Istorie

Calendar ISTORIC: 1897 – Scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat, la Londra, romanul „Dracula”

1765 – Un incendiu a distrus o mare parte din orașul canadian Montreal.

1804 – Senatul francez l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței.

1868 – S-a născut țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (m. 1918).

1897 – Scriitorul irlandez Bram Stoker a publicat, la Londra, romanul „Dracula”.

Scriitorul care l-a dat lumii pe Dracula s-a născut pe 8 noiembrie 1847, într-o regiune lângă Dublin, Irlanda. Celebrul său roman „Dracula“ a ajuns ecranizat, în primă fază, sub numele „Nosferatu – Simfonia groazei“ (foto fos) în regia lui F. W. Murnau. Filmul a fost făcut după moartea autorului, fără acordul soţiei lui moştenitoare a drepturilor de autor.

Ea a dat compania producătoare în judecată, a câştigat, iar copiile filmului trebuiau distruse. Însă câteva au rămas. „Dracula", romanul gotic scris şi publicat în 1897 de scriitor, a fost inspirat de cronicile medievale săseşti despre Vlad Ţepeş şi metodele sale de tortură practicate în Ţara Românească. Voievodul era prezentat drept un personaj sângeros, de o cruzime ieşită din comun. Până la lansarea acestui roman, Stoker mai avea patru cărţi, dar niciuna de un prea mare succes. „Dracula“ a fascinat însă publicul, mai ales prin filme şi reinterpretări.

În documentarea romanului, Bram Stoker s-ar fi folosit şi de volumul „History of Moldavia and Wallachia“, scris de istoricul austriac de origine germană Johann Christian Engel, în 1804, unde Ţepeş este descris drept un tiran sângeros. Mai mult, autorul ar fi avut acces şi la Biblioteca Regală din Londra, unde sunt o parte din gravurile săseşti din secolul al XV-lea şi cronicile medievale din colecţiile de la British Museum. În acestea Vlad Ţepeş este un domnitor monstruos, ba chiar vampir care bea sânge de om şi găseşte o mare satisfacţie în cruzimile faţa de oameni.

Stoker, un creator de mit
Vlad Ţepeş a fost o sursă de inspiraţie pentru mulţi autori, a fost un personaj aparte, iar Stoker nu s-a ferit să folosească multe dintre poveştile care circulau despre acesta. Dracula s-a dezvoltat, practic, pe ficţiunea creată în jurul unei domnitor cu metode de tortură şi execuţie destul de brutale chiar şi pentru acele vremuri. I-au fost de un real ajutor lui Bram Stoker cronicile negustorilor preluate şi de ruşi, dar ajunse şi în Vest, în Europa Occidentală.

„După 1469 sunt reeditate în anii 1513, în 1542, în 1573, ajung nişte bestselleruri, nişte ediţii de succes citite de toată lumea, şi moda literaturii gotice se întinde până la sfârşitul secolului XIX-lea, când le descoperă şi Bram Stoker. Lumea se plictisea – nu existau tabloide şi nici televiziune – aşa că era înnebunită după acest gen. Însă este clar că Stoker nu a fost niciodată în România, face confuzii grave în carte chiar de la început, când spune ceva de genul că imediat după Varna intri în Transilvania“, a explicat istoricul Dan Falcan.

Dacă nu ar fi scris Bram Stoker romanul „Dracula" în 1897, cu siguranţă Vlad Ţepeş ar fi rămas necunoscut pentru cei din afara României. Totuşi, prin „Dracula“, a ajuns un personaj comercial şi puternic apreciat de industria literaturii şi a filmului din America şi Europa de Vest. Stoker s-a stabilit în Londra pe vremea când moda vampirismului din literatura franceză se transfera în literatura insulară, astfel că Dracula a fost uşor transformat în vampir pentru un plus de atractivitate. Scriitorul credea în ştiinţă, medicină, în progres în general, dar era pasionat şi de ocultism, în special de hipnoză.

La mijlocul anilor 1890 a pornit zvonul potrivit căruia Stoker ar fi ajuns membru al Ordinului Golden Dawn, un ordin al credinţelor şi practicilor magice care începuse să înflorească în Anglia, fiind considerată una dintre cele mai influente organizaţii din istoria recentă, fondată de S.L. Mathers-părintele ocultismului modern. Se crede că Stoker ar fi fost influenţat de ordin, din care făceau parte şi scriitori celebri precum poetul irlandez William Butler Yeats.

Numele „Dracula“
Vlad Ţepeş obişnuia să se semneze cu numele tatălui său, „Dracul", fapt dovedit de o primă însemnare documentară de la Bucureşti, datată 20 septembrie 1459. Termenul de „Dracula“ este derivat din românescul Drăculea – fiul lui Dracul, tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, care a obţinut acest titlu când a fost primit în Ordinul Dragonului de către Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei.

Ordinul Dragonului (în latină Societas Draconistrarum) a fost un ordin militar asemănător Ordinului Templierilor, instituit în zona centrală a Europei. A fost creat în 1408 de împăratul Sigismund de Luxemburg, în principal pentru a proteja creştinătatea de ameninţarea otoman.

1910 – Pământ a trecut prin coada cometei Halley. A fost cel mai apropiat contact din istorie dintre Terra și o cometă.

1920 – S-a născut Karol Józef Wojtyła, viitorul papă Ioan Paul al II-lea (m. 2005).

1974 – India a detonat cu succes prima sa arma nucleară, în deșertul Rajahstan, devenind a șasea țară care posedă arma nucleară.

historia.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *