Întrebarea e simplă: unde ne sunt cetăţenii? Ei bine, într-o societate care se vrea democratică, cetăţenii sunt distribuiţi în toate zonele şi se manifestă diferit. Să luăm un exemplu la îndemână. Tocmai au trecut alegerile, oamenii au votat fiecare după interesele şi cunoştinţele sale, după nişte convingeri pe care le-a dobândit, după cum l-au sfătuit sau l-au impresionat unul sau altul. S-a făcut numărătoarea şi am aflat cum s-au distribuit mandatele. După numărătoare, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, liderul unui important partid aflat la putere iese public şi afirmă: „Este surprinzător pentru mine că PCRM are 40%. Nu ştiu ce a fost în capul alegătorilor!”. Cu tot respectul, dar această afirmaţie ar fi o gafă de proporţii dacă nu ar fi o cutumă politică întâlnită la mai toate categoriile sociale din Moldova (valabilă şi în România). Care e marea problemă a unei astfel de afirmaţii? Marea problemă e legată de faptul că spaţiul politic e împărţit în partide bune şi rele, alegători proşti şi răi pe de o parte, şi deştepţi şi buni pe de altă parte. În spaţiul şi în jocul politic o astfel de dihotomie este falsă. Omul politic trebuie să ştie: alegătorul are întotdeauna dreptate. De pe vremea grecilor, inventatorii democraţiei, ştim că politica e pentru toţi, ea este dialogică, se construieşte cu argumente şi prin dezbateri, cu proiecte şi prin negocieri.
Legitimitatea politică nu o câştigi nici prin erudiţie, nici prin ţinuta morală, pentru că acestea sunt domenii diferite. Legitimitatea ştiinţifică se câştigă prin cursuri, cărţi şi articole ştiinţifice iar legitimitatea morală – prin lipsa de compromis şi prin verticalitate. Legitimitatea politică, însă, se câştigă prin banalele alegeri. Spus şi mai simplu: între votul cetăţeanului X, de naţionalitate rusă care a votat PCRM, al intelectualului moldovean Y care a votat PLDM şi al ţăranului român Z care a votat PL nu există nicio deosebire de grad. Ele sunt egale ca valoare, doar că reprezintă opţiuni politice diferite. O dată câştigă X, altă dată Y sau Z şi e legitim să conducă partidul sau alianţa care are mai multe voturi.
Aceasta nu înseamnă că e mai bun sau mai rău, ci doar că a învins. În patru ani putem trage concluzia şi la alegerile următoare putem vota altfel. Putem încerca să-l convingem pe celălalt să-şi schimbe opţiunea aducându-i argumente. Putem schimba anumite lucruri punând presiune pe cei care conduc. Politica se face zi de zi, nu doar o dată la patru ani. În acelaşi timp, cel care câştigă alegerile şi are legitimitatea politică să conducă ţara nu reprezintă şi apără interesele doar ale propriului său electorat. Un preşedinte, un prim-ministru îi reprezintă pe toţi. Acestea sunt regulile jocului, aşa se construieşte o minimă societate politică în care trăim cu toţii, şi X, şi Y, şi Z.
Ce ne desparte? Ne despart viziuni şi interese diferite care însă nu pot fi rezolvate prin ură şi negaţii brute, ci printr-un lung proces de dialog şi negociere.
