Calendarul zilei de 8 octombrie. Începea să emită, în urmă cu 83 de ani, Radio Basarabia, postul Radiodifuziunii menit să combată propaganda sovietică
În urmă cu 83 de ani, la Chișinău, începea să emită Radio Basarabia, post înființat de Societatea Română de Radiodifuziune cu scopul de a combate propaganda rusească, antiromânească din Basarabia.
Într-un amplu documentar, Rador prezintă istoria acestui post de Radio, efortul întins pe aproape zece ani pentru deschiderea sa și sfârșitul tragic, după ocupația sovietică.
Potrivit sursei citate, după o existenţă de circa 300 de zile, postul Radio Basarabia avea să fie distrus de către ocupaţia rusă, iar puţinii angajaţi aflaţi în interior au sfârşit sub gloanţele bolşevicilor.
Revenind la începuturile postului de radio, Guvernul român şi Marele Stat Major al Armatei au solicitat participarea radiofoniei româneşti la contracararea propagandei ruseşti bolşevice din Basarabia.
În anul 1930, s-a propus primă posibilă soluţie, anume transformarea postului T.F.T. de 100 de waţi al Aviaţiei Civile din Chişinău, pentru a emite pe o lungime de undă cuprinsă între 800 şi 1.400 metri. După studii aprofundate, soluţia nu s-a dovedit viabilă.
Peste ani, în 1937, Primăria Chişinău a cedat Societăţii Române de Radiodifuziune clădirea fostului Teatru Puşkin („Auditoriul Puşchin”) din strada Carol I pentru a deschide primul post de radio de la Chişinău.
Radio Basarabia a fost inaugurat oficial pe 8 octombrie 1939, prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropolitană din Chişinău, fiind primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune.
Programul postului era difuzat, în primă fază, între orele 14:00-14:45 şi 21:00-22:15, fiind compus, în întregime, din emisiuni muzicale şi din radiojurnale în limbile română şi rusă. După câteva luni, la 4 februarie 1940, emisia a fost extinsă între orele 14:00-15:15 şi 21:00-23:00.
Ocupaţia sovietică a Basarabiei din 28 iunie 1940 a însemnat preluarea postului de către puterea sovietică, o parte din personal şi arhiva au fost retrase la Huşi, iar mai apoi la Iaşi.
Sovieticii, după ce executaseră prin mitraliere personalul găsit la postul de radio, fără judecată, fiind etichetaţi drept „trădători şi agenţi ai imperialismului românesc”, cadavrele lor fiind găsite într-un puţ părăsit din curtea postului, au aruncat în aer clădirea postului, cu tot ce se afla în ea, inclusiv antena postului.
La doar câteva luni distanţă de la bombardarea Radio Basarabia, Radio Iaşi prelua din emisia strategică pentru această zonă a vorbirii şi simţirii româneşti, rămânând, ca proiect, după ce situaţia va reveni la normal, ca la Chişinău să fie amplasat un emiţător nou, însă cu această idee nematerializată, istoria postului Radio Basarabia se încheia, scrie Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!