Actualitate

CEO-ul Băncii Transilvania, Omer Tetik, ajută oligarhii ruși să încalce sancțiunile UE: Afacerea POSEIDON și GPL-ul rusesc din Izmir

o investigație de Răzvan Negrea

De curând, în cadrul articolului „Căpușele” s-au dat la țeava cu petrol.”, aduceam în atenția opiniei publice, acțiunile săvârșite de membrii unei grupări de investitori onești și sinceri, care activează în domeniul petrolifer și a derivatelor, formată din cetățeni care dețin mai multe cetățenii (rusă, moldovenească, română, turcă, kazahă, ucraineană și care urmărește preluarea controlului asupra instalațiilor, echipamentelor și facilităților de încărcare-descărcare și depozitare GPL de la Marea Neagră, cu scopul evitării sancțiunilor internaționale impuse în urma embargoului pentru produsele provenite din Federația Rusă.

Dacă în articolul „Cine sunt beneficiarii transporturilor de GPL făcute cu vasul POSEIDON? ”, îi dădeam publicității pe primii membrii ai rețelei care dețin controlul CALLATIS GAS SRL, astăzi îi vom scoate la lumină pe următorii.

SC CALLATIS GAS SRL este o companie care, alături de SC OCTOGON GAS & LOGISTICS SRL (CUI – 24531034) și de KMG INTERNATIONAL, operează într-un sector economic strategic, deoarece importul de GPL ajuns în România la Marea Neagră, poate fi făcut doar prin trei terminale tehnice de descărcare și stocare. Acestea aparțin celor trei societăți mai sus menționate.

În martie anul curent, caracatița multinațională a intenționat, fără reușită să își întindă tentaculele și peste SC Octogon Gas & Logistics SRL, societate românească care deține cel mai modern terminal de GPL de la Marea Neagră, motivul fiind acela că, de la începutul războiului din Ucraina și a embargoului impus Rusiei, liderii de la Kremlin și-au intensificat eforturile obținerii resurselor financiare necesare continuării războiului, astfel că din 31.01.2023 și până în 31.12.2025, cei de la Gazprom au fost obligați să cotizeze la bugetul de stat, câte 50 de miliarde de ruble/lunar. Evitarea embargoului și obținerea acestor resurse financiare se poate face doar prin găsirea de alternative.

Obținerea capitalului majoritar al CALLATIS GAS SRL, a fost modalitatea perfectă de „șuntare” a bugetului de stat prin neplata taxelor și a impozitelor stabilite la indigenizarea mărfurilor cu proveniență rusească, în România.

Grupul de investitori organizat care operează pe teritoriul României este coordonat de către CONSTANTIN PĂPUȘOI (care deține pașaport românesc cu numele de CONSTANTIN LEONOV și pașaport ucrainian cu numele de MASIUTKIN IHOR) și de către RODION DANYLOV, cetățean cu dublă cetățenie, rusă și ucraineană.

Aceștia, pentru schimbarea originii produselor rusești și curățarea banilor obținuți din aceste operațiuni interzise de către U.E., sunt presați de către oligarhi ruși să își folosească strânsele legături pe care le au cu funcționari bugetari, cu reprezentanți ai unor firme cu capital privat sau de stat precum Gazprom, Lukoil, Sibur, Bayegan, sau Litasco și cu foști și actuali ofițeri sau apropiați ai unor servicii de informații din Rusia, Moldova, Turcia, Kazahstan și Ucraina.

În acest sens, GPL-ul transportat de POSEIDON, vasul aflat sub pavilion liberian, este adus în România de la depozitele din Portul Izmir – Turcia, unde se preconizează că ar mai fi de transportat aproximativ 220.000 de tone de GPL.

SC OCTOGON GAS & LOGISTICS SRL (OGL SRL) prin asociații IDU CORNELIU-BOGDAN cu 70%, OCTOGON SHIPPING AND SERVICES SRL (CUI – 6579239) cu 21% și IDU SHIPPING & SERVICES SRL (CUI – 1893949 ) cu 9%, deținătorii terminalului GPL de la Marea Neagră a cărei investiție s-a ridicat în 2010 la 15 mil. Euro, sumă finanțată de către OMER TETIK – șeful Băncii Transilvania, a refuzat implicarea în această afacere, dar după o vizită făcută în țara natală (Turcia) de către Omer Tetik la invitația lui Constantin Păpușoi, Idu Corneliu s-a văzut pus în situația de a vinde terminalul către TAKI & DA PTE Ldt, societate înființată în 2019 de către Păpușoi și Danylov. Tranzacția care trebuia finalizată până la sfârșitul lunii septembrie 2022, nu a mai avut loc din cauza lipsei de fonduri a cumpărătorilor.

Omer Tetik

Într-o întâlnire de taină de pe malul Bosforului, ce a avut loc în aceeași perioadă, SVETLANA ZASLAVSKAYA şi GEORGY GORSHKOV, reprezentanții Gazprom, cei care plătiseră 12 mil. Euro pentru achiziționarea OGL SRL, nu au fost prea încântați de eșecul lui Păpușoi, astfel încât au trecut la planul B.

Prin intermediul lui Omer Tetik, Idu Corneliu a fost invitat să semneze un nou antecontract de vânzare- cumpărare, de această dată către SC TAKIDA TERMINAL (CUI – 46184165), societate ce aparține lui LEONOV CONSTANTIN (adică Păpușoi Constantin) și este administrată de iubitul avocatei DANIELA SLOREANU, dl. TUDOSE ANDREI-RĂZVAN, despre care am vorbit și în articolul anterior.

Deoarece, procedura de preluare nu primește avizul favorabil de la Consiliul Concurenței, precontractul de vânzare-cumpărare nu se finalizează, motiv pentru care gruparea de investitori coordonată de Constantin Păpuşoi/Leonov se reorientează către preluarea părților sociale ale SC Callatis Gas SRL, deţinută la acea vreme de către Rishat Safin, personaj cu dublă cetățenie ruso-cipriotă, unul din primii acționari Lukoil Rusia.

Pentru a fi siguri de reușită, Zaslavskaya Svetlana şi Georgy Gorshkov și-au folosit asul pe care îl aveau în mânecă, apelând la relațiile directorului Gazprom NFT, Aleksy Alexandrovici Medvedev (membru al familiei fostului președinte Alexandr Medvedev), precum și la influența oligarhului rus Alexy Tregub, ofițer superior în cadrul unui serviciu secret, însărcinat cu dezvoltarea rețelelor de proveniență a banilor Gazprom în Turcia și Europa.

Rețeaua de firme care deține controlul asupra SC Callatis Gas SRL și pe care am prezentat-o în materialul anterior, a reușit să îl înlăture pe Rishat Safin din colaborare (deși inițial și acesta a făcut parte din schemă), cu ajutorul Cabinetului de Avocatură David & Baiaș și av. Daniela Slobodeanu. Astfel, în prezent Păpușoi este marele coordonator iar supervizarea Gazprom, este făcută prin ELISAVETA DIMITRIEVNA și OSIPOV VITALY IVANOVICH.

Pentru procedura de predare-primire la care au participat av. Slobodeanu Daniela, Tudose Andrei Răzvan administrator al SC Takida Terminal SRL, Frunză Viorel administrator unic la SC Crystal Gas SRL, Rodion Danylov asociat minoritar (15%) în SC Taki & DA PTE Ltd, Frunză Constantin, fiul lui Frunza Viorel și doi bărbați vorbitori de limbă rusă ce reprezentau „personal tehnic”, s-a făcut în dimineața zilei de 04.04.2023, zi în care Rishat Safin, directorul Terminalului Callatis Gas, se afla în concediu de odihnă. Astfel interpușii lui Constantin Păpușoi au pus mâna pe terminalul GPL al Callatis Gas SRL, după cum urmează: SC Takida Terminal SRL 49% (Constantin Păpuşoi unic acționar), SC Crystal Gas SRL 41% (acționar unic Frunza Viorel, controlat de Păpuşoi) și Arvel Petrokymia Yatirim ve Ticaret-Besiktas, Turcia 10%, firma administrată de OZMIZARAHI ALBERT, cu dubla cetățenie (turcă și rusă) apropiat regimului Erdogan;

Citește în continuare pe Argumentul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *