Chinurile moldovenilor care au plecat ilegal în Italia

Majoritatea alegeau să meargă în Italia. Drumul putea dura și săptămâni întregi, iar oamenii erau transportați în condiții inumane: în portbagaje sau sub scaune. Când ajungeau la graniță, unii dintre ei mergeau kilometri întregi pe jos, noaptea, prin păduri, prin munți, pe frig, pe ploaie. TIMPUL a identificat câteva persoane care au trăit aceste coșmaruri și prezintă poveștile lor.

La mijlocul anilor 2000, din cauza sărăciei, doi soți tineri, Andrei și Angela, din raionul Ungheni, au decis să meargă la muncă în Italia. Ei erau conștienți că unica șansă de a ajunge acolo era calea ilegală. Prin urmare, soții au apelat la serviciile unei companii turistice, care ajutase deja mai mulți moldoveni să ajungă peste hotare în acest mod. Andrei și Angela au fost nevoiți să plătească câte 3500 de euro de fiecare, bani pe care i-au împrumutat de la rude. Chiar dacă aveau împreună un copil de doar doi ani, soții l-au lăsat în grija bunicilor. „Pentru început ne-au transportat în România, în apropiere de granița cu Ungaria. Acolo ne-au cazat într-un apartament cu mai multe persoane. Practic nu aveai unde face un pas. Lumea dormea pe jos. Zilnic venea cineva și ne aducea de mâncare. Acolo parcă era grajd, dar nu casă. Toți acei oameni trebuiau să ajungă în Italia”, povestește unul dintre soți.

Cât timp au stat acolo ei nu au ieșit din apartament pentru că riscau să-i prindă poliția și să-i trimită acasă. Pe lângă aceasta, dânșii nu puteau înștiința rudele unde sunt și ce se întâmplă cu ei.

„Ne gândeam că dacă nu tace – îl înădușim și gata”

După două săptămâni de așteptări, când deja nervii lor au ajuns la pământ, Andrei și Angela au fost încărcați, la propriu, într-un tir, unde împreună cu alți câțiva moldoveni au început drumul chinuitor spre Italia. Ca să nu fie identificați de vameși, oamenii au fost plasați într-un spațiu de câteva zeci de centimetri lățime, la distanțe foarte mici unii de alții, iar în interior practic nu se puteau mișca și cu greu respirau. „Să nu fi fost soțul cu mine, nu cred c-aș fi rezistat. Erau momente când vroiam să urlu de durere. Mi se încordau mușchii, nu puteam întinde mâinile și picioarele, nu aveam suficient aer. Andrei, însă, mă susținea, îmi punea mâna pe tâmplă și-mi spunea că totul va fi bine”, povestește emoționată Angela. În camion, soții au stat nemișcați circa opt ore. Cele mai dificile au fost, totuși, clipele petrecute la vama italiană. „Înainte de a intra în vamă, unul dintre moldovenii care erau ascunși cu noi în camion a început să se panicheze, se agita, vroia să iasă, a început să dea din mâini și din picioare. Când am văzut că din cauza lui riscăm să fim prinși, am început să-l liniștim, încercam să-i închidem gura. Ne gândeam că dacă nu tace – îl înădușim și gata”, povestește cu groază Andrei.

Totuși au reușit ei să-l calmeze, iar când în camion au intrat vameșii nu se auzea nici musca. Toți își țineau respirația cât puteau de mult. Cei de la graniță aveau câini și aparate care puteau depista orice sunet. Acest test a fost trecut cu bine, însă emoțiile pe care le-au trăit atunci, ei spun că nu le vor uita niciodată.

Deja mai bine de 10 ani ei muncesc în Italia, au actele în regulă și periodic revin acasă. Acum ambii sunt de părere că dacă ar mai trebui să treacă încă odată prin tot acel calvar, n-ar mai face acest lucru nici în ruptul capului.

