Un alt personaj spune cu referire la bătrân că e mai bine să nu îl ajute nimeni, fiindcă atât de mult s-a plâns încât şi-a făcut din asta scopul vieţii. Dacă cineva i-ar da acum pământurile înapoi, sensul vieţii lui s-ar pierde: n-ar mai avea de ce să se plângă.
Cam aşa am devenit şi noi. Stăm şi ne jelim oraşul. Of, Doamne, Chişinăul nostru murdar, Chişinăul nostru fără bulevarde, Chişinăul nostru gri. Peste toate complexele noastre, ne-au mai tras un cap în gură şi australienii cu topul lor de doi lei. Şi acum sensul nostru e deplin, să plângem şi mai tare. Şi noi ca moşul lui Turgheniev.
Însă eu, ca proaspătă chişinăuiană, pot observa schimbările din ultimii ani. Chiar dacă vă vine greu să credeţi, ele sunt reale. În câteva zile am observat cum pe bulevardul pe care locuiesc, frumos, printre pomi, să nu încurce, au apărut spaţii noi de parcare. Cât a râs lumea de Chirtoacă cu troleibuzele lui, dar ele funcţionează. Sunt mai multe, se mişcă mai repede. De la serviciu mă întorc în fiecare seară cu troleibuzul. Şi sunt mulţumită. Oraşul e mai curat. Lacurile secate se reamenajează.
Iar pe drum, de la fereastră, urmăresc cum pe marginea şoselei mai apare câte un pomişor. Unul mic. Unul nou. Poate nu avem aşa de multe flori ca în alte capitale europene, dar copacii noştri sunt minunaţi.
Zilele trecute citeam pe blogul Petruţei Gheorghe, soţia prezentatorului Andrei Gheorghe, şi am descoperit o postare despre Chişinău şi despre copacii noştri. Vă voi împărtăşi un fragment din părerile ei: „Dacă eram într-o ţară europeană din categoria celor respectate pentru cultura, tradiţia şi civilitatea lor am fi atribuit acest fapt „respectului pentru natură”. O sintagmă cu nuanţe eco, green, încălzire planetară, simţ civic etc. Dar aici, la Chişinău, este vorba despre altceva. Este o iubire profundă, reală, autentică pentru copaci. Este încântător. Chişinăul e un parc cu stejari seculari, cu castani înfloriţi, cu tei, plopi, brazi ce cresc nestingheriţi de sute de ani, indiferenţi la politicile geostrategice, la graniţele stabilite de trecătoarele puteri” (http://www.analyzethis.ro/2012/05/moldova-republica-moldova/).
Am prefera, desigur, să existe o atenţie sporită asupra copacilor care mor. Să nu mai cadă crengi peste pietoni sau maşini. Însă, până una alta, Chişinăul are probabil un copac pe cap de locuitor şi lucrările de îmbunătăţire ale oraşului sunt din ce în ce mai vizibile. Aşa că putem să şi zâmbim din când în când.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
