Actualitate

Ce faci în cazul unui accident rutier?

În această ediţie vă propunem o analiză succintă a implicaţiilor juridice şi practice ale unui accident rutier. Primul lucru care trebuie făcut în cazul unui accident rutier este acordarea primului ajutor şi chemarea ambulanţei dacă este cazul. Ulterior, chemaţi poliţia rutieră. Ofiţerii Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP) vor constata producerea accidentului şi vor stabili vinovăţia prin întocmirea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Rațiunea și bunul simț trebuie să învingă ispita de a pleca de la locul accidentului din frica de răspundere. Trebuie să ştiţi că părăsirea locului accidentului rutier este o infracţiune penală ce se pedepseşte, inclusiv, cu până la 2 ani de închisoare. Mai există o percepţie greşită că în prezenţa unei asigurări CASCO nu ar fi necesară constatarea efectuată de poliţie. E parțial adevărat, însă ţineţi cont de faptul că, de regulă, companiile de asigurări limitează contractual valoarea daunelor pentru repararea cărora nu este necesară constatarea poliţiei la 100-200 euro. 

La producerea accidentului luaţi câteva numere de telefon ale martorilor oculari. Uneori declaraţiile martorilor sunt cruciale la stabilirea vinovăţiei. 

În cazul în care sunteţi vinovat de producerea accidentului nu uitaţi că aveţi poliţă de asigurare şi, în principiu, compania de asigurări urmează să repare prejudiciul material cauzat persoanei păgubite. 

Dacă sunteţi persoana păgubită, în urma accidentului faceţi o copie de pe poliţa de asigurare a vinovatului precum şi de pe permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare a autoturismului acestuia. Aceste acte împreună cu procesul-verbal întocmit de ofiţerii INP şi o cerere de despăgubire urmează să le adresaţi companiei de asigurări ce a emis poliţa de asigurare a persoanei vinovate pentru a putea obţine despăgubirea de asigurare şi implicit repararea prejudiciului cauzat în urma accidentului. 

În cazul în care persoana vinovată nu are o poliţă de asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru pagube produse de autovehicule (RCA), aceasta urmează să repare prejudiciul cauzat. Dacă autovehiculul ce a produs accidentul aparţine unei persoane juridice, iar şoferul ce a cauzat accidentul era angajatul acesteia în timpul orelor de muncă, prejudiciul cauzat urmează a fi reparat de angajator. 

În timp de cinci zile din momentul depunerii cererii, compania de asigurări urmează să întocmească un proces-verbal de constatare a pagubelor. În 15 zile de la depunerea cererii şi documentelor necesare asiguratorul trebuie să închidă dosarul de daune. Timp de cinci zile după închiderea dosarului de daune, asiguratorul este obligat să vă elibereze un extras din dosarul de daune prin care să informeze despre pagubele constatate şi soluţiile tehnice adoptate (reparaţie sau înlocuire). Păgubitul poate să-şi manifeste dezacordul cu privire la daunele constatate şi soluţiile tehnice propuse de asigurator. 

Legislaţia naţională obligă asiguratorul să soluţioneze cererea de achitare a despăgubirii în termen de trei luni de la prezentarea tuturor actelor necesare. În cazul în care la expirarea acestui termen, compania de asigurări nu a soluţionat cererea dvs., cel mai indicat ar fi să solicitaţi asistenţa unui avocat pentru adresarea unei pretenţii şi eventual a unei cereri de chemare în judecată pentru a obţine despăgubirea de asigurare în mod forţat. 

În practică pot apărea divergenţe între păgubit şi asigurator în privinţa cuantumului prejudiciului. Pentru a evita astfel de situaţii şi pentru a avea o probă în favoarea dvs., efectuaţi o evaluare a daunelor cauzate autoturismului la un evaluator independent. Evaluarea dată urmează a fi prezentată companiei de asigurări. 

Suma despăgubirii de asigurare pentru daune ce poate fi achitată de asigurator este limitată prin lege la 500 000 lei, în timp ce pentru prejudiciul adus sănătăţii despăgubirea se limitează la 350 000 lei de persoană, dar nu mai mult de 700 000 lei pentru toate persoanele vătămate în urma accidentului.  

Andrei Bivol,
avocat

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *