Cinci producători de încălțăminte locali participă la o expoziție internațională din Germania
Standul comun al Republicii Moldova va fi reprezentat de companiile „Oldcom”, „Vitalie Burlacu”, „Cristina”, precum şi „Floare” şi „Tighina” din stânga Nistrului.
Participarea la expoziţie este organizată de Asociaţia Patronală a Industriei Uşoare, cu susţinerea Uniunii Europene şi PNUD, în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Expoziţia de la Dusseldorf este una de anvergură. La ediţia curentă vor fi prezentate 880 de branduri. Expozanţii au posibilitatea să-şi consolideze vizibilitatea pe piaţa internaţională de profil şi contactele de afaceri.
„Compania Oldcom participă la acest eveniment în primul rând pentru a se promova în Europa. Deşi suntem deja prezenţi pe piaţa europeană, vrem să ne extindem lista de parteneri. De asemenea, aici putem studia tendinţele modei pentru sezonul primăvară/vară 2016”, afirmă Olga Botnaru, marketing manager Oldcom.
Şi reprezentanţii companiei Tighina din stânga Nistrului au aşteptări mari de la participarea la această expoziţie. „Este o platformă excelentă pentru promovarea la nivel internaţional. Vrem să ne promovăm produsele, să stabilim contacte cu producători din alte ţări, dar şi cu noi parteneri. Suntem interesaţi în lărgirea pieţei de desfacere, iar această expoziţie ne ajută să atingem acest scop”, spune Svetlana Pamujac, marketing manager al companiei Tighina.
Din 2009, cu sprijinul financiar al Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, 75 agenţi economici, dintre care 35 de pe malul stâng, au participat cu standuri comune la expoziţii specializate din Germania, Cehia, Polonia, Franţa, România şi Bulgaria.
Sursa: IPN