În Ajunul şi în ziua de Bobotează se sfinţesc apele, se face Agheasma Mare. De aceea, Boboteaza mai este numită şi sărbătoarea apei sfinte sau sărbătoarea agheasmei. În miraculoasele zile ale Bobotezei se sfinţesc toate apele, întreaga natură, se taie şi se înalţă cruci de gheaţă, se deschide Cerul, se porneşte ofensiva împotriva răului, se prognozează vremea şi belşugul recoltei în noul an, se fac şi se desfac farmece şi descântece, se află ursitul etc. Menţionăm că pe parcursul anului se mai face agheasmă, numită Agheasma Mică, iar slujbele acestea se fac de obicei în ziua întâi a fiecărei luni sau de câte ori au nevoie credincioşii. Sfinţirea apei la Bobotează se numeşte Iordan în amintirea Botezului lui Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul în râul Iordan, principalul râu al Palestinei. După Liturghia matinală din biserică, preotul împreună cu creştinii pornesc spre locul sfinţirii. În localităţile unde nu este în apropiere nici o apă curgătoare, mare sau lac, Iordanul se organizează în curtea bisericii sau la o fântână, în cazul satelor nistrene – la râul Nistru. După Iordan preotul se întoarce la biserică să boteze copiii nou-născuţi. Sfinţirea apei de Bobotează este însoţită de ceremonia stropirii cu apă sfinţită în amintirea Botezului Domnului.
Înainte de Ajunul Bobotezei (5/18 ianuarie), creştinii postesc câteva zile, dar în special nu se mănâncă de frupt şi dulce în ziua Ajunului Bobotezei, îndeosebi fetele mari, nu mănâncă nimic până la asfinţitul soarelui sau chiar până a doua zi dimineaţa pentru a avea noroc şi să se căsătorească curând cu un tânăr frumos şi harnic. În dimineaţa zilei Ajunului se merge la biserică, unde după Sfânta Liturghie se face agheasma. După amiază, preoţii parohi vizitează casele gospodarilor (merg cu Botezul, cu Sfinţitul sau cu Ajunul) pe care le binecuvântează prin stropirea cu apă sfinţită. Până la venirea preotului, gospodinele pregătesc masa ritualică cu bucate de post, expun icoane şi cruciuliţe la uşi şi la ferestre. În unele localităţi, pe timpuri, înainte de a intra preotul în casă, fetele îşi aşezau pe prag bijuteriile şi un fir de busuioc, crezându-se că dacă preotul va păşi peste ele, fata care le va purta va fi iubită. Conform tradiţiilor, preotul trebuie să se aşeze la masă, altfel gazdelor nu le vor sta cloştile pe ouă şi nu le vor veni peţitori în acel an. Dascălul „face cu creta o cruce pe partea dinăuntru a uşii” (Smochină, Nichita. „Boboteaza”. Tribuna românilor transnistreni. 1927, nr. 4, p.18). În această seară, băieţii umblă în cete cu Chiraleisa, cuvânt provenit din neo-greacă ce înseamnă „Doamne, miluieşte!”. Fiecare urător are o cruce de lemn nu prea mare, „aşa ca lingura” (Ştefănucă, Petru. „Cercetări folclorice în Valea Nistrului-de-Jos”. Bucureşti, 1937, p. 65), numită chiraleisă, frumos împodobită cu busuioc şi cu fire roşii de lână. Fetele mari se străduiesc să le fure din busuiocul de la chiraleisă, pentru facerea vrăjilor de aflare a ursiţilor. Întrând în curtea gospodarului, încă de la poartă, urătorii încep să strige „Chiraleisa, Doamne!”. Apoi, ei recită textul Chiraleisei la fereastră, iar când se zice refrenul „Chiraleisa, Doamne!”, înconjoară casa. În unele sate se intră în casa gospodarului şi se recită stând pe loc, iar la refren se înconjoară masa. Obiceiul este însoţit de texte folclorice de urare de belşug, sănătate, roade bogate, „versuri comune cu urările din finalul Pluguşorului şi cu textele Semănatului, Sorcovei.
În ziua de Bobotează ceata leagă la chiraleisă un prosop şi se duc s-o sfinţească „la Iordan”. Acest frumos obicei e pe cale de dispariţie totală, întâlnindu-se foarte rar doar în unele localităţi din zona nistreană, fapt menţionat şi de distinsul folclorist basarabean Nicolae Băieşu în „Folclorul românesc de la Est de Nistru, de Bug, din nordul Caucazului”.
În ziua de Bobotează „datina cea mai însemnată <…> este sfinţirea cea mare a apei…”. Se sfinţesc apele şi se face Agheasma Mare, tradiţie însoţită de ceremonia stropirii cu apă sfinţită. Preoţii cufundă de trei ori crucea în apă, simbol înrudit cu Sfânta Treime. Sfinţirea apei la Bobotează se numeşte şi Iordan, organizat în curtea bisericii, la o fântână sau, în cazul satelor nistrene, la Nistru. Dacă Iordanul se organizează la un râu sau la un lac, preotul aruncă crucea în apa îngheţată. Bărbaţii se aruncă după ea s-o găsească şi s-o înapoieze preotului. Se spune că cel de găseşte şi scoate crucea din apă, în acel an este norocos şi scapă de orice rău. Se crede că cine intră în această zi în apă este apărat de toate bolile. Există credinţa că, atunci când preotul aruncă crucea în apă, dracii ies şi o iau la fugă pe câmpuri, prin păduri şi nu-i văd decât lupii, care se iau după ei şi-i sfâşie-n bucăţi; cei ce scapă de lupi, intră în sat şi se ascund în rufele înşirate afară la uscat. De aceea la Bobotează nu se lăsă rufe la uscat, chiar dacă au fost spălate înainte de sărbătoare. În această zi se toarnă agheasmă în fântâni, se stropesc cu ea gospodăriile şi mormintele. Pe la amiază se bea agheasmă, se mănâncă nafură şi doar apoi se servesc bucatele pregătite de frupt. Nu se spală rufele timp de două săptămâni, ca să nu fie tulburate apele sfinţite. Sunt multe credinţe despre calităţile miraculoase ale agheasmei: alungă spiritele rele, bolile şi nu se strică niciodată.
Se cunosc şi se practică multe datini şi credinţe de Bobotează. Nu putem să nu amintim încă câteva, foarte interesante, de altfel. În noaptea spre Bobotează se deschide Cerul pentru a aminti despre prezenţa Spiritului Sfânt la Botezul Domnului. Se crede că oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc şi că de atunci se foloseşte busuiocul pentru stropirea cu agheasmă. Dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. În Ajun, înainte de aprinderea focului, se strânge cenuşa din sobă şi gunoiul din casă, pentru a fi păstrat până în primăvară, când se presoare pe straturile pe care se seamănă legume ca ele să fie roditoare şi protejate de vătămători. Se crede că la miezul nopţii spre ziua de Bobotează animalele din grajd vorbesc despre locurile unde sunt ascunse comorile. În zilele de Bobotează sunt interzise certurile în familie şi nu se dă nimic cu împrumut, pentru că se dă belşugul din casă. Se considera că până la Bobotează a fost miezul iernii, de acum începe să scadă gerul şi iarna e pe ducă. Ploaia la Bobotează prevesteşte o iarnă lungă. Dacă e cald de Boboteaza, va fi un an secetos, dacă e ger – se aşteaptă an cu roadă bogată. Dacă curge din streaşină, în acel an se va face vin bun. În noaptea de Bobotează, fetele fac vrăji pentru a-şi visa ursitul. Se fac vrăji cu lumânările, farfuriile, oglinzile etc. Cele mai răspândite vrăji din această noapte, în satele nistrene, dar şi în alte părţi, sunt cele legate de pregătirea turtelor sărate şi folosirea stiblei de busuioc. Seara fetele pregătesc o turtă de făină foarte sărată şi îşi leagă de inelar cu un fir roşu de lână ori mătase o rămurică de busuioc, luată din mănunchiul de busuioc sfinţit cu care preotul stropeşte cu agheasmă, sau furată de la ceata de chiraleisari. Cina fetelor se compune dintr-un strop de agheasmă şi din turta sărată, apoi pun sub pernă rămurica de busuioc scoasă de pe inelar şi merg la culcare. Noaptea îşi visează ursiţii. Unele fete pun firul de busuioc dincolo de prag, pentru a afla dacă ursitul le va fi bogat. Se crede că el va fi bogat, dacă dimineaţa busuiocul este acoperit de promoroacă. În dimineaţa de Bobotează toată lumea se stropeşte cu apa sfinţită, dar fetele îndeosebi, ca să le iubească băieţii; Dacă în ziua de Bobotează, înainte de sfinţirea apei, un flăcău sau o fată mare alunecă şi cade pe gheaţă, se crede că persoana respectivă se va căsători în acel an; Se crede că busuiocul, stropit cu agheasmă, protejează de gânduri şi spirite rele şi dacă porţi un fir de busuioc în portofel, vei avea noroc la bani. Gospodinele, în Ajunul Crăciunului, pun în cuptor o piatră, care este lăsată să stea acolo până în noaptea de Bobotează. Piatra este scoasă şi aruncată afară pe la miezul nopţii, urmată de cuvintele: „Cum dorm toţi oamenii şi nimeni nu vede, aşa să nu vadă uliul puii mei, ci să stea împietrit şi încremenit”. Începând cu Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează, păsările sunt hrănite dintr-un vas cu doage, ca să fie găinile îngrădite şi să nu scurme semănăturile din grădină. Când hrănim păsările, nu se strigă, căci le mănâncă uliul, numai după ce preotul a sfinţit agheasma, se poate striga, căci atunci toate dihăniile au fugit pe pustii.
În popor se spune că trebuie să avem în casă atât agheasmă de la Bobotează, precum şi de cea din Ajunul Bobotezei, care fiind turnate la un loc într-un vas au o forţă foarte mare, ce ne ocroteşte de toate relele şi ne tămăduieşte de toate bolile, chiar şi de cele incurabile.
Raisa Vasilache, pentru TIMPUL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
