Editorial

Ce ziceți, domnule ministru Bumacov?

„Responsabilitatea pentru „cei îmblânziţi”, organizate de Info-Prim Neo. M-a intrigat această observație, dar și celelalte, făcute de domnul ministru la adresa presei, din care motiv am decis să zăbovesc un pic asupra lor cu observațiile mele. 

Prima observație. Domnul Bumacov crede că afirmația „RM este cea mai săracă țară din Europa” e un mit fals, inventat de presă și că el e un adevărat „dezastru pentru cetățeni și pentru țară”. Nu neg, are și presa păcatele ei cele de voie și cele fără de voie, dar adevăratul dezastru pentru cetățeni și țară sunt, totuși, guvernările hoațe și corupte, miniștrii lacomi și incompetenți, vânători de privilegii și gheșefturi, clasa politică înglodată în scheme frauduloase, mișmașuri și găinării ordinare.

A doua observație. Domnul Bumacov afirmă că presa nu dorește să „mediatizeze mai multe istorii de succes”. Nu e adevărat. Cel puțin pentru redacția noastră, „istoriile de succes” sunt o permanentă „bătaie de cap”. Noi realizăm foarte bine importanța acestor „istorii” pentru cultivarea unui climat optimist în societate, a concurenței sănătoase, a gustului de a face avere pe căi cinstite. Dacă e să ne referim la „istoriile de succes” din domeniul agriculturii, ministerul dlui Bumacov ar putea fi mai dinamic, mai operativ în a informa presa despre istoriile de succes din domeniu, ziariștii, din motive diferite, nu totdeauna reușesc să le descopere…

A treia observație. Domnul Bumacov crede că presa trebuie să „atenţioneze cetăţenii că prin muncă şi prin promovarea unor lucruri inovative poţi să obţii avere, să te îmbogăţeşti şi pe tine, şi ţara”. De acord, noi anume acest lucru îl facem, arătându-i însă cititorului și cealaltă parte a monedei: cum se îmbogățesc cei de la putere, cum de izbutesc, fără să fie autori ai unor istorii de succes, fără să depună o „muncă inovativă”, să devină bogați peste noapte, să se plimbe în Jeep-uri de peste 50 de mii de euro, să ocolească fiscul și vămile?!. Nu aș vrea să cred că anume aceste istorii urâte îl deranjează pe dl ministru.

A patra observație. Domnul Bumacov susține că „toţi îşi doresc să devină bogați, doar că trebuie să facem diferenţă între cei care s-au îmbogăţit prin înşelăciune şi cei care s-au îmbogăţit prin muncă şi realizări”. Foarte corect, frumos și luminos gând. Presa asta și face – încearcă să afle și să informeze opinia publică despre cei îmbogățiți prin înșelăciune. Știe oare dl ministru că cei mai mulți îmbogățiți prin înșelăciune nu sunt din tagma ziariștilor, ci a colegilor Domniei sale – miniștri, deputați, politicieni, înalți funcționari bugetari?… Sau despre asta nu se poate scrie?

A cincea observație. Domnul Bumacov a mai declarat că în alte state poporul se mândreşte cu persoanele care reuşesc să obţină succese şi să facă avere şi le prezintă drept modele. Și la noi, crede Domnia sa, „mass media trebuie să încurajeze oamenii să obţină succese”. Total de acord! Solicităm, totuși, un mic ajutor: dați-ne, domnule ministru, lista de oameni bogați, care au făcut averi pe cale cinstită, cu care să ne mândrim și pe care să-i prezentăm ca modele… Dar lista aceasta să fie vizată de Consiliul Național de Integritate care… nu înțeleg de ce, încă nu prea funcționează.

Vreau s-o închei la fel de constructiv și pașnic. Într-o țară agrară cum e RM, presa noastră cu adevărat acordă prea puțină atenție problemelor țărănimii, fermierilor, satului moldovenesc, în definitiv. Ministerul condus de dl Bumacov are un rol aparte, un rol foarte important, în a mobiliza și a motiva presa să se întoarcă cu fața spre sat și țăran, spre „istoriile de succes”. Dacă dl Bumacov e de acord cu mine, ne putem întâlni la orice oră de zi sau de noapte ca să discutăm constructiv și pașnic cum mișcăm carul din loc. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *