Calea de mijloc e aşezată undeva între aşa da şi aşa nu

Dacă aş alege vreodată să scriu un tratat despre calea de mijloc, aş porni de la o vorbă a Apostolului Pavel: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (I Corinteni 6, 12). Iar dacă m-aş gândi să exemplific altfel, ar trebui să am în vedere: evitarea exceselor, măsura, echilibrul între faptele comise şi cele omise. E interesant cum oamenii, într-un context moral, când vor să se raporteze la bine se gândesc doar la ce au făcut, fără să îşi pună întrebări despre binele pe care nu l-au făcut nici măcar când le-a fost la îndemână. Dacă, în schimb, ne gândim la vecini – nu e greu să le găsim hibe, să calculăm repede ce ar fi trebuit să ducă la îndeplinire şi au ratat.

Cam aşa merg lucrurile în orice societate, inclusiv în a noastră. Televizorul şi internetul ar trebui să ne informeze, în niciun caz să ne formeze, sau – şi mai trist – să ne deformeze! Mâncarea cam la fel. Ar trebui să mâncăm ca să trăim, nu invers. Somnul, hrana, tehnologia, hainele, cumpărăturile – toate ar trebui să ne înlesnească viaţa, nu să ne-o înlocuiască. În politică avem acelaşi raport: extrema de stânga, cea de dreapta şi calea de mijloc; dictatura, oligarhia, democraţia.

În mintea mea democraţia este tocmai acest „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos”, e organizarea politică ce depăşeşte porumbelul alb şi comunist al păcii, dar şi cioara capitalistă. Este cunoaşterea posibilităţilor şi alegerea moderată. E traiul decent – dincolo de sărăcie, dar şi de opulenţă. E apă caldă în fiecare zi. E curăţenia sub fereastra mea şi a voastră. E părerea mea şi a voastră. E ce spunea Sf. Ioan Gură de Aur: nu alcoolul e păcat, ci beţia; nu femeia e păcat, ci curvia; nu mâncarea e păcat, ci îmbuibarea. Şi aş adăuga: nu politica e păcat, ci sărăcia poporului vs. opulenţa politicienilor. Fiindcă, până la urmă, democraţia (demo – popor, craţie – putere) nu reprezintă doar faptul că o dată la patru ani am dreptul la vot. Puterea poporului ar trebui să înglobeze capacitatea lui de a-şi purta de grijă. De a-şi construi o casă. De a-şi găsi propria lui cale de mijloc.

Aşa că, atenţie, dacă tot suntem în concediu, nu vă pierdeţi echilibrul hălăduind pe internet cu zilele, nu vă abandonaţi copiii acestui sport, nu mâncaţi/beţi în exces, nu cumpăraţi toate prostiile de dragul modei. Trăiţi sănătos. Moderat. Fiindcă până vom fi cu adevărat un popor democrat, putem măcar mima democraţia. Şi, domnilor politicieni, mersul pe funie e o cale de mijloc, nu vă gândiţi să încercaţi altfel!