Caz șocant la Bălți: O fetiță de 7 ani, îndemnată de un străin să deschidă aragazul

Un caz alarmant a fost înregistrat în satul Sadovoe din municipiul Bălți, unde o fetiță de șapte ani a fost sunată de un bărbat necunoscut, care a încercat să o convingă să deschidă ochiurile aragazului.
Potrivit Poliției, bărbatul s-a prezentat drept angajat al serviciului de gaze și a vorbit cu fetița timp de aproximativ 40 de minute.
Acesta ar fi încercat să o convingă să deschidă ochiurile aragazului, susținând că este vorba despre o verificare solicitată de tatăl copilei.
Ulterior, bărbatul i-a cerut același lucru și mamei fetiței, însă femeia a refuzat.
Poliția atenționează că nicio instituție nu solicită telefonic efectuarea unor asemenea acțiuni periculoase în locuință.
În acest context, părinții sunt îndemnați să le explice copiilor să nu urmeze indicațiile persoanelor necunoscute, să închidă imediat apelul și să anunțe un adult. De asemenea, copiii nu trebuie să ofere informații despre familie sau locuință.
Persoanele care primesc apeluri suspecte sau se confruntă cu situații similare sunt îndemnate să anunțe imediat Serviciul 112.