Opinii și Editoriale

Cazimir Țino: Reforma teritorial-administrativă a R. Moldova

Sineira et studio

Am vorbit aici de câteva ori despre problema transnistreană, despre Autonomia Găgăuză, despre egalitatea în drepturi a tuturor minorităților etnice, despre lipsa caracterului național din Constituție, despre R. M. ca stat unitar și indivizibil. Și despre pericolele la adresa acestor caracteristici fundamentale ale statului. Mai ales despre necesitatea de a lichida separatismul transnistrean și de a pune autonomia culturală a găgăuzilor la egalitate cu toate celelalte minorități.

Se vorbește de mult timp despre reforma administrativă a statului. De fapt, prea multe vorbe și prea puține acțiuni. O reformă administrativă reală, profundă și eficientă ar putea – și ar trebui – să reprezinte soluția a cel puțin trei probleme:

a). O uniformizare a diviziunilor teritorial-administrative de nivelul 2, inclusiv Transnistria și Găgăuzia. Aceasta ar însemna ca, prin procesul de reorganizare, să dispară principiul și efectele autonomiei pe criterii etnice. Ceea ce ar duce, pe cale de consecință, la dispariția unităților teritoriale separatiste sau cu potențial separatist. În plus, prin anularea autonomiei lor, se umple de sens caracterul unitar și indivizibil al statului (prevăzut în Constituție, dar anulat de facto prin prevederile legilor de organizare ale Găgăuziei, respectiv Transnistriei). De asemenea, în acest fel se asigură egalitatea în fața legii a tuturor, nu ca astăzi, când unele regiuni sunt mai ,,egale” decât altele;

b). O reorganizare a teritoriului și o reĂŽmpărțire a localităților și locuitorilor acestora, ĂŽn sensul unei comasări de unități teritorial-administrative. Nu este nici normal, nici eficient ca localități sub 1 000 de locuitori (real rămași pe loc) să trebuiască să susțină un aparat administrativ stufos și costisitor. Nu mai vorbim de sate practic depopulate – și nu puține. Nu este normal ca așezări sub 5 000 de locuitori, fără infrastructură elementară, cu populația ocupată, ĂŽn majoritate, ĂŽn agricultură, să fie considerate orașe, iar altele cu peste 5 000 de locuitori, cu economia bazată și pe servicii, uneori și pe o timidă industrie, să rămână ĂŽn continuare localități rurale. De asemenea, nu este deloc normal ca un stat sărac precum Republica Moldova să aibă o administrație publică supradimensionată, uneori ineficientă, subfinanțată cronic, cu 35 de „raioane”, majoritatea din ele cu sub 100 000 de locuitori și cu suprafața mai puțin de 1 000 de kilometri pătrați. Desigur, toată lumea ĂŽnțelege câți funcționari și-ar pierde obiectul muncii la o eventuală comasare… Adică, același risc ca și pentru cei care țin cu dinții de statalitatea R. M. Și care, ĂŽn caz de reUnire, și-ar pierde pozițiile și sinecurile;

c). O structură a împărțirii pe trei niveluri, având la bază principiile autonomiei locale, subsidiarității și descentralizării. De asemenea, autofinanțarea ar trebui să joace un rol mult mai mare decât în prezent. Iar acest lucru presupune, desigur, o descentralizare reală, inclusiv sub aspect fiscal. Acum există doar două niveluri: 1 – localitățile și 2 – raioanele. Regiunile de Dezvoltare nu sunt prinse în această schemă, fiind creații târzii, impuse de condiționalitățile finanțărilor externe.

Nu putem ĂŽnțelege rosturile ĂŽmpărțirii administrative, dacă nu cunoaștem și puțină istorie. Până la ocupația rusească din 1812, Basarabia era ĂŽmpărțită ĂŽn 6 Č›inuturi, la care putem adăuga alte 6 raiale turcești (ĂŽn zonele anexate Imperiului Otoman) și un teritoriu administrat de tătarii din Bugeac. Imperiul Țarist transformă Basarabia ĂŽntr-o gubernie a sa, divizată inițial ĂŽn 12 Č›inuturi (ĂŽn 1812), reduse ulterior la 9 (ĂŽn 1814), apoi la 8 (ĂŽn 1817). Din 1818 cele 8 ținuturi se transformă ĂŽn (doar) 6 județe. ĂŽn 1830 mai apare o unitate administrativă distinctă, anume orașul Ismail (cu administrație proprie). În 1835, numărul județelor crește cu ĂŽncă două. Prin Tratatul de la Paris din 1856, Rusia retrocedează Moldovei trei ținuturi din sud-vestul provinciei: Cahul (fosta Frumoasa), Ismail și Bolgrad. În 1857 administrația rusească ĂŽnființează un județ nou, Comrat (primă unitate administrativă cu populație majoritar găgăuză), dar aceleași autorități ĂŽl desființează repede, un an mai târziu, rămânând astfel un număr de 7 județe. În 1878 Rusia reocupă sud-vestul Basarabiei și ĂŽl transformă ĂŽntr-un nou județ (Ismail). De la această dată și până ĂŽn 1918 numărul județelor rămâne constant: 8.

Odată cu Unirea Basarabiei cu România (27 martie 1918), aceasta se integrează și din punct de vedere administrativ noii realități românești. Astfel ĂŽncât, la data noii ocupații rusești bolșevice din 28 iunie 1940, Basarabia era ĂŽmpărțită ĂŽn 10 județe: Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna (Chișinău), Tighina, Cahul, Cetatea Albă, Chilia, Ismail. În urma ocupației din 1940 rușii aduc un concept nou de ĂŽmpărțire teritorial-administrativă, tipic spațiului sovietic, anume raionul. În 1941 Basarabia recuperată revine la județe, pentru ca la reocuparea ei din august 1944 să fie impuse din nou raioanele. Prin Legea 306 din 1994 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova agrarienii (urmașii comuniștilor) păstrează ĂŽmpărțirea sovietică pe raioane. În decembrie 1998 se revine la ĂŽmpărțirea pe județe, dar nu ĂŽn vechile hotare ale celor din interbelic. Se ĂŽnființează 9 județe, la care se adaugă municipiul Chișinău, și autonomiile găgăuză și transnistreană. Acestea rezistă doar până ĂŽn 2002, când conducerea comunistă revine la raioane. Așa ĂŽncât ĂŽn prezent, pe o suprafață de doar 33.843 kmp (din care 4.163 kmp ocupați de trupele ruse), se găsesc 6 regiuni de dezvoltare (ĂŽnființate ĂŽn 2006), care grupează 32 de raioane, două regiuni autonome (Găgăuzia și Transnistria) și 3 municipii de sine stătătoare (Chișinău, Bălți și Tighina). În total, există ĂŽn R.M. 1 682 localități, dintre care 1 616 rurale (comune, sate și cătune – câteva zeci dintre ele deja depopulate) și 66 urbane (1 capitală, 12 municipii, 53 de orașe – multe dintre acestea din urmă doar niște comune poate ceva mai mari…). Toate acestea populate de doar cca. 3 000 000 de locuitori, inclusiv Transnistria. Interesant că, din toată Europa, Republica Moldova este singurul stat ĂŽn care rata de urbanizare este sub jumătate: la Recensământul din 2014, 61,8% din populație trăia la țară și doar 38,2% la oraș.

În concluzie: o reorganizare teritorial-administrativă se impune. Regiunile de dezvoltare ar trebui reduse de la 6 la 3 (Nord, Centru și Sud). Raioanele – multe, mici și sărace, vestigii ale epocii sovietice – trebuie desființate definitiv și înlocuite cu județele. Un maximum de 10 județe, pe cât posibil cele istorice, ar fi suficiente. Astfel s-ar rezolva și chestiunea autonomiilor. Autonomia locală trebuie să fie egală între toate unitățile teritorial-administrative, nu pe criterii etnice, supuse descentralizării, subsidiarității și autofinanțării în cea mai mare parte. Numărul orașelor nu trebuie crescut artificial, ci doar în măsura în care localitățile îndeplinesc criteriile legale, firești și obiective de urbanizare. Municipiile sunt ridicole pentru localități de sub 50 000 de locuitori. Iar satele trebuie grupate în comune puternice, capabile să se auto-susțină. Aceasta nu înseamnă nicidecum desființarea lor (asta ar fi o aberație!), ci doar asocierea lor în comune mari, pentru a fi mai puternice. Desigur, pentru ca toate acestea să poată fi cumpănite și aranjate cum se cuvine, un nou recensământ s-ar impune și efectuat în condiții mult mai obiective, transparente și mai oneste decât precedentul. Se pare că acesta va avea loc în 2024. Iar toate acestea, inutil de repetat, trebuie să meargă în paralel cu recuperarea teritoriului moldovenesc ocupat de trupe străine – în speță rusești.

Pentru a ĂŽncheia totuși pe o notă optimistă și pentru a fi obiectivi, trebuie să dăm și un exemplu bun: În sfârșit, Parlamentul a adoptat (ĂŽn a doua lectură), la 2 februarie curent, proiectul de Lege cu privire la Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară. Aceasta permite localităților și raioanelor să se asocieze ĂŽn vederea realizării unor obiective de interes comun. Deși deputata Larisa Voloh, președinta Comisiei de administrație publică și dezvoltare regională, s-a zbătut pentru adoptarea acestei legi (necesare inclusiv pentru accesarea finanțării externe), ea nu va intra ĂŽn vigoare decât la 3 luni de la data publicării ĂŽn Monitorul Oficial. Publicare ce nu se poate face decât după sancționarea Legii prin Decret prezidențial. Decret pe care președinta statului R.M. ĂŽncă nu l-a semnat – sau cel puțin așa rezultă de pe site-ul oficial al Președinției. Ca de obicei, timpul are alte valențe ĂŽn Republica Moldova…

Sursa: Ziarul Național

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

babasının taş gibi bir kadını bulup evlenmeye karar vermesi porno ve onu bir de kendi yaşadıkları eve getirmesi sonucunda mobil porno hayalini kurduğu seksi kadının üvey annesi gibi sex hikayeleri olduğunu fark eden genç adam seks tecrübesinin ve üst sex izle seviye olduğu dışarıdan bakıldığında çok net şekilde porno seyret belli olan üvey annesini hayal edip 31 çekerek düşlerken porno izle odanın oradan geçen mature üvey oğlunu görür Odaya hd porno gelip sikini kimin için kaldırdığını soran üvey annesiyle porno farkında olmadan yakınlaşan genç adam boşalmak mobil porno izle için olgun bir kadının hayallerini kurduğunu söyleyince mature porno izle sikini eline alıp amına sokmadan çıplak şekilde üzerine çıktı