Actualitate

Butoiul cu pulbere stă să explodeze. Turcia la un pas să invadeze Irakul

 În urma deciziei de vineri a parlamentului regiunii autonome Kurdistan din nord-estul Irakului, privind organizarea referendumului, preşedintele irakian Fuad Masum a lansat sâmbătă o iniţiativă de dialog între autorităţile de la Bagdad şi cele din capitala Kurdistanului, Erbil. Masum a propus întâlniri cu un program intensiv pentru "depăşirea crizei" legate de consultarea populară, transmite Xinhua.

Turcia, pe teritoriul căreia trăieşte de asemenea o minoritate kurdă importantă (13-15 milioane de persoane, reprezentând 15-20% din populaţia ţării, conform diferitelor estimări) a anunţat că va lua orice măsuri necesare faţă de referendum, pe care premierul turc Binali Yildirim l-a declarat sâmbătă o problemă de securitate naţională.

Ministerul de externe de la Ankara l-a convocat în aceeaşi zi pe ambasadorul german în Turcia, pentru a-i comunica îngrijorarea faţă de o manifestaţie a kurzilor. „Condamnăm organizarea unui marş în oraşul Koln din Germania de către filiale ale organizaţiilor teroriste PKK (Partidul Muncitorilor din Kurdistan – n. red.) şi permisiunea acordată propagandei teroriste", a făcut cunoscut ministerul, într-un comunicat citat de Reuters, referindu-se probabil la o demonstraţie împotriva preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, la care au participat pe 3 septembrie aproximativ 25.000 de kurzi şi susţinători ai acestora.

Liderul kurd irakian Massoud Barzani a anunţat vineri că votul pentru independenţa Kurdistanului nu va fi amânat, deşi Statele Unite şi alte puteri occidentale au cerut acest lucru şi şi-au exprimat îngrijorarea că tensiunile între kurzi şi autorităţile irakiene pot perturba eforturile militare împotriva Statului Islamic.

Și aliații kurzilor au cerut ca aceștia să abandoneze pe moment ideea referendumului. Casa Albă a cerut vineri renunţarea la referendumul asupra independenţei Kurdistanului irakian, preconizat pentru 25 septembrie în ciuda opoziţiei Bagdadului, apreciind că acesta ar fi „provocator" şi „destabilizator", transmite AFP.

Reafirmând convingerea că această consultare ar fi un obstacol în lupta contra grupării Stat Islamic (SI) şi pentru "stabilizarea zonelor eliberate", Washingtonul îşi exprimă clar dezacordul, după votul de vineri seara din Parlamentul kurd irakian în favoarea organizării referendumului.

„Chemăm guvernul regional kurd să renunţe la referendum, să înceapă un dialog serios cu Bagdadul", declară administraţia americană într-un comunicat în care subliniază disponibilitatea permanentă a SUA de a înlesni discuţiile dintre cele două părţi.

Liderii irakieni consideră iniţiativa referendumului contrară Constituţiei.

Această potenţială consultare îngrijorează de asemenea puternic ţările vecine, precum Turcia sau Iranul, care se tem că va încuraja aspiraţiile separatiste ale minorităţilor lor kurde.

Parlamentul din Kurdistanul irakian a aprobat vineri seara organizarea pe 25 septembrie a referendumului asupra independenţei acestei regiuni autonome din Irak, în absenţa opoziţiei care chemase la boicotarea sesiunii parlamentare, prima din ultimii doi ani.

Vicepreşedintele Parlamentului Kurdistanului, Jaafar Aimenky, care prezida şedinţa, a anunţat că referendumul va fi organizat la data prevăzută, în urma "unui vot cu unanimitatea celor 65 de deputaţi prezenţi".

În cursul săptămânii, marţi, Parlamentul federal irakian a anunţat că a votat împotriva organizării referendumului privind independenţa, prevăzut să aibă loc pe 25 septembrie în Kurdistanul iranian, provocând imediat retragerea în semn de protest a membrilor săi kurzi.

Acest vot, a precizat preşedintele parlamentului, Salim Al-Joubouri, ”îi impune premierului să ia toate măsurile necesare pentru a apăra unitatea Irakului şi să înceapă un dialog serios” cu autorităţile regiunii autonome, situată în nordul ţării.

Oficialii kurzi susţin că o victorie a taberei „Da" nu va conduce la anunţarea imediată a independenţei, ci le va permite să lanseze – de pe o poziţie întărită – noi negocieri cu guvernul de la Bagdad.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *