Chipurile oamenilor îl inspiră și îl fac să jongleze lejer cu proporțiile. Caricatura este modalitatea lui de expresie, cea prin care încearcă să spună lumii: avem nevoie de zâmbete.

Alexandru are un zâmbet modest, caracteristic oamenilor buni. De sub un breton îndrăzneț, o pereche de ochi albaștri văd realitatea altfel. Dacă îi privești caricaturile, tinzi să crezi că așa vede el lumea: într-o manieră deformată frumos, lipsită de griji și mai-mereu zâmbitoare. „Primele mele desene erau niște reproduceri după abțibilduri și ilustrau diferite personaje: Mickey Mouse sau Batman”, își amintește tânărul. Dorința de a creiona a pornit de la o minciună nevinovată. „Tatăl meu a cumpărat o minge de cauciuc pe care era desenat un frumos fluture. Mi-a spus că el l-a desenat. De atunci îmi doream și eu să pot picta la fel, deși am înțeles mai târziu că tata nu are nici un fel de talent în ale desenului”, continuă artistul. Alexandru a urmat școala nr. 52 cu profil de arte plastice, iar ulterior a devenit student la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice „Ion Creangă” din Capitală. Încăpățânarea și dragostea de artă l-au făcut să-și înfrunte părinții care nu i-au susținut alegerile. Din dorința de a avea un viitor asigurat, aceștia preferau ca Alexandru să devină vânzător.

O mie de caricaturi

Designul a reușit să devină profesia de bază a tânărului, iar caricatura a rămas un hobby mult îndrăgit. „Caricatura e un manifest artistic, cu scop satiric sau umoristic. Poate viza un om sau poate îngloba o întreagă situație”, explică artistul. Alexandru realizează caricaturile pe calculator, ceea ce nu-i ușurează în niciun fel sarcina. Folosește o tabletă digitală și un stilou conectat. Când mișcă pixul electronic pe tabletă, Alexandru privește pe monitorul din fața lui și-și ghidează mișcările. „Programul nu decide pentru tine. Tot tu trebuie să gândești caricatura până deschizi programul. Îți faci o schiță, deoarece, în program, e mai greu să faci schimbări. Riști să te încurci în linii”, susține artistul. La începutul carierei, Alexandru era un liber profesionist. Atunci, pentru a-și achita chiria locuinței, era nevoit să deseneze câte cinci caricaturi pe zi. „Acea perioadă a constituit pentru mine un bun exercițiu de creație”, consideră artistul. Timp de doi ani, plasticianul a realizat peste 1000 de caricaturi ale oamenilor, mașinilor, animalelor de companie etc.

Potrivit designerului, fiecare chip este diferit, iar scopul artistului este de a sublinia trăsăturile dominante. „Fiecare om vede în felul lui. Se întâmplă să-mi fie greu să realizez caricaturi pentru unele fețe, să mi se pară prea simetrice. Eu le mai numesc, în glumă, poker face”, recunoaște Alexandru. Potrivit unui dicționar urban, „poker face” vine din engleză și desemnează o persoană ce nu trădează nicio emoție. Chiar și în aceste cazuri, tânărul gândește pentru personajul său o poveste, o îmbogățește cu o idee, o face amuzantă și complexă deopotrivă.

Moldova, țara roșiilor

Alexandru a ales caricatura, fiindcă îl ajută să se îndepărteze de realitatea gri ce ne înconjoară. „Nu-mi place să desenez ceva real. Realitatea ne înconjoară inevitabil și nu e neapărat cea mai colorată. Desenul mă ajută să fug de realitate și îmi oferă libertatea creației”, susține tânărul. Artistul e convins că puțini moldoveni înțeleg acest gen al artei. De cele mai multe ori, oamenii confundă caricatura cu portretul. „Din păcate, arta pentru Moldova e un hobby. Oamenii nu plătesc pentru ceea ce nu înțeleg. Nu văd adevărata valoare sau subestimează lucrul”, spune artistul. Din perspectiva tânărului, moldovenii au alte priorități, cele de la baza piramidei lui Maslow. „Mulți trec prin Piața Centrală și nu știu nimic despre sculptorul Constantin Brâncuși și Centrul expozițional ce-i poartă numele din centrul Chișinăului. Moldova e țara roșiilor, cum spunea cineva, unde singurul scop e să manevrezi cu prețul”, afirmă Alexandru. Lipsa unei educații în domeniul artei este unul dintre motivele ignoranței de care dau dovadă moldovenii. Lecțiile de artă plastică sunt superficiale, iar elevii ajung să aibă niște lacune de cultură generală. „Oamenii nu sunt vinovați, peștele de la cap se strică”, crede Alexandru.

Artistul a executat și câteva caricaturi politice, deși recunoaște că politica din Moldova nu constituie o sursă de inspirație. „Eu o văd ca pe un joc comun, al lor în care pierdem noi, cetățenii”, crede Alexandru. Potrivit plasticianului, caricatura politică trebuie să poată transmite un mesaj. „Cu umor, dar eficient”, conchide tânărul. Dacă ar fi înțeleasă cum este în Franța, caricatura ar putea într-adevăr schimba mentalități în Moldova.

Întrebat ce gen de artă ar practica dacă ar avea certitudinea că va fi înțeles, Alexandru spune că s-ar îndrepta fără ezitări către arta abstractă. „Nu e neapărat să faci tot omul ca să-i redai privirea. Uneori e suficient un singur ochi. Abstractul oferă loc de gândire, de interpretare”, argumentează artistul. Treptat, arta devine un fenomen universal, unde fiecare este invitat să mediteze. Momentan, Alexandru e fericit – creațiile lui dăruiesc zâmbete. „Nu știu dacă pot schimba ceva în țară, dar am certitudinea că vreau și încerc să fac ceva frumos”, încheie artistul.