Ultima oră

Candu, atac la Dodon: Îmi pun întrebarea dacă mai avem nevoie de instituţia Președinției

„Numirea miniştrilor şi depunerea jurământului de un preşedinte interimar este regretabil acest fapt, e regretabil ce se întâmplă astăzi. Nimeni nu este mai presus de lege şi toţi trebuie să respectăm Constituţia. În cazul în care preşedintele Igor Dodon a decis că nu respectă legea, sunt mecanisme care va impune respecatrea ei, mă refer la împuternicirile care sunt date preşedintelui ţării de către Constituţia Republicii Moldova. Regret această atitudine pentru că fiecare instituţie, fiecare oficial şi demnitar în stat trebuie să respecte legea şi să-şi desfăşoare activitatea în baza competenţelor. E deja a patra oară când se exercită funcţia unui preşedinte prin interimat şi îmi pun întrebarea dacă mai avem nevoie de instituţia Preşedinţiei în situaţia în care Parlamentul şi Guvernul îşi desfăşoară activitatea. Poate nu mai este nevoie să cheltuim bani pe Preşedinţie. Regret că preşedintele Igor Dodon nu a înţeles că nu are un cuvânt de spus în baza legii când este vorba despre desemnarea unui ministru şi nu are dreptul să intervină în alegerea premierului, deoarece nu şi-a asumat această guvernare şi nu duce nicio responsabilitate pentru eşecurile sau succesele acetui Guvern. Preşedintele nu trebuie să fie un jucător politic", a menţionat Andrian Candu.

Magistrații Curții Constituționale l-au suspendat din funcție pe președintele Igor Dodon în cazul desemnării noilor membri ai Guvernului, după ce acesta a refuzat deliberat executarea obligațiilor stipulate de Constituție, respingând de două ori candidaturile propuse de Prim-ministru.

Curtea Constituțională a constatat, luni, la cererea unui grup de deputați, circumstanțele ce justifică instituirea interimatului funcției de președinte al Republicii Moldova pentru asigurarea exercitării atribuţiilor constituţionale în scopul numirii candidaţilor propuşi de Prim-ministrul Republicii Moldova pentru funcţiile de ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi cea de ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi intrării acestora în exercitarea mandatului.

Sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *