Istorie

Calendar istoric 11 iulie: Bătălia de la Mărăști

La data de 11 iulie 1917, a început bătălia de la Mărăști, bătălie în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu va obține o strălucită victorie asupra trupelor germane și austro-ungare. Această zi de 11 iulie va deschide seria celor trei mari bătălii, de la Mărăşti, Mărăşeşti și Oituz, în urma cărora trupele române reuşesc să oprească ofensiva germano-austro-ungară, ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.

Bătălia a început printr-un puternic bombardament al artileriei române asupra poziţiilor inamice, bombardament ce a facilitat ofensiva trupelor de infanterie care au rupt frontul, amenajat de inamic pe o lărgime de aproape 10 km. Apoi, generalul Averescu a decis desfăşurarea unui atac general pe un aliniament cuprins între dealul Arşiţa Mocanului şi localitatea Răcoasa, având ca obiectiv cucerirea vârful Momâia şi aliniamentul din apropierea satului Ireşti. Lovitura principală a armatei române a fost stabilită la flancul stâng al dispozitivului german, iar în urma luptelor crâncene care au urmat, armata română a reușit să elibereze localităţile Vizantea Mănăstirească, Rosculeşti, Câmpuri și Răcoasa.

În următoarele zile generalul Averescu a ordonat două noi acțiuni ofensive, care au forțat inamicul să-şi continue retragerea pe toată lungimea frontului. Urmările victoriei de la Mărăşti au fost deosebit de importante pe plan strategic, deoarece Armata IX germană, comandată de mareşalul August von Mackensen va trebui să-și schimbe direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, cu o nouă zonă între Focşani și Mărăşeşti.

Acest lucru a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona Moldovei, în special în bătăliile de la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece în urma acestei schimbări, mareșalul Mackensen nu a mai avut timp să-şi grupeze toate forţele armate pe o nouă direcţie de atac, cu care să poată pune în pericol pozițiile deținute de armata română.

Sursa Lectia de istorie


1 comentariu

  1. Auzi la el: ” pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei”. Cine mama dracu’ de jurnalist pervers a scris articolul asta ? Chiar nu il citeste nici un sef inainte de publicare ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *