Apariţia acestora nu e întâmplătoare. Falşii proroci apar în vremi tulburi când societatea îşi pierde busola şi doreşte să-şi recapete echilibrul politic şi moral. Printr-o asemenea fază trece azi R. Moldova, care este pândită de cele mai incredibile surprize – mâine totul şi toate se pot întâmpla, doar unul Dumnezeu ştie, însă deoarece Dumnezeu ştie, dar tace, pe treabă s-au pus prorocii timpurilor noastre, care se intitulează, din modestie, „analişti politici”. Seară de seară la ecranele tv apar aceşti proroci, unii învechiţi (în rele concluzii şi pronosticuri), alţii încă imberbi, dar deja destul de mincinoşi pentru vârsta lor şi care, aidoma învăţatului din „Scrisoarea” lui Eminescu, ne învaţă că „epocile se-înşiră ca mărgelele pe aţă”.
Am tot respectul faţă de I. Boţan, A. Ţăranu, C. Ciurea şi încă vreo doi-trei, îmi scot pălăria în faţa eforturilor oneste ale mai multor ziarişti (comentatori) din presa scrisă care trudesc pentru a lămuri publicului „despre ce se vorbeşte în propoziţie”. Aceştia de cele mai multe ori dovedesc că au în dotare instrumente de analiză ştiinţifică şi se lasă mai rar pradă dulcilor ispite de a prezice timpul probabil, ca meteorologii, şi lasă să se înţeleagă că nu le mai ştiu ei chiar pe toate. Ceilalţi însă – fel de fel de ţârdea-târţa-pârţa, bravi „praporşcici” în armata presei video şi audio de partid! – nici nu prea înţeleg ce citesc, dar „comentează”, „combat adânc” şi le ştiu, dom’le, pe toate. Şi pe cele trecute, dar mai vârtos pe cele viitoare. Într-o ţară cu regi goi şi judecători hoţi aceşti proroci mincinoşi sunt absolut necesari fiindcă „întregesc peisajul”. În definitiv, n-ai cum lupta împotriva lor, trăim într-o lume a manipulărilor, iar fără ei această lume este de neconceput. Până la urmă, nu activitatea acestora mă deranjează, fiecare îşi trăieşte viaţa şi-şi câştigă pâinea cum crede de cuviinţă. Şi vede unul Dumnezeu că nu aş fi abordat niciodată acest subiect dacă, recent, V. Filat, într-un context anume, nu afirma cu subînţelesuri că „nu comentează” ceea ce se spune în ziarele şi televiziunile de partid.
Înţeleg aversiunea premierului faţă de presa de partid şi faţă de „analiştii de partid”, nu prea înţeleg însă de ce această aversiune este atât de… selectivă. Săptămâna trecută, de exemplu, la un post de radio din Chişinău, un text mieros la adresa lui Filat a fost „învârtit” tocmai de…16 ori! Nici la postul de radio nazist al lui Joseph Goebbels un articol despre măreţia fuhrerului nu era citit de atâtea ori pe parcursul unei singure zile. Asta nu este oare presă de partid!?
Să fiu înţeles corect – spun asta pentru cei mai grei de cap. Nu am nimic împotriva celor care fac „presă de partid”. E dreptul fiecăruia să simpatizeze un partid, o doctrină, un lider. Dar acest drept presupune şi o obligaţiune: să nu arunci pietre în grădina altuia. Sau şi mai simplu: dacă ai decis să faci trotuarul, schimbă-ţi hainele, nu ieşi la „muncă” în veşminte de călugăriţă.
Şi atunci totul va fi OK!
OK?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
