O rudă, un prieten sau un coleg de serviciu? În goana noastră zilnică, uităm să punem această întrebare oamenilor ce au roluri principale sau episodice în viaţa noastră. În căutarea propriului echilibru emoţional, uităm să ne mai interesăm ce se întâmplă cu ceilalţi. Ulterior, ne mirăm de plecarea unor oameni, rămânând doar cu „de ce?”.
Recent am înţeles că cel mai dificil răspuns este dat la întrebarea „de ce?”. Ne întrebăm copilul de ce a stricat vaza, partenerul de viaţă – de ce a minţit, colegul de serviciu – de ce nu a rezolvat o anumită sarcină. „De ce?” este unica întrebare la care poţi răspunde în mii de feluri, dar paradoxal nu auzim niciodată un răspuns care să ne placă.
Când aţi pus ultima oară mâna pe telefon pentru a vă suna sora, fratele, mama, tatăl, mătuşa sau verişorul? Nu pentru a-i întreba „De ce nu mă suni?”, ci pentru a afla ce mai fac, cum se simt, ce-au mai gătit, la ce mai visează.
Când pleacă un om din viaţa noastră, apare regretul că nu am mai ajuns cu el la filmul despre care tot vorbeam, că nu i-am cumpărat florile care-i plăceau, nu ne-am plimbat în parc sau că am preferat să ne culcăm mai devreme în loc să pierdem o noapte pentru a sta de vorbă. Din păcate, maşina timpului nu a fost inventată pentru a întoarce momentele pierdute înapoi şi a corecta trecutul. Din fericire, lipsa unei maşini a timpului ne învaţă că trebuie să spunem ce simţim în momentul când avem acele sentimente şi nu ar trebui să mai amânăm vizitele, darurile pentru cei dragi sau apelul cu „Ce mai faci?”.
Silvia URSU
psihologie@timpul.md
