Cu toate că era o primăvară secetoasă și pământul uscat, fugarii înaintau cu greu, trebuiau să ocolească drumurile bătute, și acelea mai mult de-a lungul ţării decât în curmeziș. Apa au trecut-o cu piciorul, un om bun le arătase vadul. Și, de fapt, tot peste oameni buni și miloși nimereau. Nu-i lăsau fără o bucată de pâine ori un boţ de mămăligă pe bieţii creștini cărora le linsese focul tot avutul. (De unde se poate deduce că și în secolii trecuţi era nevoie de un ţel declarat pentru deplasarea dintr-o regiune în alta ori, cel puţin, de o legendă!)”, scrie Aureliu Busuioc.
Romanul „Hronicul Găinarilor” constituie o spectaculoasă replică la adresa poveştilor măsluite ştiinţific şi artistic despre istoria Basarabiei de la 1812 încoace, revolta fiind transpusă într-o farsă literară ce contrabalansează cu mijloace artistice o enormă farsă a istoriei şi a interpretării acesteia.
Scriitorul mimează parodic toate clişeele unei istoriografii naţionale, doar că evenimentele descrise, în care indivizii unei naţiuni ar trebui să se regăsească pentru a-şi cunoaşte specificitatea în raport cu alţii şi care le-ar conferi garanţia unei perenităţi, ies anapoda, cu puternice accente antieroice.
Lectură plăcută!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
