poate să ne conducă aceiaşi oameni, decenii la rând. Măcar în cultură faceţi ordine. (A. Laur, Chişinău)

R.: Într-adevăr, cultura are nevoie de idei şi de concepţii noi, dar nu cred că, dacă îi scoatem din post pe unii şi-i numim pe alţii, vor dispărea problemele. La ministerul nostru există însă şi următoarea situaţie: în luna mai 2009 au fost încheiate contracte de muncă cu absolut toţi şefii de subdiviziuni, de direcţii, de instituţii aflate în subordinea ministerului. Nu-i poţi elibera, pentru că orice judecată îi restabileşte la loc. Justiţia nu ţine cont de faptul câţi ani se află omul în post, dacă face treabă bună sau dacă alţii ar fi mai buni decât el. Justiţia ia în calcul doar Codul Muncii, iar potrivit Codului, omul are contract de angajare… Deci, nu e chiar aşa de simplu, dacă vrei să respecţi legea. Au existat destule cazuri pe timpul comuniştilor când oamenii erau eliberaţi din funcţie numai de aceea că nu făceau parte din partidul lor. Noi nu vrem să procedăm ca ei. În acelaşi timp, nu vom tolera nici mediocrităţile. Am pregătit un regulament de atestare a cadrelor din domeniul culturii, inclusiv a directorilor, pe care deja l-am discutat în şedinţa colegiului. În toamnă, când acesta va intra în vigoare, vom face atestarea tuturor cadrelor de conducere şi cei care nu vor face faţă atestării vor fi înlocuiţi cu cadre calificate, numite în bază de concurs.

Î.: La minister aţi făcut reduceri de cadre?

R.: Dar ministerul nostru a ajuns astăzi de la 120 de persoane la doar 38. De muzică este responsabilă o singură persoană. De unde să mai reduci?

Î.: Dle ministru, vă telefonăm de la Ştefan-Vodă, sunt directorul Şcolii de Arte „Maria Bieşu”, Ludmila Rusanovschi. Suntem îngrijoraţi de faptul că proiectul Codului Educaţiei nu acordă un loc cuvenit şcolilor de artă. Potrivit acestuia, suntem învăţământ artistic complementar. Este subapreciat rolul acestor şcoli.

R.: V-am înţeles întrebarea. Sunt şi eu îngrijorat. Le-am promis colegilor de la Educaţie că, în cazul în care Codul nu va lua în considerare problemele noastre, vom elabora o lege privind învăţământul artistic. Dar, să vedem, poate că nu va fi chiar atât de rău acest Cod.

Î.: Totuşi, mi se pare că valoarea noastră naţională este talentul oamenilor, iar talentul trebuie dezvoltat. Dacă şcolile de artă vor fi tratate ca cercuri artistice, nivelul va scădea. Noi studiem acum opiniile colegilor noştri, comunicăm şi cu alţi colegi din republică şi vom veni cu propuneri.

R.: Am fost prin unele şcoli de arte şi pot confirma că ele au rămas acum singurele centre de cultură, de aceea trebuie susţinute. Dacă n-o să investim în astfel de şcoli, o să fim nevoiţi să construim mai târziu penitenciare.

Î.: De ce nu avem un Fond al Culturii, cum au, de exemplu, Statele Baltice?(O. Poiată, Chişinău)

R.: Apropo, nu numai în Ţările Baltice, dar şi în Franţa, în România, există asemenea fonduri şi funcţionează perfect. Ne-am propus să instituim şi la noi aşa ceva, avem deja un proiect în acest sens pe care l-am trimis spre avizare la celelalte ministere.

Î.: Cum explicaţi faptul că în fruntea unor teatre importante ca „M. Eminescu”, „A. Mateevici”, „A. P. Cehov” se află persoane fără studii de specialitate?(Un om de teatru)

R.: Am o explicaţie: nu eu i-am numit în funcţie. Există contracte de muncă încheiate pentru cinci ani de zile. Îi putem destitui numai prin intermediul judecăţii, dar avem şi altceva de făcut la minister decât să ne judecăm. Sigur că ar fi foarte bine ca în fruntea unui teatru să se afle nişte oameni care să fie şi artişti, şi buni manageri. Aşa cum e Titus Jucov la „Licurici” sau Sandu Grecu la „Satiricus”. Dar ei sunt rarităţi. Am să vă mai spun, că, din păcate, avem şi alte situaţii: la Cahul, bunăoară, în fruntea teatrului s-a aflat un om de teatru, dar ne-am pomenit cu dosar penal. E vorba nu doar de un bun specialist, chiar şi de un om cinstit, dar care şi-a pus semnătura… acolo unde i-a arătat contabila… Deci, problema e mult mai serioasă. Pe viitor ar trebui să deschidem nişte cursuri postuniversitare pentru a forma manageri pentru cultură. E una să fii artist, actor, regizor şi cu totul alta manager.

Î.: Sub ochii ministerului moare un teatru, cel de la Cahul. De ce nu au fost prevăzuţi bani la Buget pentru reparaţia sediului acestuia? (V. Nour, Cahul)

R.: Eu nu ştiu pe ce criterii repartizau banii guvernările anterioare, dar în mod sigur, nimeni până acum nu s-a gândit la acest teatru. Săptămâna trecută, o comisie a ministerului a fost la Cahul şi a stabilit că sediul vechi poate fi restabilit, mai mult decât atât, am găsit circa 100.000 de lei pentru un proiect de reconstrucţie a clădirii, pe care sperăm să-l realizăm până în toamnă. Şi nu doar atât. Am optat pentru a se oferi zece burse unor tineri din Cahul, care ar dori să înveţe actoria, în ideea de a completa trupa teatrului. Din păcate, actorii de la Chişinău nu vor să plece să muncească în provincie. Vrem să extrapolăm experienţa de la Bălţi, care deja are o şcoală bună de teatru. La Cahul va pleca Emil Gaju, care va avea acest curs şi, cu timpul, va relansa instituţia.

Î.: Bună ziua! Sunteţi la curent cu faptul că dl Goga, directorul Palatului Naţional, ia câte şapte piei de pe artişti, dându-le sala în arendă la preţul de 25-30 de mii de lei pentru câteva ore de concert? (N. Cernat, Chişinău)

R.: Cu asemenea plângeri vin la minister foarte mulţi artişti. Unii ar vrea ca banii de pe biletele la concertele lor să le vină în propriul buzunar, iar sala de concerte să le fie pusă la dispoziţie gratis. Nu putem să ne permitem acest lux. Ceea ce poate face ministerul e să intervină în cazurile speciale, să zicem un artist îşi face o seară de creaţie. Toţi care ni s-au adresat până acum au fost susţinuţi de noi, în sensul că am rezolvat problema în mod amiabil. Nici situaţia domnului Goga nu e ideală, pentru că el are nevoie de resurse financiare considerabile pentru întreţinerea Palatului Naţional.

Î.: Când va fi reparată clădirea Circului de Stat?(L. Vâlcu, Chişinău)

R.: Mi-am pus şi eu această întrebare, dar, din păcate, clădirea Circului nu aparţine în prezent Ministerului Culturii. A fost semnat un contract, pe care vechea conducere a ministerului l-a aprobat, şi Circul a fost dar în arendă pentru 29 de ani unui agent economic, unei firme din Cipru. Aceasta, conform contractului, se angaja ca în decursul unui an de zile să vină cu un proiect de reconstrucţie a Circului. Nu a venit nimeni cu niciun proiect. Cred că a fost un fel de „prihvatizare”, fără ca banii să ajungă în fondul statului.

Î.: Clădirea din strada Puşkin nr. 24, unde îşi au sediul mai multe uniuni de creaţie, a fost dată în arendă de fosta conducere a ministerului pe 29 de ani şi acum se află în litigiu. Credeţi că mai poate fi întoarsă artiştilor? (A. Sârbu, Chişinău)

R.: Cred. Trebuie să luptăm împreună pentru ca acest lucru să se întâmple. Ne aflăm acum în proces de judecată cu mai multe dosare, nu doar cu acesta. Sediile de care era responsabilă pe atunci Agenţia de impresariat a ministerului, în frunte cu Oleg Baraliuc, care a semnat contracte fără acordul Ministerului Culturii. Noi credem că aceste contracte sunt ilegale şi justiţia urmează să stabilească cum a fost posibil ca ele să fie înregistrate la Camera de Stat. Mă refer şi la alte două clădiri, înlăturate tot de Baraliuc – cea din strada Alexandru cel Bun nr. 18 şi cea din strada Florica Niţa nr. 7. Toate trei au fost date în arendă pentru 29 de ani Fundaţiei „Viitorul Moldovei”. Semnificativ e şi faptul că aceste contracte au fost înregistrate la Camera de Stat şi la Cadastru, fără acordul ministerului de atunci, cu o zi înainte de a veni noul guvern.

Î.: Am o întrebare cu privire la căminul Circului. Dle ministru, aţi putea face publică lista nominală a locatarilor acestui cămin? Se zice că cele 47 de locuinţe au fost repartizate de dumneavoastră şi aţi repartizat odăi unor persoane care vă sunt apropiate… (Semnează: un actor fără casă)

R.: Circulă tot felul de zvonuri despre acest cămin. În ultimul timp, aşa-numitul cămin al Circului fusese transferat prin hotărâre de Guvern la Agenţia de impresariat a Ministerului Culturii, pe atunci condusă de Oleg Baraliuc, cu care ne judecăm acum. Baraliuc repartizase aceste odăi şi soţiei sale, şi altor neamuri. Când am venit la minister, m-am gândit că ar fi bine să cazăm aici câte doi-trei oameni din teatre, am discutat problema cu directorii de teatre şi cu sindicatele. Cu o parte de odăi ne-a reuşit, le-am repartizat (precizez, temporar), dar despre o altă parte am aflat că sunt sechestrate. Ne judecăm acum şi pe chestia eliberării apartamentelor. Şi numai după aceea vom putea vorbi despre întocmirea unei liste. Toate lucrurile vor fi clare după ce vom câştiga procesul. Ne vom întruni atunci din nou şi vom decide împreună cui să le repartizăm, vă asigur că eu nu voi lua deciziile de unul singur.

Î.: De ce nu închideţi Studioul „Moldova-Film”, dle Focşa? Dacă tot nu aveţi bani să susţineţi cinematografia… (C. Rusu, Chişinău)

R.: E uşor să închizi o instituţie de cultură, dar mult mai greu să-i ajuţi să se pună pe roate. Eu cred că oamenii noştri de artă ar trebui să înveţe a trăi şi a munci în condiţii de piaţă. Studioului „Moldova-Film” i s-au alocat sume enorme pentru reparaţii, pentru renovare tehnică. Cu toate acestea, instituţia „trăieşte” din banii de pe arenda sediilor sale, fără să producă. Practic, personalul, care numără la 100 de oameni, foloseşte bunurile statului pentru a se întreţine pe sine. Dacă ar avea un management de calitate, ar putea atrage proiecte internaţionale, ar participa la coproducţii. Nicăieri în lume cinematografia nu se ţine doar pe banii statului.

Î.: Cum susţine ministerul editurile de stat?(I. Pânzaru)

R.: Dacă vă referiţi la „Lumina” şi la „Cartea Moldovei”, păi ambele sunt falimentare. Încercăm să ne clarificăm din ce cauză s-a ajuns la datorii atât de mari. Părerea mea e următoarea: dacă statul are o sumă de bani pentru editarea de carte, trebuie să anunţe un concurs public, pentru a alege editura care va edita mai ieftin şi mai bine. Toate editurile ar trebui să se afle în condiţii egale. Trebuie să demonopolizăm sistemul, pentru că atunci când nu există concurenţă, nu există dezvoltare. Am propus şi modificarea Legii Editurilor, această lege trebuie să stimuleze concurenţa, nu s-o îngroape.

Î.: Când va avea Teatrul „Ionesco” o scenă ca lumea, iar spectatorii nişte fotolii, sau scaune cărora să nu le cadă picioarele?(Z. Obreja, Chişinău)

R.: Din puţinul care s-a dat Ministerului Culturii pentru reparaţii un milion de lei l-am oferit acestui teatru, în prezent se repară scena şi sala. Vrem să reuşim până la sfârşitul lunii mai, începutul lui iunie. Bineînţeles, aceşti bani nu vor ajunge chiar pentru toate necesităţile, dar important este că s-a început lucrul.

Î.: Dle Focşa, sunteţi pentru alegerile anticipate? (I. Donica, Orhei)

R.: Tot ce vă pot spune e că am încredere în Alianţă şi o să mă conformez deciziei politice pe care o vor lua cei patru lideri ai AIE. Eu am certitudinea că întoarcere înapoi nu există. Sufletul omului e ca un râu – poţi să-l stopezi, dar trebuie să-ţi asumi şi riscurile, pentru că la un moment dat se acumulează foarte multă apă şi râul iese din maluri. Am trăit asta pe 7 aprilie 2009. Râul trebuie lăsat să-şi urmeze cursul firesc, iar omului să-i fie lăsată libertatea.