Actualitate

Cele 728 de monede reținute la postul vamal Cahul-Oancea vor fi duse la Muzeul Naţional de Istorie

Potrivit lui Ionisie, până în prezent nici un stat nu a revendicat dreptul de proprietate asupra monedelor sau a sculpturilor. „Conform legislaţiei Republicii Moldova, ţara noastră are dreptul de a intra pe deplin în posesia acestui tezaur cultural istoric”, a specificat Ionisie.

Valeriu Bubulici, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie a Moldovei, a menţionat că monedele şi sculpturile pot fi predate altei ţări doar dacă aceasta demonstrează că au fost furate dintr-un muzeu al ei, de la expoziţii sau din colecţii personale.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că monedele sunt de provenienţă greacă, romană şi orientală şi datează din secolele VI î.e.n pînă în secolul IV e.n. Valoarea estimativă a acestora este de câteva zeci de mii de euro.

Sculpturile de asemenea datează din Antichitate. Preţul unei sculpturi poate ajunge la licitaţie pînă la 300 de mii de euro.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru contrabandă. Conducătorul mijlocului de transport unde au fost depistate monedele şi sculpturile este cercetat în stare de arest.

La sfîrşitul lunii ianuarie, pe lîngă monede şi sculpturi, colaboratorii vamali au mai reţinut 13 kilograme de aur, aceasta fiind cea mai mare captură de metale preţioase de către Serviciul Vamal din ultimii 15 ani.

sursa: moldpres.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *