Când începe admiterea în clasa a X-a la liceele din Chișinău și de ce acte e nevoie

După absolvirea gimnaziului, elevii au câteva opțiuni: să meargă la liceu sau să aleagă un colegiu, un centru de excelență sau o școală profesională. Cei care optează pentru prima variantă, trebui să aibă o medie de cel puțin 6,00 pentru a putea fi admis(ă).
În acest an, admiterea la liceu va fi organizată în două etape. Prima etapă va avea loc în perioada 13 iulie – 1 august, iar cea de-a doua în intervalul 3 – 14 august.
Admiterea se va face online pe escoala.chisinau.md. Doritorii vor putea selecta până la trei instituții pe care le vor aranja după preferințe. Repartizarea va fi realizată automat, în funcție de:
# media de concurs;
# ordinea opțiunilor selectate;
# numărul de locuri disponibile.
Ce trebuie să includă dosarul de înscriere
#1. Cererea de înscriere (cu indicarea profilului ales)
#2. Copia certificatului de absolvire a gimnaziului
#3. Copia actului de identitate al elevului sau certificatul de naștere (pentru tinerii sub 16 ani)
#4. Adeverință medicală
#5. O fotografie tip 3×4 cm
#6. Copii ale diplomelor de la olimpiade/concursuri (raionale, municipale, naționale, internaționale) – dacă există
Toate actele trebuie încărcate online, pe escoala.chisinau.md.
Pot fi admiși fără concurs:
# copiii rămași fără îngrijire părintească;
# copiii din familii cu părinți cu dizabilități severe sau accentuate;
# elevii cu cerințe educaționale speciale (cu curriculum general);
# copiii gemeni, dintre care unul cu performanțe la învățătură;
# copiii lucrătorilor migranți din state terțe;
# copiii cetățenilor Moldovei din diasporă.
Pentru a fi admisă(ă) fără concurs, e nevoie de acte confirmative.