Cultură

Ce cărți citesc funcționarii noștri? Chiril Lucinschi citește despre manipulare, iar Inna Șupac – discursurile președintelui chinez

Loretta Handrabura, ministrul Tineretului și Sportului, PLDM

Aş aminti de Elif Shafak, „Lapte negru”, o carte serioasă, despre lupta interioară, conflictul dintre creativitate şi maternitate, tratat şi prin prisma altor experienţe ale unor scriitoare celebre precum Virginia Woolf, Zelda Fitzgerald, Alice Walker ş.a.

Am finalizat lectura unor mărturisiri, depoziţii, cum le numeşte autorul Mircea Eliade, din volumul „Oceanografie”. Revin cu intermitenţe la unele dintre ele cum ar fi: „Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată. Nu eşti învins dacă refuzi lupta”, spre exemplu.
Acum citesc romanul politic „Zăpada” de Orhan Pamuk, recomandat de Emilian Galaicu-Păun. Este o naraţiune cu aer kafkian, în care conflictele religioase, amoroase, politice dintr-un orăşel turcesc sunt „înregistrate” de poetul Ka, care revine peste ani în ţară din Occident. Confuzia generală, pe care nici zăpada nu o risipeşte, şi senzaţia că totul a luat-o razna mă tot duce cu gândul la situaţia actuală de la noi.

Sergiu Sîrbu, deputat PD

În ultima perioadă reușesc să citesc mai mult literatură de specialitate din simplul motiv că sunt implicat în multe activități profesioniste. Dat fiind faptul că am început să scriu teza de doctor și aici am de citit atâta literatură că nu-mi ajung încă vreo cinci ani. În timpul liber încerc să studiez tot ce ține de instituția șefului statului, deoarece teza de doctor este despre problematica instituției președintelui Republicii Moldova, consolidarea și dezvoltarea acesteia în provocările zilei de astăzi. Când am timp liber, caut literatură din domeniul dreptului constituțional și administrativ în istoria instituției șefului statului, cât și istoria legată de dezvoltarea țărilor, a conducerii și istoria constituțiilor. Cu părere de rău, literatură artistică nu am mai citit de mult, din criză de timp. Dacă ar fi să numesc câțiva autori, ar fi cei din România ca profesorii Ion Deleanu, Victor Duculescu și Constanța Călinoiu. Dar sunt și profesori autohtoni care, de asemenea, au scris cărți de specialitate. Eu îl apreciez foarte mult pe profesorul Sergiu Cobăneanu care are cărți despre drept administrativ, iar lista este enormă. O altă ultimă carte citită din domeniul psihologiei este cea a alegerilor a lui Iurii Șerbatov, care a scris despre manipularea conștiinței ca un mecanism de influențare a oamenilor în psihologia alegerilor.

Inna Șupac, deputat PCRM

Una dintre ultimele cărți citite aparține autorului american Kurt Vonnegut. „Abatorul cinci sau Cruciada copiilor” este o carte destul de recunoscută a acestui autor în care el povestește despre faptul că în februarie 1945 SUA a bombardat orașul german Dresden. Însuși autorul a fost martorul acestor evenimente, el fiind soldat american. De fapt, autorul încearcă să răspundă la întrebarea care a fost rostul acestei bombardări în rezultatul căreia au murit mii de oameni, fiindcă în februarie 1945 era clar că Germania va pierde războiul și nu era niciun rost ca orașul german și oamenii nevinovați să moară.
Un alt autor, pe care l-am citit este Xi Jinping, care e și liderul republicii populare chineze și liderul partidului comunist din China. Denumirea cărții este „Guvernarea Chinei”. Mi-a fost dăruită de prietenii mei din China. Cartea cuprinde o colecție de discursuri și articole scrise de liderul chinez. În această carte putem să analizăm care este baza filozofică și politică a noii generații de conducători chinezi. Eu din studenție sunt interesată de civilizația chineză, de istoria Chinei, de experiența comuniștilor chinezi în administrarea și crearea noului sistem politic.
Recent am recitit cartea „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, pe care am procurat-o la unul din saloanele de carte din Chișinău. Am decis să recitesc să am mai multă inspirație. Când citești aceeași carte în diferiți ani, o percepi diferit datorită experienței acumulate de-a lungul anilor.

Iurie Nastas, consilier PL, Consiliul Municipal Chișinău

Una dintre ultimele cărți citite pentru suflet și inspirație aparține lui Grigore Vieru. Este o carte cu poezii „Tu m-ai strigat, fiule?”
O altă carte citită recent ține de domeniul meu de activitate – „Making Sense of Change Management” de Ester Cameron.

Sergiu Armașu, primarul orașului Ialoveni, independent

Ultimele cărți citite sunt ale unui autor autohton, Nicolae Roșioru: „Atingere” și „Minciuni de interes public”. Ultima este o carte cu poezii pe care cred că fiecare funcționar ar trebui să o citească.
„Fărâme de suflet” de Aurelian Silvestru este o carte de suflet și cred că merită o atenție deosebită din partea fiecărui cetățean în parte, fiindcă este o carte despre oamenii cu sufletul mare, așa cum ar trebui să fim toți.
O altă carte pe care o răsfoiesc în fiecare zi este scrisă de mine și anume „Management și audit în siguranța traficului rutier”. Cartea de fapt, este un manual de specializare scris pentru studenții și masteranzii facultății despre traficul rutier de la noi din țară și nu numai. Dacă aș avea timp, m-aș ocupa mai mult cu știința, dar acum am alte preocupări.

Chiril Lucinschi, deputat PLDM

Eu citesc concomitent câteva cărți. Cele clasice deja le-am citit de mai multe ori. Acum citesc o carte despre manipularea societății semnată de Robert B. Cialdini. Se numește „Psihologia manipulării”. Am procurat-o la Iași. Cartea aceasta te face să înțelegi ce se întâmplă la noi în țară. Că se utilizează cam aceleași metode. Am mai citit o carte a unui profesor de la Universitatea din Copenhaga, Barry Buzan, care se ocupă de problema conflictelor și securității naționale în lume. Cartea se intitulează „Popoarele, statele și frica”. Apoi, am mai citit cartea unui laureat al premiului Nobel, îmi scapă acum numele, dar autorul a explicat foarte clar când trebuie să fim fericiți și ce trebuie să facem pentru aceasta.

Sergiu Stati, deputat PCRM

Eu sunt de specialitate istoric și, respectiv, citesc foarte mult ceea ce mă interesează. Pot să vă numesc ultimele 150 de cărți pe care le-am citit. Dar dacă e să ne oprim la ultimele trei ar fi: Ioan Scurtu cu „Viața lui Carol I”, „Istoria armatei ruse” semnată de Anton Kersnovschii și „Creștinarea Rusiei” scrisă de autorul ucrainean Mihail Braicevschi. Înainte de aceasta l-am citit pe Edward Gibbon cu „Istoria declinului și a prăbușirii Imperiului Roman”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *