Borogani – satul împărțit de două imperii

Documentele și le fac la Leova, dar se tratează la Comrat

Până în anii `90, Boroganii făceau parte din raionul Comrat, dar după constituirea autonomiei găgăuze, cu centrul administrativ la Comrat, acest sat moldovenesc a trecut în componența raionului Leova. Oamenii spun că această schimbare pur administrativă nu le-a ușurat deloc viața. Când au nevoie de vreo hârtie de la raion, ei sunt nevoiți să străbată 30 de kilometri până la Leova, în loc de 10, cât făceau pe vremuri până la Comrat. Așa se face că borogănencele n-ajung să nască la maternitatea din Leova, ci mai degrabă la Comrat.

„Suntem cam departe de centrul nostru raional Leova. Chiar dacă uneori vine ambulanța de la Iargara (comună apropiată, care face parte tot din raionul Leova – n.r.), pacienții sunt transportați tot la spitalul din Comrat”, ne-a explicat directorul Casei de cultură din localitate, Ion Hurciuc.

Boroganiul rusesc și cel românesc

Locuitorii Boroganilor au fost loviți din plin de istorie și au simțit mai acut rupturile pe care le-a trăit neamul. La mijlocul secolului al XIX-lea, prin inima Boroganilor a fost trasată granița dintre Imperiul Otoman și Imperiul Țarist. Comuna a fost divizată de-a lungul pârâului Ialpugel, în "Boroganiul românesc", ca parte a principatului românesc Moldova, și "Boroganiul rusesc".

Frați buni din același sat s-au pomenit pe teritoriul a două state diferite și decenii la rând nu s-au putut vizita. Așa au apărut în aceeași comună, care datează din 1765, două biserici, două cimitire, două școli.

„În mentalul colectiv, această divizare s-a păstrat. Și astăzi spunem ‘merg până în partea Rusiei, la cumătrul Vasile’”, relatează Ion Hurciuc.
Ani la rând satul a zăcut în delăsare. După destrămarea cooperativelor agricole de tip sovietic, mulți oameni și-au lăsat pământurile în paragină, invocând lipsa utilajelor agricole. Din 2.800 de hectare arabile, doar 25% erau prelucrate. Cu timpul, s-au format asociații, locuitorii și-au dat terenul în arendă unor „lideri”, la care muncesc acum cu ziua. Potrivit primarului Victor Iftodi, în prezent, pământul este îngrijit în proporție de 90%.

Înfrățit cu comuna Bucov, din județul Prahova

În comună nu există întreprinderi, nimeni nu se grăbește să-și deschidă afaceri într-un loc fără gaz și apă curentă. Primarul Victor Iftodi speră, însă, la investiții extrabugetare. În acest sens, el evocă un acord de înfrățire dintre Borogani și comuna prahoveană Bucov, din România.

„Ne gândim să realizăm împreună un proiect transfrontalier. Ne propunem să obținem un proiect prin care să primească bani și primăria din Bucov și cea din Borogani. Proiectul vizează infrastructura. Oamenii vor să facă orașe pe alte planete, iar noi încă n-avem apă curentă, canalizare, drumuri”, spune edilul.

Drumurile, ca în majoritatea satelor din Republica Moldova, sunt, și la Borogani, proaste. Iftodi se poate lăuda totuși că a construit două artere care leagă satul de Leova și de Comrat, beneficiind de 2,9 milioane de lei de la Ministerul Transporturilor.

Emblema satului – „Busuioc moldovenesc”

Chiar dacă în sat este multă sărăcie, localnicii rămân uniți prin tradiții. Mândria Boroganilor este ansamblul folcloric „Busuioc moldovenesc”, care de 14 ani reprezintă comuna la festivalurile naționale și internaționale și niciodată nu se întoarce acasă fără o diplomă.
„Colectivul este format din 20 de membri. Ne ține împreună dragostea pentru folclor. Cântecele populare, tradițiile sunt foarte respectate în zona noastră. Știți că și maestrul Sulac avea un vers ‘Borogani de la Comrat, noi la nuntă am cântat’”, spune directorul Casei de cultură din localitate, Ion Hurciuc.

De altfel Casa de Cultură găzduiește un bogat muzeu de obiecte populare, unde vizitatorii pot admira straie tradiționale, obiecte de uz casnic și chițibușuri din bucătăriile gospodinelor de odinioară. Directorul ne povestește istorie fiecărui exponat – cine a purtat o ie frumos brodată, cine a donat covorașul –, dar insistă asupra unei păpuși din lut dintr-o covată. Aflăm că este Caloianul aducător de ploaie în vreme de secetă.
”Caloianul are o istorie aparte: este meșterit de o femeie curată, fără bărbat – de regulă, o văduvă. Totul se face cu rugăciuni speciale. Vedeți, părul acestei păpuși este din părul femeii care l-a făcut”, povestește Hurciuc.

La Borogani, ritualul se păstrează și astăzi. În anii secetoși, oamenii ies cu tot alaiul și îngroapă caloianul la hotarul de răsărit al satului, babele bocesc, copii se udă cu apă, după care toată lumea este poftită la praznic.

„Noi am prezentat obiceiul Caloianului la un festival la Hâncești. Potrivit tradiției, Caloianul scos din sat nu trebuie adus înapoi acasă, fiindcă, dacă nu-l îngropi, vine seceta. Așa că, la întoarcerea de la festival, ne-am oprit la hotar, l-am îngropat, l-am bocit: `Marie, Marie, pornește apele, să ude toloacele`. Imaginați-vă că după asta a plouat!”, relatează plin de entuziasm Ion Hurciuc.

Înțeleptul satului

În sat am aflat că borogănenii sunt oameni longevivi, că din patru mii de locuitori, 700 sunt pensionari, între săteni fiind doi care anul trecut și-au sărbătorit centenarul. Totuși înțeleptul satului este considerat moș Simeon Răileanu, de 81 de ani, călit de mic de viforul siberian. Ne-am grăbit să-i facem o vizită și l-am rugat să ne spună povestea sa. Avea 15 ani când a fost deportat împreună cu un frate de 13 ani și cu sora de 17.

„Când au venit muscalii, mama nu era acasă, iar tata fusese judecat și condamnat la cinci ani de închisoare pentru că refuzase să meargă pe front. Așa că ne-au luat în Siberia pe noi, copiii”, povestește moș Simeon. Abia după patru ani de zile, au reușit să-i dea de veste mamei unde se află și femeia i-a găsit în inima Rusiei. După alți șase ani au reușit să se întoarcă acasă.

Totuși bătrânul nu se tânguiește, n-are cuvinte de ocară pentru nimeni. Are privirea senină și vocea molcomă. „Știam de la bun început că nu ne-au dus acolo ca să ne fie bine”, spune el.
„Vă vedem acum vesel”, remarcăm noi.
„Păi ajunge cât am plâns. Este vreme de plâns și este vreme de bucurie”, ne răspunde moș Simeon.

Totuși, el spune că nu mai așteaptă vremuri bune și constată că „toate merg spre rău”.”E mult dezmăț în lume. Nu mai este ca pe vremuri. Eu, de exemplu, cum am învățat a merge, am fost pus la lucru. Copiii erau obișnuiți de mici cu munca. Acum unii ajung pe la 20-25 de ani, oameni în toată firea, și n-au făcut nimic în viață. Apoi, în loc să înceapă a lucra, încep a fura. Intră în politică și tot fură. Ce bine să aștept? N-am ce! Eu, de exemplu, nu mai am mult de trăit. Dar tinerii vor avea de suferit”, spune bătrânul.

Copiii

După scurta incursiune în istoria comunei, ca să ne dăm seama cum arată viitorul Boroganilor, am mers la grădiniță. Aflăm că este frecventată de 180 de copii și că este cea mai mare din raionul Leova.

Toți copiii sunt îngrijiți – ne asigură directoarea Maria Lungu -, chiar dacă părinții multora sunt plecați peste hotare, iar micuții au rămas la bunici sau la rude. „Știți, când se simte diferența dintre copiii ai căror părinți sunt acasă de cei cu părinții plecați în străinătate? La sărbători. Micuții rămași singuri sunt mai triști”, povestește ea.

Totuși, grădinița a funcționat timp de 40 de ani, din 1970, fără să fie reparată. Grupurile sanitare sunt în continuare în curte, la fel ca la cele mai multe grădinițe din satele republicii. Instituția a funcționat ani la rând fără încălzire, cu un singur calorifer electric pe timp de iarnă. Într-o toamnă, după o ploaie a căzut și tavanul. Noroc că era noapte și grădinița pustie.

Acum clădirea este în curs de renovare. Au fost aduse pătuțuri noi pentru copii, unele încăperi au fost reparate, modernizate. Totuși mai e mult de lucru. Conducerea își propune să mute copiii de șase ani din grupele pregătitoare la școală, ca să elibereze locuri pentru cei de vârstă mai fragedă.

De asemenea, în comună funcționează un gimnaziu cu 235 de elevi și un liceu cu 221 de elevi. „Pe unii, părinții îi trimit la liceul din Borogani pentru a-i ține ocupați, prinși într-o activitate. În felul acesta, nici cheltuielile cu educația nu sunt prea mari. Cei care intenționează să meargă la o facultate fac totuși studii temeinice. Anul trecut, din 13 absolvenți de liceu, opt au intrat la facultate”, afirmă profesoara Ecaterina Odagiu.
Extrapolând, am putea spune că în satele Republicii Moldova sunt destule mlădițe bune. Rămâne de văzut ce e de făcut ca să dea roade pe măsură.