Actualitate

Cimitirul Eroilor Români din Chișinău a fost redeschis după reabilitare

Cimitirul Eroilor Români din sectorul Botanica al municipiului Chișinău a fost redeschis pe 27 martie, după lucrări de reabilitare realizate în parteneriat cu autoritățile din România. În acest loc sunt înhumați peste 1.200 de ostași de diferite naționalități, iar inaugurarea a avut loc în ziua în care este marcată Unirea Basarabiei cu România.

Proiectul a fost realizat în baza unui acord de colaborare dintre Primăria municipiului Chișinău și Consiliul județean Buzău. La ceremonia de inaugurare, viceprimara capitalei, Irina Gutnic, a subliniat că cimitirul reprezintă un reper al memoriei și al responsabilității morale față de cei care și-au sacrificat viețile pentru valorile și libertățile fundamentale.

Deputatul român Petre-Emanoil Neagu a punctat importanța păstrării memoriei istorice și a cooperării dintre Moldova și România. „Cine nu-și cunoaște trecutul, nu are cum să știe cine este astăzi, iar cel ce nu realizează cine este astăzi nu poate să aibă viitor”, a spus acesta.

Lucrările de reabilitare au inclus restaurarea elementelor arhitecturale de acces, amenajarea scuarului și modernizarea infrastructurii din incinta complexului. De asemenea, a fost instalată compoziția „Doi soldați ai Armatei Române”, împreună cu elemente simbolice, inclusiv acvilele din bronz, realizate după modelul original. Valoarea totală a investiției a fost de aproximativ 6,4 milioane de lei, dintre care 90 de mii de euro au fost alocați de partea română, restul – din bugetul municipal.

Cimitirul adăpostește militari români, ruși, austrieci, cehi, slovaci și polonezi căzuți în cele două războaie mondiale. Dezafectat în anii 1960, terenul a fost folosit ulterior pentru un spital, demolat după 2005.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *