Cât de „naționaliști” sunt basarabenii?

Unul dintre aceste mituri este cel despre „naționalismul” basarabenilor, „naționalism” care, chipurile, s-a manifestat încă o dată în timpul acțiunilor de protest demarate pe 9 ianuarie a.c.

De multe ori, îmi vine nu tocmai ușor să păstrez echidistanța și luciditatea pe care le reclamă normele deontologice ale jurnalismului, și asta nu numai din cauza că aș fi „implicat politic” și mi-ar lipsi cu desăvârșire curajul unor abordări obiective. Fără a obosi cititorul cu terorizări pe marginea chestiunilor sofisticate de terminologie și metalimbaj politic (politologic), doresc să spun că, deseori, îmi dau seama că sunt nevoit să lucrez cu un aparat categorial denaturat și compromis, la tot pasul lovindu-mă de noțiuni false și mituri politice dintre cele mai amețitoare. Dacă nu reușești să le abordezi cu suficientă precauție, pici într-o capcană din care nu te mai scoate nici intuiția, nici bunul-simț.
Miturile – majoritatea lor – au fost puse în circulație încă de activiștii ideologici ai fostului regim. Fostul regim a creat o adevărată mitologie politică preluată de actualul partid de guvernământ și adaptată la noile condiții și realități, fiind folosită cu o extraordinară „dezinvoltură” populistă și demagogică. Această mitologie distorsionează realitățile, creează „realități fictive” pe care opinia publică le acceptă ca fiind realități obiective. Una dintre aceste „realități fictive” este mitul despre așa-zisul „naționalism” al moldovenilor.

Ne-am întrebat noi oare vreodată, dar prin ce și cum se manifestă acest „naționalism al moldovenilor”? Eu încă nu am dat de o definiție științifică imparțială a acestei noțiuni. De fapt, foștilor și actualilor ideologi ai „naționalismului” moldovenilor nici nu le convenea/convine să propună o asemenea definiție, fiindcă ar fi trebuit să demonstreze că așa ceva, pur și simplu, nu există. De aceea se prefera/s-a preferat să se lupte împotriva „naționalismului moldovenesc”, dar fără să se spună ce fel de mâncare de pește o mai fi fiind și acesta. În timpul fostului regim, una din sarcinile prioritare ale ideologiei sovietice era lupta împotriva „naționalismului”; actualul partid al comuniștilor continuă cauza fostului partid și, în plan ideologic, nu are o sarcină mai importantă decât lupta împotriva „naționalismului”, „extremismului național”, „național-radicalilor”, „fasciștilor”, „național-fasciștilor” etc. Aceste noțiuni fac parte din lexiconul politic preferat al președintelui Voronin și al actualei echipe de conducere. Nimeni însă nu a încercat să explice, simplu, clar și onest, cum se manifestă aceste „isme” periculoase în condițiile Moldovei de astăzi?

Din punctul de vedere al ideologilor actuali, moldovenii ar fi naționaliști (aproape șovini!) numai pentru simplul motiv că – așa li se năzare lor – ei „luptă” pentru limbă și identitate națională. (Cât de adevărată e această teză vom vedea mai la vale.) Dacă am avea răbdarea să descifrăm până la capăt respectivele acuzații, ne-am da seama, cu stupoare, că asistăm la o mistificare politică de proporții, că ni se servește o realitate întoarsă pe dos, pentru că, de fapt, moldovenii în întreaga lor istorie, în special de la 1812 încoace, nu au făcut niciodată dovada faptului că ar fi naționaliști. Astăzi când moldovenii sunt acuzați de naționalism, situația apare cu totul comică, dacă n-ar fi tragică. Să aruncăm o privire în jurul nostru – peste tot, dar în special în Chișinău și în toate orașele și orășelele, băștinașii trăiesc înconjurați de ruși (îi numim ruși pe toți vorbitorii de limbă rusă). Rușii au avut o poziție prioritară până la declararea independenței și continuă să o păstreze și astăzi. Limba rusă poate fi auzită oriunde – în stradă, la serviciu, în biserică, la radioteleviziune, în Parlament etc. Limba rusă continuă să fie principala, prima limbă în economie, business, comerț ș.a.m.d. Cu toate că în 1989 a fost adoptată legislația lingvistică, cu toate că avem o sărbătoare națională „Limba noastră”, cu toate că Imnul R. Moldova este „Limba noastră”, în realitate, limba noastră se află într-un plin și dramatic proces de degradare. Ea nu funcționează în domeniile prioritare, numite mai sus, iar acolo unde încă se mai păstrează, nu funcționează limba română literară, ci un grai moldovenesc rusificat, total alterat sub aspect semantic și ortoepic. Dacă admitem că limba pe care o vorbesc azi moldovenii, inclusiv (sau poate, în primul rând) elitele politice, economice, științifice, administrative este o limbă literară, ar trebui să admitem că eu sunt fiul iubit al marelui Decebal. Limba statului R. Moldova degradează cu asemenea ritmuri, situația ei e atât de dramatică, încât ar trebui să alarmeze întreaga suflare națională, în primul rând, elitele intelectuale ale acestui neam, pentru că încă o generație-două crescute în această „limbă maternă”, de facto, deromânizarea și delatinizarea idiomului vorbit între Prut și Nistru.

