Ca orice comparaţie, şchiopătează şi asta un pic: în realitate, Guvernul are ce face, iar cei botezaţi de Guvern nu-s viţei. Vorba e despre eternizarea numelor marilor personalităţi, problemă importantă, dar de care nu Guvernul ar trebui să se ocupe. Să le luăm însă pe rând.
Chestiunea în cauză a generat două luări de atitudine – materialul din TIMPUL de ieri şi un articol intitulat „În numele premierului Filat, denumim” al bloggerului Max Ciudin.
Dacă în cazul conferirii Teatrului Naţional de Operă şi Balet a numelui regretatei Maria Bieşu parcă nu ar exista probleme, anumite semne de întrebare apar în cazul conferirii numelui lui Nicolae Sulac Palatului Naţional. Publicaţia noastră a pus această problemă încă acum nouă ani, când cântăreţul s-a ridicat în ceruri, atunci însă nimeni nu a reacţionat. Este evident că gestul de marţi al Guvernului este unul de PR. Dacă nu greşesc, primul care a propus să se confere numele Mariei Bieşu Teatrului de Operă a fost Marian Lupu. Vă daţi seama că un „răspuns adecvat” din partea lui Vlad Filat nu putea să întârzie. Şi nu a întârziat.
Se pare că, prin aceste două decizii, Guvernul mai deschide un front de luptă – pe acest front se vor „confrunta” cei vii cu cei morţi, dar şi morţii între ei. Chestiunea gloriei postume e foarte sensibilă, de aceea conferirea numelor de personalităţi unor instituţii nu trebuie să fie o prerogativă a Guvernului. Nu Guvernul este instanţa care urmează să determine valorile, ierarhia lor şi eternizarea numelor marilor personalităţi. Guvernele – toate!!! – sunt provizorii şi foarte politice, ele reflectă interesele partidelor de la guvernare, iar deciziile lor întotdeauna au fost şi vor fi politice, părtinitoare, subiective. O chestiune atât de sensibilă cum este cea a numelor de personalităţi acordate anumitor instituţii trebuie pusă în seama unor organisme ştiinţifice, a uniunilor de creaţie, catedre universitare ş.a.m.d. Guvernul ar putea doar gira, aproba prin autoritatea sa decizia acestora. Menirea Guvernului este să aibă grijă ca, în timpul vieţii, personalităţile de valoare să aibă ce mânca…
Nimeni nu-i scutit de a greşi când e vorba de stabilirea valorii unei personalităţi. Ceea ce azi pare a fi valoare, mâine poate să nu mai fie. Iată de ce, să lăsăm timpul să-şi spună cuvântul, doar în timp putem vedea care nume rezistă şi care nu. În acest scop ar putea să se stabilească prin lege că, de exemplu, numele unei personalităţi poate fi conferit unei instituţii doar după 20 de ani de la moarte. Astfel vom evita arbitrarul, relativitatea, subiectivismul, părtinirea ş.a.m.d. Prin cele două decizii, Guvernul a deschis cutia Pandorei şi putem ajunge la cazuri tragicomice, fiindcă numărul aspiranţilor la înveşnicirea numelor va fi cu mult mai mare decât numărul instituţiilor… „de profil”.
Guvernul trebuie să se ocupe de ale sale, adică să asigure personalităţilor marcante, în timpul vieţii lor, condiţii umane pentru a se manifesta pe deplin. Chestiunea gloriei lor postume nu mai e de competenţa Guvernului. Aşa mi se pare şi moral, şi logic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