Dormeau în copaci ca să nu-i atace animalele sălbatice

Tot cu 15 ani, pentru prima dată a decis să meargă în Italia și Maria, o femeie originară dintr-un sat din raionul Criuleni. Ea trăia împreună cu doi copii de 9 și 12 ani și soțul, care obișnuia să consume frecvent alcool. Lipsa de bani și nevoile au făcut-o să înțeleagă că unica soluție de a ieși din mizerie este un serviciu peste hotare. Auzise de la săteni că în Italia se fac bani buni, dar este cam greu de ajuns. „Prin cunoscuți am găsit câțiva băieți din raion care se ocupau de transportarea persoanelor în străinătate. Mi-au cerut 3000 de euro și mi-au promis că mă duc încolo în câteva zile. Evident că nu aveam acești bani, dar i-am împrumutat de la niște oameni din sat, cu procente. Ne-am pornit într-o duminică. Am sărutat copiii pe frunte și le-am zis că plec, dar nu știu când o să revin. Ei au rămas să trăiască la bunici. Soțului nici nu i-am spus unde mă duc, l-am lăsat de capul lui”, recunoaște cu tristețe femeia.

Drumul până în Italia a durat aproape două săptămâni, timp în care moldovenii au trecut prin România, Ungaria și Austria. Cel mai dificil din această „călătorie” a fost faptul că toate granițele le-au trecut pe jos, însoțiți de niște ghizi. „Nu aveam nici documente normale, nici viză. Ei ne lăsau la câțiva kilometri de vamă, după care o altă persoană ne prelua și treceam granița prin locuri nepermise. Îmi amintesc că mergeam prin pădure, era întuneric, erau băltoace și se auzeau animale sălbatice. Când oboseam, ca să nu dea de noi jivinele, dormeam cățărați pe copaci. După câteva ore, iar porneam la drum. Mergeam mai mult noaptea, ca să nu fim observați. Eram mai mult de 10 persoane”, își amintește moldoveanca.

„Era să mă rătăcesc și să mor acolo”

După ce traversau granița, de cealaltă parte, îi aștepta microbuzul care îi transporta mai departe. Până a ajunge în Italia, Maria a trebuit să treacă și prin munți. Acolo i-a întâmpinat un alt ghid care știa foarte bine traseul printre stânci. „El mergea foarte repede. După câteva ore nu mai simțeam picioarele, nu mai aveam putere să merg. Noroc de un bărbat care a rămas cu mine să mă ajute. El m-a dus în spate câțiva kilometri. Să nu fi fost acel domn, cred că era să rămân în munți, să mă rătăcesc și să mor acolo”, menționează emoționată femeia.

Într-un final, moldoveanca a ajuns în Italia, și-a găsit serviciu și muncește acolo până în prezent. Cel mai curios lucru este faptul că după toți acești ani, ea mai păstrează legătura cu bărbatul care i-a salvat viața, se sună la sărbători, se felicită, iar uneori se întâlnesc și vorbesc despre momentele îngrozitoare de care au avut parte împreună.

De câțiva ani, Maria și-a luat și copiii în Italia. Ea recunoaște că șansele de a reveni cândva cu traiul în R. Moldova, sunt foarte mici.

Nota redacției! Prenumele persoanelor menționate au fost modificate la solicitarea lor. 

Conform unui studiu realizat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţiune (OIM), în Italia, peste 20 la sută dintre migranţii moldoveni au statut de divorţat ori văduv. Cât priveşte dificultăţile cu care se confruntă aceștia, pe lângă necunoaşterea limbii, problemele legate de găsirea unui loc de muncă şi cele privind legalizarea şederii, o altă problemă recunoscută de peste 30 la sută dintre conaționalii noștri este exploatarea prin muncă.

Potrivit aceleiași cercetări efectuate de OIM, majoritatea moldovenilor care pleacă la muncă în Italia acceptă muncile necalificate precum: îngrijirea la domiciliu, construcții sau activităţi de menaj. Studiul evidențiază și faptul că mai mult de jumătate dintre conaționalii noștri, care lucrează acolo, au vârsta de până la 30 de ani.