După o săptămână de la votarea ei, se poate deja de constatat cu certitudine că cel mai mult respectiva lege i-a deranjat, precum e şi firesc, pe comunişti şi pe fanii acestora. Unele dintre aceste reacţii sunt de-a dreptul patologice, chiftesc de ură de clasă şi xenofobism şi fac parte din arsenalul tradiţional al propagandei comuniste. Drept exemplu aici pot aduce declaraţia făcută de socialistul I. Dodon după votarea legii în discuţie, potrivit căruia „astăzi e mai important să luptăm împreună împotriva fascismului şi unionismului (subl. n. – c.t.) din politica moldovenească, decât să luptăm împotriva unor simboluri partinice şi împotriva partidelor”. (Punerea pe acelaşi cântar a fascismului şi unionismului ne e deloc întâmplătoare.) La respectiva declaraţie se adaugă recentul îndemn al lui Formuzal, tovarăşul său de idei (antiromâneşti) de la Comrat, de a-i băga pe unioniştii Mihai Ghimpu şi Vitalia Pavlicenco la puşcărie pe 20 de ani.
Dacă Dodon şi Formuzal, ca politicieni, au curajul să spună deschis ceea ce cred, alţii, din categoria intelectualilor mai „rafinaţi”, educaţi la şcoala ONG-urilor străine, caută (şi găsesc!) alte forme de exprimare, mai „decente”, pentru a-şi exprima ura faţă de intelectualii anticomunişti. Din această categorie fac parte unii pretinşi directori de opinie (plătită), mereu frustraţi, agresivi, nervoşi şi, în ultimul timp, ticăloşi. E vorba de oportuniştii care până mai ieri reuşeau să păstreze aparenţa de respectabili centrişti şi chiar anticomunişti, dar care după 12 iulie le-au dat pe toate pe una, şi-au aruncat măştile şi s-au inclus activ în sfânta operă de condamnare a… celor care au votat legea. În felul acesta, brusc, comuniştii s-au trezit cu un cor de voci care condamnă „piatra lui Ghimpu” şi „legea lui Ghimpu” şi solicită votarea legii… lustraţiei! Cu adevărat necunoscute-s cărările Domnului, comuniştii nici nu visau la un ajutor din această zonă a societăţii „civile”…
În legătură cu aceasta, vreau să fac o scurtă „abatere lirică”. În ultimul timp, este citată tot mai des o teză care a făcut „carieră” la Chişinău şi care nu e altceva decât, pardon de expresie, o tâmpenie ieşită din gura lui Petru Lucinschi – dacă va fi adoptată legea lustraţiei, R. Moldova, chipurile, va rămâne fără intelectuali. E o provocare în stilul lui Lucinschi, inventată de acesta din ura lui sinceră faţă de intelectualii proromâni. Apropo, această ură, se pare, s-a transmis şi fiului său care s-a abţinut să voteze condamnarea crimelor comunismului…
Personal, nu sunt sigur, ba nici nu cred că lucrurile stau anume aşa. Intelectualitatea Moldovei de până la dispariţia URSS s-a format în condiţii specifice (vitrege) şi a activat în condiţii vitrege. Nu exclud că au fost intelectuali care au colaborat într-un fel sau altul cu fostul KGB – dacă asta se are în vedere când se vorbeşte despre legea lustraţiei -, dar nu cred că e vorba de un fenomen de masă. Un fenomen de masă a fost altul – hărţuirea intelectualităţii moldovene de către KGB, iar acest aspect nu este mai puţin important. Astfel, votarea legii lustraţiei e absolut necesară nu numai pentru a divulga cozile de topor care au „colaborat cu organele”, ci şi pentru a dezvălui mecanismele diabolice folosite de regimul comunist pentru a-i hărţui, manipula şi controla pe intelectuali. Legea lustraţiei nu trebuie votată pentru a da o bâtă unora ca să lovească în alţii, ci pentru a înţelege ce s-a întâmplat cu adevărat cu moldovenii în perioada fostului regim, cine pe cine a reprimat şi cum trebuie să procedăm în continuare ca asemenea regimuri să nu mai (re)vină la putere. Cei care, chipurile, cer şi vor adoptarea legii lustraţiei în realitate se tem ca de moarte de ea şi folosesc tema lustraţiei aşa cum folosesc deja legea despre condamnarea crimelor comunismului, nu pentru a se purifica şi a se lepăda de comunism, ci pentru a lovi în oponenţii comunismului. Dacă nu vom înţelege acest fenomen, dacă nu-l vom explica şi nu vom da replica cuvenită cucuvelelor (o, ce tristă cucuvaie suspină-n timpul nopţii la un ecran azuriu?), riscăm să băgăm R. Moldova într-o nouă spirală a involuţiei pe toate planurile, din care nu va mai şti cum să iasă…
