Social

Cât plătește statul pentru un copil

Svetlana și Maxim Tataru sunt tineri căsătoriți, părinții unei fetițe de un an și cinci luni și în așteptarea celui de-al doilea copil al familiei. Vorbesc deschis despre modul în care își administrează lunar bugetul familiei, astfel încât să le ajungă, și recunosc că s-ar descurca mult mai greu fără ajutorul părinților lor. 

Indemnizația lunară, cât două pachete de scutece

Svetlana este în concediu de maternitate și masterandă în anul doi la Universitatea de Stat din Moldova, iar soțul ei, Maxim, activează în calitate de agent de vânzări în Chișinău. Venitul lunar al familiei ajunge la 6200 de lei, care, potrivit lor, este constituit din salariul soțului de cinci mii de lei, bursa de studii a Svetlanei – 700 de lei și indemnizația lunară pentru copil – 500 de lei. Totuși, deși ei afirmă că banii cheltuiți lunar ar trebui să depășească câștigurile, pentru a avea un trai decent, soții Tataru ne spun că încearcă să se descurce, însă fără posibilitatea de a face economii.

„Lunar, conform calculelor noastre, pentru întreținerea fetiței, ne trebuie 1500 de lei. Într-o lună avem nevoie de cinci cutii de lapte, patru pachete de terci, fructe și, la cum crește foarte repede, îi trebuie, cel puțin o dată pe lună, câte o altă pereche de colanți, body pentru copii, care costă câte 45 de lei fiecare, plus două pachete de scutece. Acum, primim indemnizația lunară pentru copil 500 de lei, ceea ce ne ajunge pentru două pachete de scutece. Astfel, ar fi ideal dacă indemnizația ar fi de 1500 de lei”, ne spune tânăra mămică.

Alte cheltuieli curente ale familiei Tataru sunt serviciile de întreținere, care ajung până la 1500 de lei, plus câte 50 de lei pe zi pentru alimentele de bază – lapte, pâine, care, per total, ajung la 1500 de lei. „După aceea, dacă vrei să ieși în oraș, îți trebuie minimum 100 de lei și mai sunt cheltuielile de mașină, care ajung la 500 de lei pe lună (uneori chiar mai mult)”, a spus Maxim, cu precizarea că mașina a fost cadoul de nuntă din partea socrilor și a părinților. „Nu mai luăm în calcul hainele, care trebuie cumpărate de cel puțin două ori pe an, sau faptul că suntem invitați la zile de naștere, cumetrii sau nunți”, a remarcat Svetlana.

„Ne vom cumpăra casa noastră cu ajutorul proiectelor, părinților…”

Totuși, tânăra familie speră să-și poată cumpăra și propria lor locuință într-un viitor cât mai apropiat, întrucât în luna mai trebuie să se nască al patrulea membru al familiei. „Dorim și sperăm să ne cumpărăm apartamentul nostru, însă nu-i atât de ușor… Poate vom găsi proiecte sociale sau ne vor ajuta părinții să ne cumpărăm o locuință”, ne spune Svetlana Tataru.

„Cum suntem părinții unui copil și al doilea e pe drum, ne trebuie minimum 10 mii de lei lunar, ca să putem trăi decent, fără călătorii în Turcia, desigur, și în cazul în care ai propria casă. Dacă nu ai locuința ta, ar mai trebui în plus încă 200-300 de euro, ca să poți plăti chiria casei”, completează soțul Svetlanei. Astfel, potrivit tinerilor căsătoriți, banii pe care ar fi trebuit să-i plătească pentru chirie îi investesc în micuța Miruna.
„Marele noroc al nostru este că locuim în apartamentul socrilor și că nu trebuie să plătim chiria, plus că, datorită socrului, care primește indemnizații speciale pentru pensionari, întreținerea apartamentului ne costă cu 100-200 de lei mai ieftin”, a menționat Svetlana.

„Ieșim foarte rar”

Tânăra familie recunoaște că își permite puține ieșiri în oraș, iar în ceea ce privește călătoriile, ultima dată au fost într-o vacanță, împreună, acum doi ani. „Ieșim foarte rar, în primul rând, din cauza timpului, în al doilea rând – banii sunt puțini. Oricum, o dată în lună, ieșim. De asemenea, nici în următorii doi ani nu credem că vom pleca undeva, pentru că se va naște al doilea copil și nu prea putem călători cu ei fiind micuți”, a spus Svetlana.

Dorul de familie l-a întors acasă

Anul trecut, Maxim a plecat în căutarea unui serviciu mai bine plătit în Italia, dar a stat doar o lună, pentru că îi era dor de familie. „Pe lângă aceasta, soțul a aflat că așteptăm al doilea copil și-mi era greu și s-a întors acasă”, ne-a mărturisit tânăra mămică. „Mai mult, am decis că, dacă ar fi să plecăm, atunci plecăm toată familia, împreună cu copiii, dar nu pe rând. În RM, abia trei luni în urmă m-am angajat oficial”, completează Maxim.

„Vreau să fiu mamă, soacră și bunică tânără”

La începutul lunii mai, Svetlana va naște al doilea copil. Totuși, în pofida dificultăților financiare, tinerii soți abia așteaptă ziua mare și se gândesc la numele băiețelului, întrucât laitmotivul lor este că „acolo unde crește unul, crește și al doilea”.

„Familia și copiii nu-i pot face la orice vârstă, însă carieră voi putea. Vreau să fiu o mamă tânără, o soacră tânără și o bunică tânără, ca atunci când odraslele mele se vor căsători să se mândrească cu mama lor. Al treilea copil nu știu unde va crește, dar doi vor crește. Sperăm că, odată ce o să vină pe lume al doilea copil, ne vor ajuta mai mult și părinții”, ne-a mărturisit Svetlana. În acest context, soții Tataru au relatat că indemnizația unică pentru primul copil, în 2010, a fost 2000 de lei, iar pentru al doilea copil va fi de 2900 de lei. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *