S-a reintegrat ușor, iar după doi ani de la reîntoarcere, a ajuns în fruntea Biroului pentru Relații cu Diaspora (BRD). Cum e viața moldovenilor peste hotare, ce salarii primesc acolo, de ce pleacă familiile tinere, ce țări îi ademenesc pe cei mai buni specialiști de la noi, dar și în ce condiții unii ar fi dispuși să revină, am aflat de la Olga Coptu, proaspăta șefă a BRD.

– O să încep cu o întrebare aparent banală, dar care are o încărcătură emoțională aparte pentru moldoveni. Ce înseamnă viața în străinătate?
– Așteptare și incertitudine. De o asemenea viață au parte câteva sute de mii de moldoveni. Cel mai dificil a fost probabil la sfârșitul anilor ’90 începutul anilor 2000, atunci când ai noștri călătoreau cu mari dificultăți și fără a avea actele în regulă. De ani buni ei se aflau printre străini ilegal, iar drepturile lor nu erau respectate mereu. Viața peste hotare era și este dificilă, fiindcă cei care plecă se despart de apropiați. Atunci părinții își educau copiii prin Skype, acum lucrurile stau un pic mai bine.

– Și ce anume s-a schimbat?
– Dacă atunci moldovenii puteau reveni acasă odată la 3-4 ani, acum ei au posibilitatea să revină ori de câte ori doresc. Majoritatea au actele în regulă, iar acest lucru le permite să fie mai aproape de familii sau chiar să-i ia cu ei, indiferent unde se află. Acum sunt rute directe de avion practic spre toate orașele importante din țările europene. Trebuie să recunosc că viața în străinătate înseamnă și posibilitatea de a învăța o limbă străină și de a cunoaște o altă cultură. Da, sunt multe dificultăți, dar totodată sunt și multe oportunități.

„Eram profesoară și aveam un salariu de 650 de lei”

– Această oportunitate ați avut-o și dumneavoastră la un anumit moment, în anul 2005, când ați plecat în Italia. Ce v-a determinat să luați această decizie și în ce măsură v-au fost îndreptățite așteptările?
– Tocmai terminasem facultatea și m-am angajat pe specialitate la un liceu din Chișinău. Eram profesoară de istorie și educația civică și aveam un salariu de 650 de lei. Îmi plăcea munca pe care o făceam și nu regret nici acum că am ales meseria respectivă, dar adevărul e că se plătea foarte puțin. După 2 ani de muncă aici, am înțeles că niciodată nu voi reuși să-mi adun bani pentru propria locuință și am decis să plec în Italia. Acolo am găsit o țară frumoasă și mai multe posibilități.

– Una dintre posibilități a fost „Gazeta Basarabiei”, un ziar pe care ați început să-l editați mai întâi pentru emigranții moldoveni din Italia și care ulterior a început să fie distribuit și în alte state. Cum ați reușit să puneți pe roate acest proiect și care era rolul lui?
– Imediat cum mi-am legalizat șederea, după doi ani și jumătate, am înțeles că trebuie să fac ceva pentru moldovenii de acolo. Împreună cu o prietenă am decis să facem acest ziar, inițial doar din resurse proprii și neavând idee de jurnalism. Ulterior s-au alăturat și alte persoane, care munceau absolut voluntar. Cu timpul am reușit să obținem finanțare, inclusiv de pe urma publicității. În câțiva ani, „Gazeta Basarabiei” a început să fie distribuită în Franța, Grecia și alte țări europene, iar varianta online o poate descărca oricine, oriunde. Ziarul conține editoriale despre situația din R. Moldova. Ținând cont că 80 la sută din tiraj se distribuie în Italia, noi încercam să scriem materiale care vizează anume această țară.

– În ultimul timp autoritățile noastre și organizațiile de profil operează cu diferite cifre atunci când vine vorba despre numărul moldovenilor plecați peste hotare. Care este în prezent situația?
– Dacă vorbim despre emigranții lucrători, cifra ar fi de 700 de mii de persoane, care este, apropo, destul de mare și care ar trebui să preocupe și să înspăimânte guvernarea de la Chișinău. Pentru țările din Europa de Vest noi avem între 15 și 25 de mii de cetățeni per țară – sunt totuși mai puțini în Portugalia sau Grecia, decât erau cu 5-7 ani în urmă.

„Sindromul de Italia”

– Datele BNS arată că mai bine de 2/3 din totalul migranţilor moldoveni lucrează sau au lucrat în Rusia (69,2%). Statele Uniunii Europene sunt preferate de 1 din 5 migranţi (22,2%), majoritatea cărora (63,7%) au ales Italia ca ţară de destinaţie. Care sunt beneficiile pe care le oferă italienii și de ce acest stat reprezintă un interes atât de sporit pentru concetățenii noștri?
– Italia de fapt a fost destinația sfârșitului anilor `90, deoarece statul italian avea nevoie să-și compenseze cumva lipsa muncitorilor în domeniul prestării serviciilor. Noțiunea de „badantă”, care a intrat în vocabularul nostru, este o profesie mai puțin efectuată de către italieni. Această meserie a fost preluată de către emigranții din Est și înseamnă că trebuie să le porți de grijă bătrânilor de acolo. În curând „profesia” dată va fi foarte solicitată și la noi în țară.

– Cum este răsplătită o „badantă” și ce riscuri implică această activitate?
– Salariul este unica motivație atunci când cineva acceptă să facă această muncă. Ei bine, la început, migranții au avut posibilitatea să învețe și limba în acest mod. Meseria respectivă presupune, pe alocuri, anularea de sine. Avem așa-numitul „sindromul de Italia”. Multe femei nu rezistă psihologic să facă asemenea lucru. 24 din 24 de ore să fii alături de niște oameni străini, care suferă, deseori, de diferite boli psihice, este foarte dificil. Majoritatea au depresii puternice și se află la evidență în spitale psihoneurologice. Acum ele mai au libertatea să-și aleagă serviciul, dar la începutul anilor 2000 când „moldovenii vindeau locuri de muncă la moldoveni”, nimeni nu avea această oportunitate.

– Cum adică „moldovenii vindeau locuri de muncă moldovenilor”?
– Până în anii 2007-2008, acest fenomen era foarte des întâlnit. Vânzarea unui loc de muncă, era făcută fie pentru o sumă de 500 de euro, fie în schimbul primului salariu. Practica dată nu prezintă moldovenii tocmai într-o lumină prea bună, dar ea exista, iar pentru unii era o afacere. Atunci doar plecarea costa între 3000 și 4500 de euro, plus persoana trebuia să-și mai cumpere un loc de muncă, iar într-un final conaționalii noștri erau nevoiți să lucreze primul an practic pe zero.

Toți pleacă pentru un an sau doi, dar șederea se prelungește

– Cum s-a schimbat viața celor care au ales la un moment dat să emigreze?
– Inițial toți decid să plece pentru un an sau doi, ca să-și rezolve anumite probleme. Pe loc însă se adeverește că durează ceva mai mult procesul de perfectare a actelor, iar șederea se prelungește. În ultimii ani, statul italian, spre exemplu, a permis așa-numitul proces de „reîntregire a familiei”, iar mulți migranți au ales să-și ia persoanele apropiate acolo – lucru care iarăși amână revenirea acasă.

– Ei totuși speră cândva să se reîntoarcă în țara natală?
– Potrivit unui studiu, 4 din 5 persoane spun că și-ar dori să revină acasă. La întrebarea: „când urmează să reveniți?” 3 din 5 vor răspunde că „nu așa de curând”. Amânarea procesului de reîntoarcere, de multe ori duce la faptul că mulți emigranți decid să nu revină în țara de baștină. Mulți își motivează decizia prin faptul că dacă și-au adus copiii, trebuie să-i ajute cu studiile. După aceasta ei se căsătoresc și părinții trebuie să-i ajute cu nepoții. Pe unii îi sperie incertitudinea din R. Moldova.

– La un moment dat, dumneavoastră totuși ați revenit. Ce v-a determinat să faceți acest pas, după nouă ani de muncă în Italia?
– M-am întors la sfârșitul anului 2013 și am făcut acest lucru pentru părinții mei. Nu venisem definitiv, era o încercare să văd dacă merge și într-un final a mers. Nu regret nicio clipă că am revenit. Eu cred că cea mai mare dificultate pentru migrant e incertitudinea că atunci când stai acolo, mereu ești cu gândul să te reîntorci. Anume această perioadă e cea mai grea, decât atunci când decizi să vii acasă și să încerci să schimbi lucrurile. Totuși depinde de la caz la caz. Eu nu aveam soț și nici copii. Dar cei care au familie nu pot fi judecați de ce au plecat sau de ce nu revin. Toți spun că procedează într-un anumit fel de dragul copiilor. Pentru mine decizia a fost mai ușoară.

– Ce ați găsit aici?
– N-am avut așteptări foarte mari și am fost surprinsă să văd că în R. Moldova multe lucruri s-au schimbat spre bine. Avem foarte mulți oameni bine pregătiți, problema e că ei pleacă în continuare și o bună parte nu mai revine.

– E dificil totuși să revii de la un salariu de peste 1000 de euro la un salariu de 3-4 mii de lei…
– Da, salariul este cel care este. Nu poți să speri că în R. Moldova vei avea salariul din Italia. Cu o leafă de 4000 de lei nu-i simplu, dar sunt recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit această țară de când am revenit acasă. Reintegrarea mea s-a produs cu succes. Din păcate, însă, cei mai mulți conaționali de-ai noștri aleg să rămână acolo. Probabil unii au planuri să revină, dar probabilitatea este din ce în ce mai mică, în măsură ce perioada lor de aflare peste hotare se prelungește.

Sistemul de pensii italian, salvat de migranți

– Anual migranții trimit sume enorme de bani în R. Moldova și totodată achită taxe în țările unde muncesc. Care este contribuția lor pentru economia țării noastre și pentru economia statelor în care au emigrat?
– Vorbind din perspectiva Italiei, acolo migranții salvează situația. Sistemul de pensii italian este acoperit practic doar din contribuțiile pe care le plătesc cei veniți. Cred că e vorba de 6 miliarde de euro, dar suma ar putea fi eronată. Sloganele de genul: „migranții ne fură lucrul” sau că „statul trebuie să-i întrețină” nu mai sunt valabile – cifrele spun altceva.

– Dar care sunt salariile acum în Italia?
– Remunerarea diferă în funcție de zonă. La sud sunt salarii de 650 de euro, la nord 850-1000 de euro. Cei care primesc lunar câte 1300, se consideră că sunt plătiți foarte bine. Majoritatea emigranților nu mai lucrează la cineva 24 din 24 și de regulă au câteva contracte de muncă, ceea ce le permite să câștige mai mulți bani. Totul depinde de numărul de ore muncite lunar. Plata pentru 60 de minute variază între 5.50 și 12 euro. Pe lângă aceasta, toți au în mod normal o lună de concediu anual plătit, mai beneficiază de al 13 salariu și chiar de al 14 – așa-numitul salariu de lichidare. Însă sunt și cazuri când ceea ce este scris în contract nu obligatoriu corespunde cu ceea ce face persoana la modul practic.

„Copiii din Diasporă trebuie să spună cu mândrie că vorbesc limba română”

– În asemenea cazuri poate interveni Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), șefa căruia ați fost numită relativ recent. Care este totuși rolul instituției pe care o conduceți?
– Rolul BRD este important în ceea ce privește informarea cetățenilor noștri care sunt plecați peste hotare și pentru reintegrarea celor care aleg să revină acasă. Pe lângă aceasta, în fiecare țară sau chiar oraș există câte o asociație diasporală, înființată conform legislației locale. Majoritatea organizațiilor de moldoveni de acest fel sunt socio-culturale. Anume ele oferă asistență primară migranților, privind locuri de muncă, posibilități de chirie, informații ce țin de legalizarea șederii, instituționalizarea copiilor și multe altele. În 2012, la Congresul Diasporei, s-a cerut înființarea unei instituții de stat care să le apere interesele și așa a apărut Biroul pentru Relații cu Diaspora – iar menirea acestuia e să fie puntea de legătură între Guvernul de la Chișinău și Diasporă, pe toate dimensiunile. Condiționarea revenirii acasă a conaționalilor noștri, este și ea dependentă de munca BRD.

– În această perioadă au loc Zilele Diasporei. Pe lângă acest eveniment ce urmează să faceți pe termen scurt?
– Am venit în funcție în cea mai fierbinte perioadă. Zilele Diasporei au început cu Congresul Diasporei, ulterior am desfășurat Diaspora Business Forum, iar în acest moment organizăm tabăra DOR. 100 de copii, dintre care majoritatea din diasporă, vor comunica între ei. Anul acesta vor fi pentru prima dată micuți din Ucraina, Rusia sau Regatul Unit și deja ca în anii precedenți vom avea copii din Italia, Portugalia, Franța, Grecia și alte țări europene. DOR-ul este mai mult decât un program. Timp de o săptămână se va încerca să se cultive în inimile lor dragostea pentru R. Moldova. Noi ne dorim ca după această tabără, ei să spună cu mândrie că vorbesc limba română.

Încalci regimul de ședere, nu mai poți intra în UE

– Vorbind despre munca la negru. În prezent, sunt cazuri când moldovenii merg în UE, legal, cu pașaportul biometric și ulterior rămân acolo mai mult de 3 luni?
– Eu consider că cei care au avut de emigrat, au făcut-o cu mulți ani în urmă ilegal sau cu pașaportul românesc, iar unii admit că au plecat mai târziu în baza actelor de reîntregire a familiei. Nu negăm că și în zilele de astăzi unii merg cu pașaportul biometric cu scopul de a rămâne acolo, dar noi știm cu toții că acest document nu-ți asigură dreptul la muncă, nici în primele trei luni de aflare acolo. Unii o fac din neștiință, iar alții chiar cunoscând eventualele consecințe. Cert este că oamenii merg la un asemenea pas din necesitate.

– Și care ar putea fi eventualele consecințe pentru ei?
– Imediat ce vor reveni acasă, aceste persoane nu vor mai avea permisiunea să intre pe teritoriul Uniunii Europene. Pur și simplu li se va pune interdicție pentru că au încălcat regimul de ședere legal. Cei care acceptă să muncească la negru, sunt de regulă oamenii care nu-și fac planuri de viitor pe termen lung într-o anumită țară.

„Nordicii ademenesc cei mai buni specialiști de la noi”

– Care sunt tendințele în ultima perioadă: moldovenii se reîntorc acasă sau continuă să emigreze unde-i duc ochii?
– Mai mulți totuși pleacă și anume în Europa de Nord (Suedia, Finlanda, Norvegia) și America de Nord (SUA și Canada). Emigrează din păcate familiile tinere și, oricât ar fi de straniu, bine aranjate. Nordicii îi ademenesc pe cei mai buni specialiști de la noi cu salarii mult mai mari și condiții mai bune. În țările Europei de Vest se păstrează aceleași tendințe, cum au fost în ultimii ani. În Federația Rusă, moldovenii pleacă mai mult sezonier, dar acum acolo situația s-a complicat odată cu devalorizarea rublei. Deocamdată nu putem vorbi despre un val de reveniri în masă a conaționalilor noștri. Totuși, după liberalizarea regimului de vize, nu putem afirma că avem parte de plecări în masă. Este o tendință normală, iar fenomenul migrației a existat permanent. Oamenii pleacă nu doar din R. Moldova, dar și din alte țări.

– Ținând cont că în această toamnă vor avea loc alegerile prezidențiale, în ce măsură, vor putea vota electronic cei plecați peste hotare?
– Acum ei doar au posibilitatea să se înregistreze online. Este o condiție pentru a putea deschide o secție de vot mai aproape de locul unde se află migrantul. Mulți moldoveni sunt plecați peste hotare, dar ei nu au interesul să voteze. În privința votului electronic, se cunoaște că acesta nu va putea fi aplicat la aceste alegeri, deoarece se preconizează testarea lui la scrutinul din anul 2018. Un lucru este sigur, dacă Diaspora va conștientiza importanța ei în țara de origine, atunci ea va putea dicta agenda de la Chișinău.

– Aș vrea să încheiem pe aceeași notă, cu care am început. În ce măsură îi schimbă străinătatea pe moldoveni?
– Cel mai des îi schimbă în sensul bun. Îi reeducă și le deschide orizonturile. Atunci când revin acasă, mulți dintre ei încearcă, iar unii chiar reușesc să schimbe lucrurile.