Pe cine deranjează însă acest cataclism național care se produce sub ochii noștri și cu concursul nostru? Unde-s „naționaliștii” moldoveni sau români care s-ar opune acestui proces? Unde-s „extremiștii naționali”, „național-radicalii”, „fasciștii” despre care vorbesc Voronin și „clica” lui? Ați auzit despre vreun pogrom antirusesc la Chișinău sau la Bălți? A fost aruncat în aer, de către „extremiștii naționali”, vreun magazin al cărui patron e un rus și ai cărui angajați nu știu nicio boabă românește? A urmat poate vreun act de terorism împotriva rușilor după incendierea Casei Limbii Române? A fost cumva agresat de „naționaliști” vicepreședintele Parlamentului Vadim Mișin, care vorbește, ostentativ, în Parlament în limba rusă? Au fost poate atacați cu bombe și ciomege redacțiile ziarelor și posturile de radio rusești (șovine) din Chișinău? A fost poate devastată și incendiată Universitatea Slavonă? Ș.a.m.d. Atunci prin ce se manifestă „naționalismul” nostru? Poate prin faptul că noi, moldovenii, vorbim mai bine limba rusă decât cea maternă, în timp ce rușii nu ne cunosc defel limba ori „șciu numa” aleacî maldav”nești”?

Și iată că în această țărișoară total rusificată, unde moldovenii, deși majoritari, ocupă poziții periferice, o țărișoară în capitala căreia rușii sunt dominați și Rusia are o ambasadă atât de mare încât de la balcoanele ei se vede până în Grecia, țărișoară în care guvernează comuniștii, partid rusofil și antinațional prin doctrină, tradiții și origine – iată că în această țărișoară numită R. Moldova comuniștii adoptă hotărârea de a introduce studierea obligatorie a limbii ruse din clasa a doua… Este un act de cinism politic fără precedent. Nici un partid într-o altă țară nu și-ar fi permis așa ceva. Limba care, cu adevărat, se află într-o situație critică și are nevoie de sprijin din partea statului este limba oficială a acestui stat: deci, în mod firesc, anume această limbă ar trebui să beneficieze de un tratament preferențial. Comuniștii însă s-au apucat să salveze limba rusă. A fost această decizie un act antimoldovenesc, de umilire națională a moldovenilor? Indiscutabil, da! Care a fost reacția „naționaliștilor”, „extremiștilor”, „național-radicalilor”? S-a trecut la acțiuni teroriste împotriva rușilor? Au pornit spre Chișinău țăranii, „talpa țării”, cu furci și țăpoaie, ca să-i „arunce pe ruși peste Nistru”? Da de unde… Pe 9 ianuarie au ieșit câteva sute de copii care au cerut, cu poezii și cântece, să nu li se fure limba… Și asta „naționalism”, „extremism național” se numește? Ba mai mult chiar: moldovenii, în special cei de la țară, în multe cazuri s-au desolidarizat de „extremiștii” din Chișinău, au organizat acțiuni de protest împotriva lor… Ați auzit ca cei care stau de o lună în corturi să fi organizat pogromuri împotriva rușilor? Cum ar fi trebuit să reacționeze un tânăr moldovean (român) căruia, după ce a stat o noapte în ploaie, lapoviță și ger în cortul din „Orașul Libertății”, mergând la un bar să ia un ceai, i s-ar fi cerut să vorbească în limba rusă? Ați auzit de vreun caz de maltratare a unui barman rus în aceste luni de protest? Ne poate da Voronin un exemplu când acești „naționaliști” moldoveni au comis acte pe care le comit cecenii împotriva rușilor sau evreii împotriva palestinienilor? Unde-s, așadar, „naționaliștii” moldoveni?

Azi, când toate popoarele lumii se află într-o spectaculoasă evoluție pe toate planurile, statul R. Moldova se află într-o tot atât de spectaculoasă involuție. Pe acest fundal apar în toată „splendoarea” lor caricaturală îndemnurile ideologilor comuniști la „consolidarea statalității” – ei cer de la oameni să construiască statul moldovenesc, dar fără să manifeste sentimente naționale sau, Doamne ferește, naționaliste. Parcă-s căzuți de pe Lună, parcă nu i-au citit măcar pe clasicii marxism-leninismului ca să afle că apariția și constituirea unui stat este expresia răbufnirii conștiinței naționale, a sentimentelor naționale și naționaliste. Statele europene au trecut de mult prin această boală a „copilăriei statale”, nouă ne-a venit rândul abia acum să fim naționaliști, numai că nu „ne merge”, pentru că moldovenii au „un mic” cusur: ei nu pot fi naționaliști. În plus, lor li se mai cere încă un lucru imposibil – să edifice un stat moldovenesc, dar nu cu iubire de neam moldovenesc, ci cu iubire de neam rusesc, cu limba rusă de stat… 

Fragment din cartea „Blestemul de a fi…”, 2009