Actualitate
China va oferi ajutor Republicii Moldova pentru modernizarea spitalelor

Discuțiile s-au axat preponderent pe cooperarea celor două țări pe domeniul sănătății, transmite Știri.md.
Deci, părțile au convenit lansarea fazei a treia a proiectului de fortificare a capacităților Centrului de Medicină Tradițională Chineză.
Potrivit Ministerului Sănătății, Centrul de Medicină Tradițională Chineză a fost creat în anul 2011, în baza Acordului de Cooperare Economică și Tehnică dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză.
În primele două faze ale proiectului, guvernul Chinei a oferit un ajutor nerambursabil pentru crearea Centrului și dotarea acestuia cu echipamente medicale și plante medicinale chineze.
În cadrul întrevederii, ambasadorul Chinei a menționat că țara este gata să ofere suport Republicii Moldova pentru modernizarea instituțiilor medicale spitalicești și dotarea acestora cu echipamente medicale.