primul dintre ei, Oleg Mutu, semnează imaginea tulburătoare, fremătând neliniştitoare, limpede ca lacrima pe geana Voichiţei (interpretă Cosmina Stratan, jurnalistă, reporter TV ce a urmat şi studii de actorie); Valeriu Andriuţă, actorul fetiş al lui Cristian Mungiu, cel care-l însoţeşte de la debut, din filmele de şcoală; la a zecea colaborare cu regizorul, Valeriu (originar din Sângerei; absolvent al grupului moldovenesc al Şcolii de artă teatrală de la Tbilisi, Georgia; actualmente stabilit în Irlanda), îşi lasă barbă, îmbracă sutana, desenând cu uitare de sine profilul sever, conservator până la anacronism şi totuşi plin de bunătate şi înţelegere al Preotului.
Cristian Mungiu
O echipă formidabilă, ce a turnat în condiţii aspre, pe un frig de crăpau pietrele (ambianţa sticloasă, de ger pătrunzător, de gulag… ortodox, admirabil redată de camera lui Oleg Mutu) pe un deal izolat, lângă Câmpina. O echipă extrem de sudată şi eficientă, grăind curat moldoveneşte (conform cu concepţia lui Mungiu), echipă din care fac parte şi Dana Tapalagă, Dionisie Vitcu, Liliana Mocanu, Doru Ana, Costache Babii, Luminiţa Gheorghiu, dragii noştri Ion Sapdaru, Tanea Popa şi juna Vica Agache. Filmul porneşte de la o istorie tragică, povestită de Tatiana Niculescu Bran (pe atunci şefa biroului BBC World la Bucureşti) în romanul documentar Spovedanie la Tanacu, un fapt real petrecut la o mănăstire: o tânără cu probleme psiho-emoţionale grave, venită în ospeţie la prietena sa, a murit în urma unor proceduri prelungite de „izbăvire de Necuratul”(jurnaliştii din presa internaţională, prezenţi la proiecţie, şocaţi, nu vor să creadă că mai sunt posibile undeva asemenea practici medievale – şi încă cum! gândii în sinea mea, amintindu-mi ce se întâmplă la noi, cum e învrăjbită şi insultată societatea de biserica rusă de ocupaţie şi de bravii săi păstori care au studiat teologia după manifestul partidului!). Şi totuşi, afirmă Cristian Mungiu, filmul e pură ficţiune, tratează despre dragoste şi liberul arbitru, despre responsabilitatea pentru propriile noastre alegeri, despre superstiţii, şi nu despre biserica ortodoxă în ansamblul ei. Ca şi în thrillerul avorţional 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, firul acţiunii leagă două tinere şi un bărbat, preotul străduindu-se să echilibreze cele ale Domnului şi cele cuvenite Cezarului la mănăstirea unde, fără lumină electrică, apă curentă şi alte obişnuite utilităţi, o comunitate puţin numeroasă de măicuţe (fiecare adusă aici de ale sale nevoi şi necazuri) îşi duce traiul în cuviinţă şi smerenie, muncind cu întrajutorare. Totul până când soseşte Alina (Cristina Flutur), cea mai dragă prietenă a măicuţei Voichiţa (Cosmina Stratan). Alina, vieţuind câţiva ani în Germania, vrea să-şi convingă amica să lese călugăria şi să plece împreună în Germania, pe contract de muncă. Pas cu pas, imaginea precisă fixată de ochiul magic al lui Oleg Mutu dezvăluie o lume confuză şi lipsită de speranţă: copiii de la orfelinat, abandonaţi în pruncie de părinţi şi rude, ajunşi în pragul maturităţii, sunt ignoraţi şi de societatea modernă: n-au unde locui, n-au de lucru, nimeni nu are nevoie de ei, sunt abuzaţi în fel şi chip; spitalele duc lipsă de personal şi de medicamente; corupţia e omniprezentă…
Un film profesionist, despre abandon în toată amploarea-i destructivă. Şi despre liberul arbitru – sau, mai curând, despre lipsa oricărei alegeri. Despre permanenta alegere dintre rău şi mai rău.
Să le ţinem pumnii: au toate şansele să învingă!
Cu drag de dumneavoastră, de la Cannes, în exclusivitate pentru TIMPUL,
Larisa Turea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
