Actualitate

CEC respinge acuzațiile cu privire la fraudarea alegerilor

Președintele CEC Iurie Ciocan a îndemnat astăzi în cadrul unui briefing partidele și organizațiile internaționale să realizeze misiuni de audit pentru a se convinge în această privință. „Nu este corect acest lucru și nu putem tolera asemenea abordare. Sistemul electoral creat de CEC, cu suport masiv internațional, este unul model în regiune. Este vorba despre o poziție a unei singure persoane care nu are nicio probă materială în cazul dat”, a declarat Iurie Ciocan.

În total, opt membri ai Comisiei Electorale Centrale resping acuzaţiile colegului lor, Ştefan Urâtu, precum că alegerile parlamentare din 2014 au fost fraudate. Preşedintele CEC, Iurie Ciocan, a invitat partidele politice şi organizaţiile internaţionale să numească reprezentanţi de-ai lor pentru a efectua audit intern la CEC. Pe de altă parte, Ştefan Urâtu spune că preşedintele CEC este convins că nu va avea nimeni posibilitatea să facă acest audit, transmite IPN.

„Vorbesc în numele a 8 membri care am rămas stupefiaţi de declaraţiile făcute. Noi, ca instituţie, am abordat mereu foarte responsabil munca pe care o avem de făcut. Am progresat foarte mult în ultimii 5 ani de mandat. Chiar la începutul mandatului, în 2011, am făcut un audit al listelor electorale. Sistemul informaţional creat de CEC cu suport masiv internaţional este unul model în regiune”, a spus Iurie Ciocan într-un briefing de presă susţinut vineri, 8 aprilie.

Preşedintele CEC a menţionat că acuzaţiile lansate reprezintă poziţia unei singure persoane care nu are nicio probă. „Respingem cu vehemenţă acuzaţiile nefondate aduse Comisiei, considerîndu-le neîntemeiate. Percepem aceste acţiuni ca fiind încercări de a reduce din credibilitatea procesului electoral, în preajma unui nou scrutin – alegerile prezidenţiale”, a notat Iurie Ciocan.

Ştefan Urâtu, după declaraţiile preşedintelui CEC, a spus că el din 2014 tot spune că alegerile au fost fraudate. „Ceea ce spune Iurie Ciocan sunt poveşti pe care le spune în speranţa că nimeni nu va veni să facă audit intern aşa cum am reuşit eu să fac”, a specificat membrul CEC.

Ştefan Urâtu spune că procesele verbale de la ambasade sunt semnate de unele şi aceleaşi persoane, ceea ce nu poate fi legal. Mai mult chiar, el admite că aceste procese verbale au fost semnate în ţară, iar persoanele al căror nume figurează în aceste procese verbale nici nu ştiu că cineva a semnat pentru ele. Membrul CEC a subliniat că el nu va înceta să sesizeze instituţiile statului şi societatea privind bănuielile sale că alegerile parlamentare au fost fraudate. Totodată, Ştefan Urâtu a evitat să spună în favoarea cui acestea ar fi fost fraudate.

radiochisinau.md/ IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *