Căpriana a obosit de promisiuni …

Un sat mai pitoresc decât Căpriana greu găseşti – alintat în sânul pădurilor dese, înconjurat de terenuri agricole bine îngrijite, fiecare gospodărie îşi duce viaţa tihnită şi, în aparenţă, lipsită de griji. Dacă Occidentul se laudă cu zgârie-norii săi, moldoveanul este mândru de pădurile, dealurile şi colinele sale, înmiresmate de florile primăverii. Am găsit satul Căpriana odihnindu-se la umbra pădurii. Aceasta e panorama generală, privită de la depărtare. Dacă te apropii, vezi oameni care luptă să supravieţuiască, confruntându-se zilnic cu veşnicele probleme: sărăcie, nedreptate, adică tabloul tipic pentru satul moldovenesc.

Frumuseţea naturii este darul lui Dumnezeu, spun oamenii, dar, din păcate, unii semeni de-ai lor nici ce le-a dat Dumnezeu nu preţuiesc. La Căpriana, din cauză că există doar o singură gunoişte autorizată, oamenii aruncă mizeria pe unde se nimereşte. Astfel, peisajul natural este ştirbit de gunoiul aruncat chiar în coasta satului.

Oamenii pământului

Întrebându-i pe oameni ce probleme există în localitatea lor şi ce aşteaptă de la noile autorităţi locale, de cele mai dese ori, aceştia strâng din umeri: „Îs multe, da’ cine ne ascultă”? Pe mătuşa Maria Rozmeriţă o găsim trebăluind pe lângă casă. La întrebarea noastră a decis să lase treaba, că mai aşteaptă, da’ oaspeţii – nu, mai ales că rar vine cineva să-i întrebe ce necazuri au. „Doar acum, înainte de alegeri, mai vin să ne cheme la adunări, ne promit multe şi de toate. Da’ nu mai credem noi în toate acestea, că ei numai de promisiuni se ţin”. Aflăm că satul Căpriana duce lipsă de apă. Locuitorii îşi doresc să consume în sfârşit apă bună, curată, nu din fântâni poluate, ca ale lor. „Chiar şi aceasta nu este în zilele fierbinţi de vară”, spune femeia. „Vara ne seacă apa în fântâni, aşa că suntem nevoiţi să cărăm cu căldările de la distanţe foarte mari. Dacă nu uzi pământul, recolta nu creşte. Dar oamenii anume din pământ se hrănesc. Pensia este mică, nu ne ajunge decât pentru ca să plătim curentul, telefonul şi… de pâine, în rest ne hrănim cu ceea ce creştem în grădină”, spune Maria Rozmeriţă.

Candidaţii îşi atribuie succese străine

Ne oprim lângă poarta Anei Cioară: are o casă mare şi o curte bine îngrijită: dar e meritul soţului ei, care se străduieşte să asigure familia cu de toate, spune ea. Ana, pe 5 iunie, va merge neapărat la vot, pentru că ştie că de alegători depind viitorii patru ani ai satului. Promisiuni a auzit multe şi de toate, una mai frumoasă ca alta. „Nu-mi place când aud din partea candidaţilor spunând că „eu o sa fac”. Îmi plac oamenii care recunosc că este greu şi schimbările nu se fac peste noapte”. Femeia adaugă că unii candidaţi îşi atribuie nişte succese care în realitate nu sunt ale lor. „Am auzit la una din întâlnirile la care am fost chemaţi că trebuie să-i votăm pentru că au reparat şcoala şi acoperişul de la grădiniţă”. Sătenii s-au supărat foc. „Cum pot să spună că ei au reparat-o, dacă toţi părinţii au contribuit cu bani pentru a aduna suma ce reprezenta cota satului în proiect? Abia apoi a fost câştigat proiectul datorită căruia şcoala noastră a fost reparată. E meritul părinţilor şi al directoarei, care a alergat mult pentru a aduna aceşti bani”, spune indignată Ana Cioară.

Lemne de foc pentru… un vot

Parascovia Barcaru este pensionară. La vârsta ei, spune ea, omul n-are nevoie de prea multe pentru ca să fie fericit. Totuşi ne-a asigurat că la vot se va duce: nu pentru ea, ci pentru nepoţii şi strănepoţii care vor trăi aici. Femeia spune că la întâlnirile organizate de aspiranţii de funcţii la primărie nu se duce. „La viaţa mea am auzit multe şi de toate, dar nu cred şi n-am crezut niciodată un cuvânt”. Bătrâna este sigură că totul este de dragul funcţiilor pe care râvnesc să le obţină. „Deunăzi, unul dintre ei ne-a propus lemne de foc pentru ca să votăm pentru candidatul lor”. Bătrâna mai spune şi că Filaret, stareţul Mănăstirii Căpriana, „s-a legat cu politica”. „Am auzit că vrea să fie consilier. Unde s-a mai văzut treabă ca asta? Biserica nu trebuie să se amestece în politică, şi nici politica nu trebuie să strice biserica”, crede Parascovia Barcaru.

Dacă o duc rău, numai ei sunt de vină

Asta e părerea tinerilor care au cu totul alte viziuni decât părinţii sau bunicii lor. Aurelia Tănas, o tânără din sat, consideră că oamenii nu trebuie să arate cu degetul la alţii, doar fiecare este responsabil de viaţa pe care o are. Lucrurile se pot schimba spre bine doar atunci când contribui tu însuţi la aceasta şi nu oricum, ci cu mintea lucidă şi prin decizii corecte. Aflăm că mulţi oameni din sat au votat şi vor vota şi de această dată cu PCRM doar pentru că Voronin a făcut drumul care duce spre mănăstire şi a gazificat clădirea mănăstirii. Unii nu sunt de acord cu acest fel de a gândi, „doar tot din banii noştri s-a făcut, că nu i-a scos din propriul buzunar”, zic ei.

Un sat de oameni chinuiţi, obosiţi de prea multă muncă, dar care nu se lasă minţiţi de sloganele electorale – această impresie ne-a lăsat Căpriana. Se pare că febra electorală i-a cuprins doar pe candidaţi, iar masa de alegători asistă la acest spectacol fără speranţa că cineva dintre ei le poate face viaţa mai bună.