Dar e și un aspect comic în toată povestea, pentru că această zi festivă îi obligă pe toți politicienii, de la președintele țării care nu recunoaște limba română ca limbă de stat, în ciuda Declarației de Independență, până la politicienii corupți și oportuniști, să i se închine lui Eminescu. Iar aspectul comic constă tocmai în gesturile și paradele lor cu flori la monumentul, nu al poetului nepereche, nu al poetului național, nu al Luceafărului literaturii române, cum pompos i se spune lui Mihai Eminescu care – să nu uităm! – nu împlinise nici 40 de ani când s-a mutat la cele veșnice, ci la monumentul unui tânăr scriitor și jurnalist, care a consumat multă cerneală să ne arate chipul politicienilor.
Oare prețuiește Moldova artiștii sub 40 de ani? Eminescu ar fi stat astăzi la coadă ca să primească aprecierea unei țări. Fără să mai vorbim de felul în care scria el despre politicieni, atât în poezii, cât și în Timpul. Ar fi fost el la fel de iubit viu precum e mort? Eu cred că nu. Cred că trebuie să îmbătrânești ca să fii „iubit” de stat. Și desigur să nu lași moștenire astfel de versuri politicienilor care te vor elogia după moarte: „Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare, / Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare… / Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, / Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el / Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă”. (Scrisoarea I).
Însă politicienii găsesc întotdeauna versurile care nu li se potrivesc lor. Ne vorbesc despre râu și ram, dar când se duc să i se închine lui Eminescu sună toate televiziunile să vină să îi filmeze, fiindcă – nu-i așa? – se lustruiesc pe ei, nu pe Eminescu. Oare știu ei aceste versuri din Scrisoarea a III-a: „Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură, / Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, / Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții, / Toți se scurseră aicea și formează patrioții… / Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, / Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii! // Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! / I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!”
Eminescu nu e doar tânărul genial, e și dovada vie că am bătut pasul pe loc. Fiindcă articolele lui și poeziile cu nuanțe socio-politice ne arată aceeași față pe care o avem acum. După mai mult de un secol, aceiași flecari, aceiași falși patrioți, aceeași disperare care ne face să șoptim: „Cum nu vii tu, Țepeș doamne!”
Sigur, voi încheia tot cu un citat din Scrisoarea III, dar nu înainte de a vă ruga încă o dată să țineți cont că vorbim de un bărbat sub 40. O vârstă umilită în Moldova culturală, pentru că mai întâi trebuie să te lovească reumatismul, abia apoi vine respectul. Însă, tineri literați și pictori, compozitori și regizori, nu vă neliniștiți! Când veți fi înmormântați se va găsi și pentru voi mititelul de serviciu. Până atunci, sărăcie și umilință ușoară! O eventuală reumă și o vârstă înaintată, ca să aibă statul timp să se convingă că și voi contați. Fiindcă deși îl slăvește pe Eminescu, statul nu se gândește că e posibil să existe la un moment dat un tânăr, care să definească și să reprezinte cultura unui neam și a unui veac.
Acum citatul promis dedicat acelorași iubitori ai poetului Mihai Eminescu și ai scaunelor din parlament: „Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă / Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, / Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela, / Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? / Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară, / Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, / Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
