Cât valorează un scriitor

Născut în 1958, publică prima carte de versuri doar în anul 1991. Versurile sale trec aproape neobservate. Confirmarea şi notorietatea vin odată cu al doilea său roman, Particule elementare, ce va fi ecranizat, iar cu Platforma, al treilea său roman, depăşeşte orice aşteptări fiind tradus în peste 30 de ţări.

Aşezat cumva în descendenţa lui Henry Miller, prin viziunea amplă şi apocaliptică asupra decadenţei umane, prin refugierea în alcool, droguri şi sex, lumea ţesută de Houellebecq e fără leac atâta vreme cât omul nu va fi înlocuit. De aceea în două din cărţile sale Particule elementare şi Posibilitatea unei insule umanitatea e înlocuită de fiinţe modificate genetic, de omul nou, care de fapt nu mai e om. În Platforma lucrurile nu sunt duse atât de departe, ieşirea din impas fiind rezolvată mult mai simplu: moartea personajului.

În 2005 Editura „Fayard” cumpără contractul cu Houellebecq de la Editura „Flammarion”. Transferul i-a costat pe cei de la „Fayard” un milion de euro. Am putea glumind să spunem că în sfârşit în literatură un transfer s-a apropiat de valoarea financiară a transferurilor din fotbal.

Însă în ciuda notorietăţii şi valorii, la felul în care sunt abordate cărţile în Moldova, cred că aici Houellebecq ar fi fost ţinut la raftul underground, licenţios şi nerecomandat. Fiindcă modul ales de scriitor pentru a sublinia decadenţa umană e tocmai cel pe care îl întâlnim şi la unii din tinerii scriitori moldoveni, ale căror cărţi nu se rostesc. Vă previn deci că între copertele semnate de romancierul francez veţi vedea o lume condusă de droguri şi alcool, masochişti şi sadomasochişti, pedofili, turism sexual, violuri şi abuzuri de tot felul. Pentru că omul, în concepţia lui Houellebecq, a pierdut dimensiunea spirituală, iar acest lucru e subliniat şi prin faptul că în cărţile sale apariţia unor secte suspecte, care vorbesc de nemurire, acaparează şi manipulează oamenii din toate straturile societăţii.

Acest tip de scriitură nu vine să facă paradă de cuvinte şocante în speranţa că îşi va câştiga cititori printre iubitorii de lucruri interzise. Ci vine să sublinieze o realitate, dură şi înspăimântătoare, care nu mai caută soluţii, care nu mai are soluţii. Să ne arate lumea în care s-ar putea să trăim fără să facem nimic.

Astfel de cărţi sunt ca un fel de spovedanie colectivă, ele ne arată – ne pun pe tapet – realitatea pe care preferăm să o ignorăm, de care ne ascundem sub frumoase pagini de literatură „câmpenească” sau poezele cu rimă şi cuvinte înălţătoare, jucându-ne de-a decenţa, ignorând literatura care ne arată fără greşeli problemele societăţii în care trăim, premiind şi susţinând pe cei care vorbesc despre orice altceva. Aşa cum înainte de 89 dacă voiai să fii în prima linie, nu vorbeai despre neajunsurile societăţii şi ale partidului, tot aşa şi astăzi. Şi atunci scriem despre stele şi flori de câmp. Până în ziua în care aceste probleme ne vor acoperi cu totul şi atunci, ca personajul lui Houellebecq, vom spera că omul va dispărea.